Alexandra Baltag

Mama mi-a promis că citește cartea despre depresie când iese la pensie. Mama mea frumoasă a ieșit luna asta la pensie, iar cartea despre depresie stă acum, într-una dintre cele mai vechi și prestigioase librării din București. Librăria Mihai Eminescu de la Universitate îmi găzduiește toate cărțile scrise de mine și am aflat abia astăzi. Unele titluri nu mai sunt pe stoc, dar „Adio, depresie! Confesiuni despre vindecare” este acolo.
Pentru că îmi plac poveștile și, mai ales, îmi place să le inventez și să le scriu, ce voi spune astăzi nu e ficțiune, e cea mai frumoasă poveste din viața mea. Mama mea a ieșit la pensie și sunt tare emoționată. Îi simt fiecare fărâmă de emoție. Știu cât a muncit, știu serile în care ajungea acasă istovită, știu cât de mult i-a plăcut să rămână om indiferent de provocările pe care i le-a adus viața.
Mama a lucrat cu publicul și, fără exagerare, tot orașul o iubește și o respectă. Pe lângă faptul că i-a plăcut ceea ce a făcut, are zâmbetul acela de moldoveancă lăsată de Dumnezeu pe pământ ca să facă zilele mai ușoare și anotimpurile mai frumoase. Cine ajunge pe la ea în vizită, va mânca cel mai bune plăcinte poale-n brâu și cel mai gustos sirop de trandafiri, făcut chiar de ea, din trandafirii de la colțul casei.
De-acum are timp. Timp pentru plăcinte, pentru flori, pentru grădină și pentru cartea mea. I-am zis: „Ai grijă, e o carte grea, emoțional. O să plângi. O să afli lucruri despre mine pe care nu le-ai știut niciodată.” A râs, cm știe ea mai frumos, cu râsul acela molipsitor. E pregătită mama mea frumoasă pentru toate, mai ales pentru viață, trăită în ritmul ei.
Pensie lungă și frumoasă, mama mea!
P.S. Să nu mă cerți că ți-am făcut rost de musafiri la plăcinte și la sirop de trandafiri.