Maria Daniela Gavankar

Maria Daniela Gavankar

Share

Ajut femeile care nu (mai) vor sa se multumeasca cu putin, sa creasca, si sa-si imbunatateasca toate relatiile semnificative. Esti la locul potrivit!

18/07/2026

În spatele unei femei puternice stau oamenii pe care nu s-a putut baza.
Oamenii apropiați care nu i-au oferit sprijin, validare, respect, siguranță, iubire, respect, și care i-au arătat ca nu are altă cale decât să se descurce singura!
Doar ziceam!

17/07/2026

“Dana, eu vreau să-ți mulțumesc foarte mult că ai creat acest program.
Mi se pare un lucru extraordinar să poți să creezi o astfel de mișcare de empowerment feminin.

Pentru că eu consider că noi, femeile, am fost ținute un pic „la cratiță”, de societate, de oameni, de dogme, de cultură, de religie, de tot ce vreți voi.
Și cred că este foarte important să existe comunitatea aceasta, în care poți să discuți, să fii liberă și să-ți dai seama că, de fapt, fiind liberă ești un om minunat.
Ești tu. Și ajungi să te accepți și să fii de partea ta.

Cred că pe mine, personal, m-ai dus din treapta de adolescentă, din treapta aceea a unui copil care nu evoluase. M-am trezit dintr-o dată femeie, mamă, cu foarte multe responsabilități, foarte competentă, competitivă și perfecționistă.

Îmi place foarte mult varianta aceasta a mea sexy și nu m-aș fi gândit niciodată că se poate întâmpla să mă văd atât de umană.
Să mă văd cu ochii blândeții.
Când spun „ochii blândeții”, mă gândesc la cât de multă blândețe m-ai învățat încă din prima parte a InspireYou.

Și chiar cred că un nume mai potrivit pentru program nici nu puteai să alegi.
La Level2 nu m-aș fi așteptat la atât de multă naturalețe și la atât de multă conectare în grup.

Tot ce s-a creat aici a fost extraordinar.
Mi se pare că atunci când vezi femei frumoase împreună, care își dau putere una alteia, care se susțin și se văd frumoase una pe alta, apare un alt nivel.

Să poți admira o femeie și să-i vezi frumusețea, să-i vezi trăsăturile și să-i spui sincer ce îți place la ea mi se pare extraordinar. Pentru mine tot acest program a fost ca un tango. M-ai purtat de la persoană, la societate, la viitor.
Mi-ai schimbat perspectiva asupra mea și asupra viitorului meu.

Eram într-o zonă din care nu aș fi văzut niciodată lucrurile acestea. Și este frumos să fii vulnerabil.
Am învățat că vulnerabilitatea unește și conectează.

Și mi-a rămas foarte mult în minte ceea ce spuneai tu, că până la urmă poveștile noastre seamănă mai mult decât credem.
Problemele noastre nu sunt atât de diferite, perspectiva din care alegem să le privim este cea care face diferența.

Vă mulțumesc fiecăreia dintre voi.
Și vă îmbrățișez, Teo!”

Cadoul meu la cafea! ❤️

Want your business to be the top-listed Media Company in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address

Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00