Psiholog Roxana Avadanei

Retreatul Prind Rădăcini în Vârful Dealului de anul trecut a rămas o amintire prețioasă pe care o păstrez strâns la pieptul meu. Îmi zâmbește inima și e plină de bogăția a ceea ce am co-creat și simțit în timpul valoros pe care l-am petrecut împreună.

Am vizitat stejarul de 1000 de ani, ne-am cules flori, am împletit coronițe de flori, ne-am premiat și apreciat, am meditat, am desenat, am dansat, am stat de povești, am mâncat cireșe direct din copac, am petrecut timp în livadă și am admirat cerul plin de stele.

Ne-am simțit primite cu brațele de deschise și răsfățate de către gazda noastră Alina Badea Neacșu și ai ei părinți, În Vârful Dealului din satul Izvoare, în apropiere de Târgoviște.

Dacă vrei să ni te alături la ediția a doua Prind Rădăcini în Vârful Dealului. Șezătoare de Sânziene., află detalii de pe site (vezi în comentarii) și/sau scrie-mi în privat sau pe [email protected].

Liniștea din neliniște și neliniștea din liniște. Yin și Yang. Două forțe care fac parte din univers. Cum armonizăm aceste forțe și ce rol are coloana în acest echilibru este tema următorului atelier din seria Coloana femeii, pe care îl organizez împreună cu Elena Furfurica, kinetoterapeut, instructor Yoga & Pilates, certificată în masaj ritmic.

Coloana femeii: îmi ascult, îmbrățișez și integrez (ne)liniștea interioară | vineri, 8 decembrie, ora 19:00 | Ikigai Dojo (Str. timpului, Nr. 1, sector 2)

Detalii și înscrieri la [email protected] sau 0727 769 262.

Dincolo de armonie, în univers există și dizarmonie, iar îmbinarea celor două poartă o anumită înțelepciune și chiar frumusețe. În muzică, acordurile disonante crează o anumită tensiune care caută o rezolvare în consonanțe. Fără disonanțe, muzica ar fi liniară și lipsită de suspans. Orice poveste dintr-un film sau o carte, fără intrigă și conflict, este plată, își pierde din savoare. Fără umbre, nu am vedea formele. Fără furie, nu am cunoaște când ceva important pentru noi este încălcat. Fără tristețe, nu am ști că am suferit o pierdere semnificativă.

Ne dorim să fim liniștiți, să fim zen, să scăpăm de neplăceri cât mai repede. E de înțeles să vrem liniște, dar e important să ne ascultăm neliniștea, nu doar să căutăm cm să o oprim. Ce ne comunică? Ce schimbări sunt poate necesare? Neliniștea este parte din viață, e un proces și poate fi un rezervor de vitalitate.

Să lăsăm neliniștea să își urmeze ciclul, nu să o anesteziem prin tot felul de practici de liniștire și dependențe mai mult sau puțin acceptate social. Soluția nu e să ne amorțim simțurile și emoțiile, ci să ne accesăm forța interioară și să facem schimbările necesare.

Căutăm scurtături spre detașare, însă este necesar să trecem prin etape, să integrăm aceste forțe — liniște și neliniște, fiecare având energii puternice, pe care e important să învățăm să le folosim. Nici disociere — totul e ok, dar nici haos — nimic nu e ok. Echilibrul între tensiune și eliberare, între yin și yang, liniște și neliniște, liniștea din neliniște și neliniștea din liniște.

În univers nu există liniște, ci un zumzet permanent. Universul nu tace. Hai să ascultăm împreună ce ne spune zumzetul interior despre noi și viața noastră. Și ce rol are coloana vertebrală în această dinamică liniște-neliniște.

***
Coloana femeii: îmi ascult, îmbrățișez și integrez (ne)liniștea interioară

Roxana Avadanei, psihoterapeut și facilitator certificat UZAZU Embodied Intelligence, alături de Elena Furfurica, kinetoterapeut, instructor de Yoga și Pilates, te invită vineri, 24 noiembrie, la ora 19:00, să ne întâlnim în cerc de femei pentru a aborda împreună tema ascultării, îmbrățișării și integrării (ne)liniștii interioare. Vom face asta cu ajutorul discuțiilor ghidate, a unei părți practice și a unei meditații.

💌 Participarea se realizează doar prin înscrierea prealabilă la adresa [email protected] sau la numărul 0727 769 262.

Numărul de locuri este limitat la 10 persoane, pentru a păstra intimitatea grupului, dar și pentru că spațiul este la rândul lui intim.

