Autism Colors

Amin!

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭ă 𝐌𝐞𝐭𝐨𝐝𝐚 DR. COTICĂ?

Un copil diagnosticat cu autism are o carie.

Ce facem?

O tratăm.

Nimeni nu stă prea mult pe gânduri. Nimeni nu spune: „lasă, este autism”. Durerea contează. Infecția contează. Medicul stomatolog contează.

Și totuși...

Același copil doarme prost de trei ani. Are un tranzit intestinal care nu a fost niciodată cu adevărat normal. Mănâncă cinci alimente. Are reacții pe care familia le vede acasă, seară de seară, dar pe care nu apucă să le așeze niciodată într-o poveste medicală coerentă.

Și aici, dintr-un motiv greu de înțeles, logica se schimbă.

„Lasă, este autism.”

De ce acceptăm atât de firesc că o carie merită tratată, dar ne este uneori atât de greu să acceptăm că și celelalte probleme medicale ale aceluiași copil merită căutate, înțelese și urmărite cu aceeași seriozitate?

Nu am un răspuns simplu la această întrebare.

Am doar o metodă care s-a născut, în timp, din ea.

⸻

Primul meu cabinet era simplu.

Eu, o asistentă medicală, un copil și o familie.

Făceam ce știam. Ascultam. Întrebam. Recomandam.

Familia pleca, iar eu rămâneam adesea cu același sentiment: 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐞𝐚 𝐜𝐞𝐯𝐚.

Nu lipsea bunăvoința.

Nu lipsea atenția.

Lipsea perspectiva unei echipe.

Mi-aș fi dorit să știu cm vede psihologul acel copil. Cum înțelege logopedul limbajul lui. Ce observă nutriționistul într-o zi obișnuită de mese. Cum doarme. Cum mănâncă. Ce se schimbă după anumite alimente. Ce vede familia acasă, în orele lungi pe care niciun medic nu le vede.

Atunci am început să înțeleg un lucru simplu:

un copil nu încape într-o singură pereche de ochi.

Metoda DR. COTICĂ 𝐧𝐮 𝐚 𝐚𝐩ă𝐫𝐮𝐭 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐭𝐞𝐨𝐫𝐢𝐞.

A apărut din acest gol.

⸻

Cu timpul, am mai înțeles ceva.

𝐍𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐯𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐬ă 𝐟𝐚𝐜 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚ț𝐢𝐢 𝐨𝐜𝐚𝐳𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞.

Nu pentru că nu-mi pasă.

Ci pentru că îmi pasă prea mult.

O consultație ocazională este o fotografie. Iar un copil cu o tulburare de neurodezvoltare are nevoie de un film.

Are nevoie să fie văzut în timp. Comparat cu el însuși. Înțeles în evoluția lui. Urmărit nu doar atunci când apare o situație dificil de gestionat, ci și atunci când se construiește ceva.

De aceea, în metoda noastră există minimum două evaluări medicale importante pe an.

Ele sunt repere.

Iar între ele nu este gol.

Este muncă.

Analize. Consulturi interdisciplinare. Evaluări ale echipei. Interpretare. Comunicare cu familia. Ajustări. Monitorizare.

Medicul nu urmărește doar copilul.

Urmărește evoluția copilului.

⸻

Trebuie să spun limpede și ce nu este această metodă.

Nu tratăm autismul.

Nu vindecăm autismul.

𝐍𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐭𝐞𝐦 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐢𝐧𝐚 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐚𝐬𝐭ă𝐳𝐢.

Ceea ce facem este mai puțin spectaculos, dar mai cinstit: caracterizăm clinic și biologic copiii pe care îi avem în evidență, căutăm comorbidități potențial modificabile, generăm ipoteze clinice și urmărim longitudinal evoluția lor într-un protocol structurat.

Somnul contează.

Nutriția contează.

Durerea contează.

Inflamația contează.

Infecțiile contează.

Reacțiile copilului contează.

Iar faptul că un copil are un diagnostic psihiatric nu face ca toate acestea să devină secundare.

