Bianca Popp

Astăzi este Ziua Internațională a Femeii. Ce anume celebrăm de fapt? Maternitatea? Sacrificiul? Capacitatea infinită de a ține totul împreună fără să se vadă că doare? Frumusețea? Înțelepciunea? Sau poate faptul că am reușit să supraviețuim tuturor lucrurilor pe care le-am îngropat în noi ca să putem funcționa? Nu știu ce înseamnă să celebrăm femeile în 2026. Știu că am petrecut ani întregi documentând felurile în care dispărem sub rolurile care ne-au fost atribuite, uitând să mai fim noi înșine chiar și când suntem singure și nu ne vede nimeni. Mi s-a părut că azi e o zi bună să scot la suprafață și câteva feluri în care ne întoarcem la noi.
Am început să scriu acest dicționar al propriei neurodivergențe ca să mă înțeleg, ca să pot să mă gestionez mai bine, pentru simțeam că dacă nu mă înțeleg nu am cm să mă controlez și voi continua să eșuez în majoritatea funcțiilor sociale ce mi-au fost atribuite.
Nu era un proiect cu finalitate publică, ci o luptă pentru supraviețuire. Aveam în cap o limbă pe care nimeni în jurul meu nu o vorbea și nu știam ce este. Așa că am început să o transcriu. Câte o definiție, câte un moment, câte o senzație căreia îi dădeam în sfârșit un nume.
Scriind am descoperit că numitul face ceva specific: mută experiența din plat în volumetric. Când un mecanism are un nume, capătă formă. Și când capătă formă, îl poți roti, te poți uita pe partea cealaltă, pe fața nevăzută a Lunii. Din nuanță în nuanță am ajuns la întrebări pe care nu mi le pusesem: cm ar arăta asta dacă m-aș pune pe mine pe primul loc? Cum ar arăta asta dacă nu mi-ar mai fi rușine? Dacă aș vorbi despre cm simt în loc să mă prefac că sunt bine? Dacă aș spune nu când simt primul nu, nu când îmi vine să vomit dacă mai spun da încă o dată? Dacă nu mi-aș mai cere scuze că sunt diferită? Lucrurile numite și văzute în trei dimensiuni devin instrumentar. Le poți pune în buzunar, etichetate. Te poți duce la ele când ai nevoie.
Două mii patruzeci și opt de definiții mai târziu, dicționarul era încă doar un instrument de orientare personală.
Apoi, la Berlin, când am folosit fragmente din dicționar într-o instalație performativă despre neurodivergență, s-a întâmplat ceva neașteptat: oamenii au început să spună „și eu”. „Și eu simt asta.” „Și eu trăiesc asta.” „Și eu fac asta.”
La Berlin am înțeles ceva ce nu anticipasem: că limba asta nu e a mea. E a unui grup de oameni care au trăit ani întregi fără cuvintele potrivite pentru ce li se întâmplă înăuntru. Oameni care au funcționat perfect în exterior și s-au rupt în tăcere. Femei, mai ales. Femei care au purtat masca atât de mult timp încât au uitat ce este dedesubt.
Am decis să public dicționarul.
Selecția de față conține 26 de perechi, câte una pentru fiecare literă a alfabetului unei terminologii încă ezitante în limba română. Fiecare pereche conține un moment de durere și un moment de speranță.
Definițiile nu sunt clinice. Nu aparțin unei școli de gândire. Mecanismele pe care le descriu există indiferent de ce limbaj le aplicăm, psihologic, somatic, teoretic sau niciunul.
Dicționarul meu nu este un manual de psihologie. Nu este o cercetare științifică. Nu aparține unei școli de gândire anume. (Deși, cercetând, am descoperit că există multe școli de gândire. Nu mă identific cu nici una.) Este o hartă fenomenologică, o colecție de experiențe observate din interior. Unele dintre ele pot fi recunoscute în psihologie sub nume diferite: ADHD, autism, trauma bonding, Rejection Sensitivity Disphoria, atașament anxios, reglare somatică.
Nu e cercetare. E un portret interior. Al meu, care a devenit și al altora.
A
Apology Reflex
Când îmi cer scuze înainte să știu pentru ce. Pentru ton, pentru spațiu, pentru existență. Uneori îmi cer scuze că simt. Reflexul e mai rapid decât conștiința. Mă întreb cine anume mi-a luat cheia de la dreptul la prezență.