Câți am crescut cu deviza nu există nu pot, există nu vreau? Cât de des și în ce măsură îți împingi limitele? Și care e prețul pentru asta, când te suprasoliciți pe termen lung? Citește mai jos despre starea de functional freeze (înghețul funcțional) pe care am experimentat-o și eu în ultimele luni.

M-a inspirat poza recent făcută de pe Vf. Postăvaru: în planul din față se văd brazii verzi, ce e la vedere, partea activă, în spate se ascunde înghețul, supra-stimularea, pe care poate nici nu o conștientizăm. E posibil să fi învățat, de la vârste fragede, că nu e ok, nu e acceptabil sau nu sunt în siguranță când sunt copleșit(ă), așa că învăț să maschez neputința, îmi inhib răspunsul de supraviețuire care îmi dă semnale să mă opresc și plusez în continuare, până la suprasolicitare.

Când tot răspunzi la întrebarea Ce faci? cu nu prea sunt în apele mele sau nu am energia pe care o am de obicei sau sunt binișor sau n-am dormit prea bine, dar sunt ok. Și faci asta suficient de mult timp încât te întrebi dacă asta este noul tu și nu mai are sens să te raportezi la cine erai înainte. Nici nu mai știi când și cm era acel înainte și ce anume a declanșat un nou tu. Poate că pur și simplu nu este un singur lucru, ci o serie de întâmplări personale sau la nivel de societate, care s-au adunat și au generat schimbări și adaptări noi.

Odată cu schimbările, de multe ori vin și fricile. Când suntem pe teren nou, necunoscut, sistemul nostru nervos, în funcție de cât de antrenat este, poate vedea noutatea ca pe un pericol. Și aici pot interveni mecanismele noastre vechi de a face față pericolelor percepute: fie intrăm în starea de mobilizare, luptă sau fugă, fie în starea de imobilizare, de îngheț sau supunere.

După un burnout de la sfârșitul anului trecut, m-am tot regăsit într-o stare de freeze (îngheț). Uneori am simțit mai accentuat, alteori mai puțin. Și am avut nevoie să învăț și mai mult să fiu blândă cu mine, să am răbdare, să nu îmi împing limitele și mai mult. E un exercițiu dificil, în special când ești învățat să fii activ, să ai energie, să faci multe, să stai până la ore târzii și a doua zi să o iei de la capăt. Corpul însă mi-a cerut și încă îmi cere mai multă odihnă și repaos decât sunt obișnuită.

E o luptă cu mine între o parte blândă și răbdătoare și altă parte care îmi spune că e de ajuns cu atâta stat, cât să tot fiu blândă?, nu m-am odihnit destul?, mi-am dat de toate, ce mă tot plâng?, a trecut suficient timp, când mă pun pe treabă?

Și în procesul ăsta de negociere cu tine însuți, uneori nu se leagă nici puținele lucruri pe care le mai faci și asta te descurajează și fie te împinge să nu mai faci nimic, mai mult freeze și fawn (îngheț și supunere), fie să mobilizezi resurse să intri în fight or flight (luptă și fugi) și să te copleșești până intri într-un freeze aproape de colaps.

Am simțit din plin negocierea asta cu mine însămi, în special în ultima perioadă, și este obositoare în sine. În astfel de momente, ne pierdem încrederea și începem să ne facem mici la propriu, ne tragem umerii în interior, ne prăbușim în jos, coloana e încovoiată, ne cuprinde deznădejdea și sentimentul de neputință, ne facem și mai mici, vrem să dormim și mai mult, să stăm la seriale, pe urmă vine rușinea, gândul ceva e neregulă cu mine etc. Și așa se generează un feedback loop care se autoîntreține între gând-emoție-comportament-fiziologie.

Am resurse care mă ajută să mă țin pe linia de plutire, despre o parte dintre ele voi vorbi la atelierul pentru femei de vinerea aceasta (vezi detalii în comentarii). Voi reveni și aici poate cu articole sau înregistrări, fără să pun presiune pe mine și mergând cu viața, din aproape în aproape, ținând cont de unde mă aflu acum, ce am nevoie și ce pot și nu pot face.

E în regulă să nu putem mereu, să ne dăm voie să ne refacem. Și e bine să știm când și cm să ne scoatem din starea de neputință. E important să găsim echilibrul între odihnă sănătoasă și mobilizarea resurselor interioare pentru acțiune.

Sunt curioasă cm ajung la tine aceste rânduri. Te-ai regăsit recent sau în alt moment al vieții în freeze-ul acesta mai mult sau mai puțin funcțional, după o perioadă de supra-încărcare și poate chiar burnout?