În experiența noastră clinică, această abordare aduce adesea claritate și direcție. Dar nu vom pretinde niciodată mai mult decât putem demonstra. Analizele de eficacitate vor avea nevoie de studii dedicate, iar această etapă trebuie construită cu răbdare și rigoare.

Un copil diagnosticat cu autism este, înainte de toate, un copil.

Cu un corp întreg.

Cu o istoric medical întreg.

Cu o familie care vede, uneori, lucruri pe care medicina le înțelege prea târziu.

⸻

𝐋𝐚 𝐧𝐨𝐢, 𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐧𝐮 𝐯𝐢𝐧𝐞 „𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐥𝐚 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐨𝐜𝐭𝐨𝐫”.

Nu pentru că medicul nu este important.

Ci pentru că un singur om nu poate vedea întregul.

De aceea există echipa.

De aceea există evaluare psihologică, evaluare logopedică, evaluare nutrițională, preconsult medical care implică folosirea unor chestionare dedicate de follow-up, scale, istoric, analiză de investigații și urmărire în timp.

Pentru unii, toate acestea pot părea pași în plus.

Pentru mine, ele sunt încercarea de a nu reduce copilul la impresia unei singure întâlniri.

⸻

Acum câțiva ani scriam aici despre disbioză, inflamație cronică, vitamina B9 și alte teme care, la vremea aceea, păreau periferice pentru mulți.

Astăzi, informația este peste tot.

Poate prea multă.

𝐂𝐞 𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐫𝐚𝐫 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚ț𝐢𝐚.

Ci cadrul.

Un cadru medical coerent. Structurat. Prudent. Organizat. Cu oameni care înțeleg nu doar teoria, ci și partea concretă, grea, imperfectă, din teren.

⸻

După câteva mii de copii diagnosticați cu autism văzuți, am ajuns la o concluzie care nu sună spectaculos.

𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦ă 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭 𝐟𝐚ță 𝐝𝐞 𝐝𝐮𝐦𝐧𝐞𝐚𝐯𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫ă, 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐢𝐜𝐮ț𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐞𝐢 𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧ț𝐢, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚.

Nu entuziasmul.

Nu promisiunea.

Nu impresia unei consultații reușite.

Ci organizarea: cine se uită, la ce se uită, cm notează, cm interpretează și când se uită din nou.

Pentru că medicina făcută cu adevărat pentru copil nu este aceea care se grăbește să pară sigură.

Este aceea care are răbdarea să fie responsabilă.

𝐃𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭ă Metoda DR. COTICĂ.

Gânduri bune, 🌿🌤️
Dr. Bogdan Cotică

Ce faci cand parintele spune: ,,Nu ii gasesc recompensa!"?

Foarte simplu: te uiți la interesele copilului, te gândești si d**a cateva zile ai acel moment de ,,AHA, stai ca te-am prins!". Copilului ii plac purceii. Facem recompense cu purcei! Ii plac maimuțele, facem recompense cu maimuțe. Imi iubesc munca si tot ce vine o data cu ea. Evoluția tehnologiei si dorinta de a învăța m-au ajutat sa fac materiale de lucru la care nici nu visam. Culmea este ca ma relaxează sa meșteresc la ele, sa le asez in canva, sa le scriu text si povesti, sa le gandesc. Daca inainte pictam pentru relaxare, acum fac materiale pentru copilașii mei! Creativitatea pe care mi-a dat-o Dumnezeu si-a gasit locul atat de frumos in munca mea. Si asta ma bucura enorm.

Voi ce faceti pentru relaxare?

De la motricitate fină la o meserie: ce putem construi, pas cu pas?

De multe ori evităm să vorbim deschis despre un subiect pe care mulți preferă să-l facă uitat. Și nu cu intenție ci pentru că uneori pare departe și de cele mai multe ori, doare. Aș vrea sa pot să spun unui parinte o minciună frumoasă, care să doară mai puțin, dar conștiința, valorile, principiile personale si codul deontologic nu-mi permit. Nu toți copiii ajung la independență funcțională completă și asta, pentru un părinte, reprezintă o durere fără margini. Și oricât ar părea, în cele mai multe cazuri nu este un eșec al cuiva ci este realitatea spectrului.