Anger Reclaimed
Când furia revine, dar altfel. Nu ca furtună. Ca direcție. Nu distruge. Delimitează. Mă uit la ea și, pentru prima dată, nu mă mai tem.
B
Breakdown Camouflage
Când mă prăbușesc, dar fața mea a uitat să spună cuiva. Spun „sunt bine” cu dicție perfectă în timp ce interiorul meu arde. Toată lumea mă crede. Ar trebui să fiu mândră sau îngrozită?
Bittersweet Relief
Când am înțeles diferența și am înțeles că nu sunt stricată, doar conectată la o limbă pe care lumea nu a învățat-o. Ușurare și doliu în același moment.
C
Code-Switching
Când mă traduc pentru orice tip de public. Mai încet aici, mai tare acolo, mai normal peste tot. Mă întreb care versiune a mea ajunge să se odihnească.
Centering
Când toate semnalele se aliniază timp de o respirație și mă simt limpede. Nu vindecată, doar limpede. Momentul e fragil, dar încep să mă obișnuiesc cu asta și să caut să mi se întâmple mai des.
D
Disappearing Self
Când devin ce are nevoie celălalt până când nu mai știu cine sunt.
Defined Self
Când pot rămâne eu chiar și în iubire.
E
Emotional Orphan
Când eram copil și eram responsabilă pentru pacea casei. Nu eram orfană în sensul literal. Eram orfană emoțional, abandonată în nevoile profunde. Am crescut cu o foame de iubire pe care nu am știut să o explic sau să o numesc.
Earned Peace
Când pacea nu e lipsă de pasiune, e maturitate nervoasă. Am câștigat-o din haos, din cicluri, din ani de a funcționa în dereglare. Nu e banală. E ce am câștigat după tot restul. Și o primesc fără să mă justific pentru ea.
F
Fawn Reflex
Când îmi cer scuze doar ca să păstrez pacea. Sunt de acord, dau din cap, mă adaptez, mă micșorez. Potolesc furia celorlalți instinctiv, chiar și când eu sunt cea rănită. Și apoi mă supăr că am dispărut.
Firm Boundary
Când încep să spun nu fără să mă explic excesiv. Limita există. Nu are nevoie de argumentație ca să fie validă. Spun nu și rămân în el, fără să adaug context, fără să verific dacă a fost primit bine. Limita există. E suficient.
G
Good Day Panic
Când mă trezesc bine și aștept să se întâmple o catastrofă. Fericirea se simte fragilă, suspectă, un test pentru care nu sunt sigură că am studiat. Calmul bun e în așteptarea celuilalt pantof, a zgomotului următor.
Gentle Integration
Când nu mă grăbesc să devin altcineva, doar devin mai coerentă. Nu transformare spectaculoasă. Revenire. La mine, strat cu strat, fără dramă și fără calendar. Integrarea e lentă și e a mea.
H
High Masking Functioning
Când par compusă și pozitivă în timp ce interior se dă o bătălie pe timp de furtună. Oamenii îmi laudă calmul. Zâmbesc, dar mă doare maxilarul de la efortul de a-mi ține colțurile gurii în sus. Competența ascunde colapsul.
Honest Self-Recognition
Când recunosc că pot fi puternică și vulnerabilă simultan. Că nu trebuie să aleg. Că forța și fragilitatea coexistă în mine fără să se anuleze. Recunoașterea asta e poate cea mai onestă formă de cunoaștere de sine.
I
Invisible Effort
Când mă epuizează lucrurile mici. Zgomot, lumini, planuri, oameni, nimic nu par muncă, dar pentru mine e muncă. Sarcinile care par ușoare mă consumă cel mai mult. Epuizarea mea e invizibilă social.
Internal Integration
Când încep să simt coerență între public și privat. Versiunile mele se apropie. Nu identice, dar nu la distanța dureroasă de înainte. Integrarea nu e completă. E în creștere. Și creșterea asta se simte.
J
Joy Dysmorphia
Când fericirea se simte suspectă, nemeritată, împrumutată de la cineva mai curajos. O studiez, așteptând poanta. Poate că nu am încredere în calm pentru că am crescut în haos.
Just Being
Când nu mai reacționez la fiecare stimul, ci doar exist. Sunt prezentă fără scop imediat. Nu gestionez, nu repar, nu anticipez. Există un moment în care pur și simplu sunt. E poate cel mai dificil lucru pe care îl exersez, și cel mai simplu ca formă.