Cifrele internaționale confirmă dur acest lucru, dincolo de orice discursuri optimiste. Studiile arată o rată de angajare la adulții autiști undeva între 14% și 30%, în funcție de țară, față de peste 80% în rândul populației generale. Doar aproximativ un sfert dintre adulții autiști ating ceea ce se poate considera un rezultat ocupațional și social bun, la nivel global. Chiar și cei cu studii superioare nu sunt feriți de asta. O parte din surse indică faptul că doar o mică parte dintre adulții autiști cu studii universitare au un loc de muncă cu normă întreagă.

Pentru România nu există statistici oficiale comparabile cu alte țări deoarece sistemul nostru de monitorizare al adulților autiști pur și simplu nu colectează aceste date. Sper că acest lucru se va rezolva. Faptul ca România nu colectează aceste date nu este motiv de optimism nejustificat. Dacă în țări mult mai dezvoltate, cifrele sunt cele de mai sus, la noi realitatea e cel puțin la fel de dificilă sau poate mult mai mult.

De aceea, părinții trebuie să-și pună întrebarea corectă. Iar aceasta nu este "Cum îl recuperăm 100%", ci "Ce abilitate concretă putem construi de la vârstă mică, astfel încât la maturitate copilul să aibă o sursă de venit sau ocupație cu sens, indiferent de gradul lui de recuperare?".

Ce construim de la vârstă mică?

💦(3-7 ani) — FUNDAȚIA
Înainte să vorbim despre o "meserie", construim și punem bazele ei. Acestea sunt obiective de lucru obișnuite în intervenția timpurie, dar merită gândite intenționat și cu un ochi spre viitor:
💦Motricitate fină — apucat cu pensa digitală și penseta, înșirat mărgele mari, folosirea foarfecii, mototolit/pliat hârtie, lipit, pictat, colorat, etc.
💦Imitație motorie — fără și cu obiecte, după imagini, un pas obligatoriu înainte de a învăța o secvență de lucru.
💦Secvențialitate — sarcini cu pași clari (1, 2, 3...), folosind suport vizual.
💦Toleranță la frustrare și la sarcină — capacitatea de a rămâne la masă și a finaliza o activitate, chiar și scurtă.
💦Discriminare vizuală — sortare după culoare, formă, mărime. Reprezintă una din bazele pentru orice lucru manual cu materiale variate.
💦Urmărirea unui model — să reproducă ceea ce vede, esențial pentru orice tehnică decorativă sau artizanală.

🌈 (8-14 ani) — TRANZIȚIA SPRE ABILITATE
Aici trecem de la "joc terapeutic" la "muncă structurată":
🌈Sarcini cu durată mai lungă și mai multe etape (5-10 pași, nu doar 2-3).
🌈Lucru independent la masă, fără prompt continuu din partea adultului.
🌈Calitate constantă a produsului — nu ne bucurăm doar că"a făcut", ci "a făcut bine, de fiecare dată".
🌈Toleranță la corectare — copilul trebuie să accepte un feedback și să repete pasul greșit.
🌈Ritm de lucru — capacitatea de a realiza mai multe bucăți din ceva într-un interval de timp, nu doar una.

🫟La maturitate — ce poate face concret:
Vă ofer câteva idei din care un adult autist poate să își câștige existența:
🫟Bijuterii din pietre semiprețioase — înșirat, asamblat pe fir sau ață, potrivit pentru cei cu motricitate fină bună. O brățară de exemplu, are pași clari de urmat.
🫟Decorarea cu tehnica șervețelului (decoupage) pe cutii, vase, rame, tăvi — o activitate excelentă pentru cei cu motricitate fină mai slabă. Pașii se pot împărți în bucăți foarte mici și repetitive.
🫟Aranjamente florale — combinarea culorilor și formelor într-un cadru dat, cu un model pe care să îl urmeze.
🫟Flori din hârtie, asamblate în buchete — lucru repetitiv, cu rezultat vizual imediat și satisfăcător.
🫟Tablouri pictate după șablon sau după numere — sunt mult mai accesibile decât pictura liberă.
🫟Modelaj din fimo (lut polimeric): brelocuri, magneți, figurine — au pași clari (modelat, copt, lustruit), o activitate pentru cei cu motricitate fină bună și pentru cei care au nevoie de o activitate cu etape vizibile.
🫟Lumânări decorative — turnare în forme, decorare cu plante uscate, ambalare — secvențe fixe, ușor de urmat.
🫟Săpunuri artizanale — similar cu lumânările, etape clare și rezultat satisfăcător.
🫟Tricotat/croșetat simplu (fulare, căciuli, suporturi de pahar) — activitate repetitivă, ritmică, uneori chiar reglatoare senzorial.
🫟Origami și quilling (rulat hârtie) — pentru cei cu motricitate fină foarte bună, pași secvențiali, modele fixe.
🫟Asamblare de produse simple — ambalat, etichetat, sortat — nu este o formă de artă, dar e o activitate vandabilă ca serviciu (de exemplu pentru mici afaceri locale).

❗️Important: nu toate aceste activități se pretează la fel pentru fiecare copil — alegerea depinde de profilul motor și de ceea ce îi place, lucruri pe care le observați deja în terapie de la vârstă mică.

Concluzia este că nu trebuie să alegeți între terapie și pregătire pentru viață. Fiecare exercițiu de motricitate fină de azi e, de fapt, prima cărămidă a unei abilități care poate hrăni un adult mâine — independent de cât de "recuperat" va fi în sensul clasic al cuvântului.

Sper să vă inspire și să vă fie de folos!

Nu vindecăm. Recuperăm abilități.

E un cuvânt care apare des în mesaje și comentarii: "vindecare". Am fost și apostrofata de multe ori: ,,ce, terapia ta vindeca? Mințiți oamenii, profitați."
Pot sa înțeleg, într-o oarecare măsură, de unde vine această supărare. În primul rând, orice părinte care află că copilul lui are nevoi speciale vrea, firesc, ca lucrurile să fie "ca înainte" sau "ca la toți copiii". În al doilea rând sunt mulți copii care nu au dobandit abilități d**a ani de terapie. Dar asta nu înseamnă că terapia nu este utilă.
Sa va explic ce face terapia. Terapia NU VINDECĂ NIMIC, dar AJUTĂ COPILUL SĂ RECUPEREZE ABILITĂȚI. E o mare diferență și nu doar o diferență semantica între a recupera versus a vindeca.
În momentul în care vom intelege că terapia nu vindecă, abia atunci se va schimba și felul în care înțelegem intervenția și, cred eu, schimbă și felul în care un părinte trăiește tot acest proces.

Ce înseamnă "vindecare"?
Vindecarea presupune o boală activă care dispare d**a administrarea unui medicament sau a unei proceduri medicale. Un "înainte" și un "după" complet diferite. O linie de sosire.
De exemplu: o persoana a avut cancer, a facut chimioterapie si acum nu mai are cancer, s-a vindecat.

Ce înseamnă "recuperarea de abilități"?
Recuperarea unor abilități presupune un profil de dezvoltare unic, cu arii mai bine dezvoltate și arii care au nevoie de sprijin suplimentar ca sa ajungă la capacitate maximă. Există progres, construit abilitate cu abilitate, în ritmul fiecărui copil.
Vă dau un exemplu mai neconvențional: aveti un butoi de 2000 de litri care trebuie umplut. Azi puneti 50 de litri de apa. Maine puneti doar 20, poimâine puneti 40. In fiecare zi puneti apă in butoi, atât cat puteti. Într-un final, butoiul de 2000 de litri se va umple cu apa. Pentru că voi ati pus zilnic in el câte puțin. Ați muncit să se umple acel vas. Butoiul înseamnă recuperarea și apa reprezintă abilitățile. Recuperarea se produce prin efort și muncă.