K
Keep-It-Together Reflex
Când îmi rețin lacrimile ca să nu trebuiască nimeni altcineva să le gestioneze. Am fost cea calmă atât de mult încât am uitat cm se simte căderea. Stabilitatea mea e reală și costisitoare simultan.
Kind Self-Witness
Când îmi pot privi emoțiile cu blândețe, făcând loc pentru lacrimi, pentru cădere, pentru furie.
L
Loneliness in Crowds
Când sunt nevăzută în mijlocul oamenilor. Aud discuții, dar mă simt fantomă în propria mea viață. Singurătatea în companie e mai grea decât singurătatea singur, pentru că nimeni din cameră nu știe că există.
Label Relief
Când un diagnostic devine o hartă. Nu sunt stricată, sunt doar construită diferit. Totuși, hărțile nu îți spun cm să locuiești într-un oraș. Eticheta explică. Nu rezolvă. Și totuși ușurarea e reală și imensă.
M
Masking Fatigue
Când m-am descurcat normal toată ziua și mă întorc acasă goală pe dinăuntru. Îmi dau jos pantofii, zâmbetul, sintaxa. Dedesubt, e doar zumzet. Masca mea socială are termen limitat, și seara, când cade, ce e dedesubt nu mai are energie să fie gestionat.
Mask Integration
Când masca devine alegere, nu necesitate. Nu o arunc, o transform. Pot alege când să o port și când să o las. Și distincția asta, între necesitate și alegere, e poate cea mai importantă libertate pe care o construiesc.
N
Noise Sensitivity
Când lumea mă atacă prin sunet. O ușă trântită de curent, un câine care latră pe stradă, un blender în bucătărie, clinchetul unei lingurițe, zumzetul unui frigider, bâzâitul unui bec, toate sunt mici pumnale ale realității. Tânjesc după liniște ca după oxigen, dar chiar și tăcerea face zgomot.
Nervous System Sovereignty
Când corpul meu nu mai e câmp de luptă. Când reacțiile mele îmi aparțin. Când pot fi prezentă în propriul corp fără alarmă de fond, fără supraveghere constantă, fără așteptarea impactului următor. Suveranitate, lentă, reală, a mea.
O
Over-Explanation
Când încerc să explic perfect ca să nu fiu respinsă. Și explic de 10 ori, cu multe detalii, cu exemple diferite, cu reformulări, totul adaptat universului celuilalt, dar nimic care să compenseze faptul că ce am spus nu interesează pe nimeni.
Ownership of Self
Când nu mai mă împart în bucăți. Că pot fi prezentă complet, cu tot ce e ciudat, intens, nelinear în mine. Că nu trebuie să livrez versiunea editată pentru a fi acceptată. Că sunt a mea înainte de a fi a oricui altcuiva.
P
People-Pleasing Reflex
Când siguranța înseamnă acord. Dau din cap, zâmbesc, mă adaptez. Le confirm celorlalți înainte să verific cu mine. Mai târziu îmi dau seama că eu am dispărut în proces. Mă definesc prin a fi ușor de iubit, și ușurința asta mă costă identitar.
Peace Without Self-Erasure
Când calmul nu mai înseamnă tăcere. Pot fi în pace și tot să am voce. Armonia nu necesită dispariția mea din ecuație. Prezența mea cu tot ce e al ei e compatibilă cu liniștea, mai compatibilă decât absența mea.
Q
Quarantine of Emotion
Când izolez sentimentele ca să le păstrez ordonate. Furie aici, bucurie acolo, tristețe în sertar. Dar tot sângerează. Emoțiile nu respectă carantina. Ies pe unde pot, în momente pe care nu le aleg eu.
Quiet Sovereignty
Când emoțiile nu mai sunt izolate ca să fie suportabile. Furie, dor, bucurie, frică, toate în aceeași cameră. Nu se mai infectează una pe alta. Doar respiră împreună.
R
Rejection Sensitivity
Când cel mai mic oftat sună a exil. Cineva nu-mi răspunde la zâmbet și creierul meu îl traduce într-o despărțire. Știu că nu e rațional. Așa iubește sistemul meu nervos, prea repede, prea speriat. Și știind asta nu îl face mai mic.