🔹️ Un copil care nu vorbea și începe să comunice prin pictograme, nu înseamnă că s-a "vindecat", ci a câștigat o abilitate de comunicare, prin muncă.
🔹️ Un copil care avea crize la fiecare schimbare de rutină și învață să tranziționeze cu sprijin vizual, nu s-a "vindecat", ci a câștigat o abilitate de reglare emoțională. Prin muncă.
🔹️ Un copil care nu tolera contactul vizual și acum îl inițiază spontan, nu s-a "vindecat", ci a câștigat o abilitate socială. Prin muncă.

"Dar dacă nu vindecă, de ce să duc copilul la terapie?"
Am vazut afirmația "Terapia asta nu vindecă autismul, deci nu e bună." Și de cele mai multe ori, acele persoane care spuneau asta căutau în altă parte exact lucrul pe care îl critică — o metodă care promite vindecare.
Autismul nu se vindecă. Spun asta de ani de zile. Nici cu terapie ABA, nici cu psihopedagogie de recuperare, nici cu diete, nici cu suplimente, nici cu "pilula minune" găsită pe un grup de Facebook. Toate acestea pot fi instrumente de lucru. Dar ele merg împreună, nu separat. Dieta ajută corpul, scade inflamația si ce mai face ea, suplimentele susțin creierul, un somn mai bun, etc. Terapia construieste abilități. Recuperezi un copil cu autism doar folosind suplimente? Sigur nu. Îl recuperezi folosind doar diete? 100% nu. Il recuperezi doar prin terapie? Ai șanse mari să DA. Dar nu e complet. Terapia făcută singura are cele mai mari șanse să ajute copilul. Dar știți care e varianta câștigătoare? Toate cele de mai sus făcute ÎMPREUNĂ. Dieta si suplimentele regleaza corpul, terapia antrenează creierul. Am obosit să vad cm se strigă în stanga si in dreapta că terapia nu e bună, ca un copil are nevoie doar de mamă si de suplimente, fără terapie. Asta se poate aplica doar daca mama este specialist de profesie. Atunci lucrează ea si nu mai face altcineva terapie.
Terapiile structurate nu sunt neputincioase. Mai neputincioase sunt suplimentele fără terapie. Nici unele nu vindecă nimic pentru că autismul nu e o boală ca să fie vindecat. E un profil de dezvoltare neurologic diferit. Nu există vindecare, indiferent de metodă, oricât ar costa și oricât de convingător ar suna promisiunea.

Am văzut tiparul: cineva respinge o terapie structurată pentru că "nu promite vindecare", și în același timp cumpără ceva care promite exact asta.
Întrebarea corectă pe care trebuie să și-o pună fiecare, nu este "asta vindecă autismul?" — pentru că răspunsul va fi mereu nu, la orice metodă din lume.
Întrebarea corectă este: "asta îl ajută pe copilul meu să câștige o abilitate reală, verificabilă, care îi va folosi în viață?"

Ce înseamnă asta?
Nu lucrăm ca să ,,eliminam autismul". Lucrăm țintit, pe abilități:
🔹️ comunicare (verbală, augmentativă, gestuală)
🔹️ autonomie (îmbrăcare, igienă, masă)
🔹️ reglare emoțională și senzorială
🔹️ relaționare socială
🔹️ abilități cognitive și prealabile învățării, etc.

Fiecare program este construit pe baza profilului copilului și nu pe ideea ca rezultatul final să fie "vindecat", ci pe ideea unui copil care, an de an, câștigă mai multă autonomie, mai multă comunicare, mai mult control asupra propriei vieți.
Și da, progresul din terapie este real.
Mulți copii câștigă abilități impresionante: comunică, învață, se integrează, merg la școală, au prieteni. Asta nu înseamnă că "s-au vindecat de autism". Înseamnă că au primit sprijinul potrivit, la timpul potrivit, cu frecvența potrivită, constant și au dezvoltat abilități, așa cm crește orice copil, în propriul ritm.

Terapia structurată nu vă promite un miracol. Vă promite muncă, muncă și iar muncă și un copil care, an de an, câștigă teren. Asta e diferența dintre o metodă reală și o promisiune fantastică...
Să vă fie de folos!