Reclaimed Self
Când nu mai reacționez din copil, aleg din adult. Cu istoria completă, cu rănile integrate, cu vocile interne auzite și nu supuse. Alegând, nu reacționând. Adult, nu supraviețuitor. Al meu, nu al tiparului.
S
Shutdown
Când totul se întunecă, ca o siguranță declanșată în suflet. Te aud, dar nu pot răspunde. Nu te ignor, se răcește procesorul. Sistemul a atins capacitatea maximă și a ieșit offline. Nu e o alegere. E fiziologie.
Sovereign Self
Când nu mai iubesc din frică, iubesc din alegere. Cu informația pe care o am, cu valorile pe care le știu, cu corpul care a fost consultat. Nu reacție, nu supraviețuire, nu datorie. Alegere. A mea. Completă.
T
Time Dysmorphia
Când pierd ore în câteva secunde sau simt că o săptămână se prăbușește într-un minut. Termenele se dizolvă, amintirile se întind. Viața mea e un ceas Salvador Dalí, se topește, frumos, de neîncredere.
Transformed Attachment
Când iubesc fără să mă pierd. Că atașamentul și identitatea coexistă. Pot fi prezentă complet, pot iubi profund, fără să mai uit cine sunt. Nu distanță, ci structură. Iubire transformată, care nu cere dispariția mea.
U
Unheard Needs
Când spun ce am nevoie în cod și sper că cineva îl va descifra. Nu descifrează nimeni. Și comunicarea indirectă e mai veche decât orice relație în care am folosit-o, instalată devreme, când a cere direct costa prea mult.
Unmasking in Public
Când îndrăznesc să fiu diferită și vizibilă. Că vizibilitatea mea autentică e mai valoroasă decât conformarea invizibilă. Un act mic și curajos de a fi prezentă ca mine în spații care nu au mai văzut această versiune.
V
Validation Hunger
Când tânjesc ca cineva să spună „văd cât de greu este”. Nu laude, doar înțelegere. O oglindă care să reflecte în sfârșit efortul. Vreau să fiu înțeleasă.
Vulnerable Sovereignty
Când sunt deschisă și în siguranță în mine simultan. Că vulnerabilitatea și suveranitatea coexistă. Nu distanță, nu armură, prezență întreagă, cu toate straturile vizibile.
W
Worn-Out Mask
Când masca începe să se descompună. Zâmbetul doare. Fața mea uită coregrafia. Din cauza epuizării nu mai pot să performez ce ce am performat ani întregi. Prin crăpături începe să se vadă adevărul.
Whole Wiring
Când sistemul meu nu mai e inamic. Când creierul meu, cu tot ce include, viteza lui, sensibilitatea lui, specificitatea lui, e al meu și funcționează. Nu perfect, nu ca altul, ca el însuși. Și asta e suficient și e bun.
X
Xenial Masking
Când supra-întâmpin, supra-zâmbesc, supra-îngrijesc ca să supraviețuiesc spațiilor sociale. Ospitalitatea ca armură, nu din generozitate, ci din strategie. Și costul performanței de gazdă perfectă e invers proporțional cu cât de bine par în ea.
X-Whole
Când fractura devine formă. Nu ștearsă, ci integrată. Când toate bucățile, cele străine, cele dureroase, cele strălucitoare, cele neterminate, fac parte din același întreg. Nu perfect. Nu complet. Dar întreg.
Y
Yes Reflex
Când știu că vreau iubire dar nu știu cm arată.
Yourself First
Când sunt a mea înainte să fiu a altcuiva. Când înainte de orice relație, orice rol, orice funcție, îmi aparțin. Când centrul de greutate al existenței mele e intern. Din locul ăsta pot da, cu alegere, nu cu frică. A mea, complet, mai întâi.
Z
Zoning Out
Când dispar în timp ce stau chiar aici. Corpul în poziție verticală, ochii concentrați, sufletul în modul avion. Nu e plictiseală, e autoapărare. Sistemul a decis că distanța e mai sigură decât prezența completă. Și are dreptate, uneori.
Zoe Moment
Când viața, nu rutina, nu rolul, viața însăși, trece peste mine și o recunosc. Pulsul, posibilitatea. Momentul în care sunt complet prezentă la faptul că exist, că e acum, că asta e.

Preparing for the grand opening today. Excited and scared. Not knowing what to expect. Expecting nothing. Expecting everything. The pink elephant is out in the open. And so am I. Am I?