Key Concept Training & Consulting

Rolul HR în vremuri de coronavirus și după - Cum a influențat abordarea HR dificultatea de a gestiona distanțarea socială și work-from-home.

Situația actuală a fost și este o provocare atât pentru angajați, cât și pentru oamenii din HR, consultanți, traineri, coachi și specialiști în psihologie. În niciun scenariu (poate în afară de Lebăda Neagră a lui Taleb) nu ne-am fi imaginat că o să apară distanțarea socială, timp lung petrecut în același spațiu cu familia ori partenerul, lipsă de control și incertitudini care vin atât de la amenințarea fizică, cât și una economică sau legată de randament și eficiență.
Am putea folosi aceste momente pentru a reflecta la câteva lucruri care au ieșit mai pregant acum la suprafață și ne dau o altă perspectivă, din care am putea învăța.

Ani de zile, HR și în special cei de la L&D au mers pe o abordare entuziastă, dar care acum pare să fi fost pe alocuri păguboasă în ceea ce privește mentalitatea angajaților.
În ultimii ani a fost o creștere vertiginoasă a programelor de well-being, find însă înțelese de multe ori greșit sau simplist. Zeci de seminarii și workshopuri despre gândirea pozitivă, despre mindfulness și fluturași roz, fără însă a evalua care este impactul, în afară de o stare de mulțumire de moment. Da, mindfulnessul este foarte important, dar dacă această metodă nu este corelată cu dezvoltarea deprinderilor de comunicare eficientă, creșterea toleranței la frustrare sau creșterea capacității de autoreglare emoțională și altele, rezultatele ei sunt aproape zero.

De multe ori s-a întâmplat să fiu sunat și să mi se spună: “Am o prietenă a cărei mamă a murit”. “Am pe cineva care tocmai a fost părăsit/ă de soț/soție/ iubită. Ce pastile poate să ia? Merge să-i dau un Xanax?” Ceea ce încearcă lumea cel mai des este să fugă cât mai repede de emoțiile negative. Într-un fel este de înțeles, dar această fugă permanentă face să nu te maturizezi emoțional și să nu te accepți pe tine și viața ta așa cm este ea. În asemenea situații le spun mereu: “Lăsați oamenii să plângă, nu le blocați suferința”. Daca aș sări repede să recomand Xanax sau alte remedii, nu aș face altceva decât să împing acea persoană spre blocarea durerii, a emoțiilor.

Același lucru, la nivel organizațional, l-a făcut adesea HR în alegerea programelor de training din zona de soft skills, stress management și well-being. Expresia ”să avem angajați fericiți” a devenit un motto. Care au fost însă consecințele în timp ale acestui lucru? Infantilizarea sau blocarea angajaților, în special a celor tineri, în rolul de copil. Incapabil să facă fața emoțiilor dificile, deoarece vine cineva repede și ”îl face fericit”. Tot acest lucru a făcut să fie adesea evitate unele programe care te fac să privești în tine, să te cunoști, să-ți dai seama că nu ești perfect și să înveți să te accepți așa.
Cred că rolul HR, desigur, pe lângă multe alte responsabilități, este ca angajații să fie mulțumiți, nu fericiți, și să simtă că există un raport corect între ceea ce dau și ceea ce primesc, să poată să vadă posibilitățile de dezvoltare – nu doar bomboana de moment (fericirea este un termen subiectiv). Sonja Lyubomirsky, profesor de psihologie la Universitatea din California, spunea că fericirea depinde 50% de genele noastre, 10% de circumstanțele vieții și 40% de propriile noastre acțiuni (gânduri și comportamente); ori din păcate, se face un efort destul de mare și foarte multe resurse se duc spre cele 10%. Dar ce semnifică în practică acest 10%, cm îl traducem într-un termen aplicabil? – că indiferent ce se întâmplă (ești promovat, câștigi la loto sau primești o creștere salarială), după 2 luni o să revii tot la nivelul anterior de fericire (fenomenul fiind numit și adaptarea hedonică - Brickman şi Campbell).
Așadar, regândirea și dozarea energiei în direcțiile care contează este o provocare a momentului pentru HR cu scopul de a te adapta schimbărilor.
La unul din webinariile pe care l-am ținut zilele acestea am fost întrebat: ”În multe organizații, cei mai afectați sunt milenialii. Cum explic acest lucru?” Și da, răspunsul este tot în rândurile de mai sus: Milenialii au crescut într-o societate în care părinții, venind adesea dintr-o viață cu lipsuri, au trecut în extrema cealaltă. Au devenit netezitorii drumului copiilor lor, începând cu temele făcute mai mult de părinți decât de copii, implicarea părinților în a rezolva conflictele copiilor, hiperprotecția, asigurarea a tot fără ca să fie depus efort (”îi luăm mașină, apartament, îi găsim un loc de muncă, îl dăm la facultate” sunt câteva expresii pe care le mai aud încă).
Organizațiile plătesc prețul nevoii de mulțumire rapidă, transformând învățarea în echivalentul unui like pe facebook.

Ce se poate face?
- Reclarificarea rolului HR.
- Ieșirea din rolul de salvator în cel de partener al business-ului.
- Accent pe creșterea toleranței angajaților la frustrare, inclusiv uneori prin a îndura plictiseala și evenimentele mai puțin plăcute din viață.
- Crearea de programe de consolidare și creștere emoțională (adică programe de soft-skills, care să se bazează pe autocunoaștere, confruntarea propriei persoane, descoperire etc.).
- Clarificarea competențelor necesare în viitor (printre altele, din punctul meu de vedere, în ceea ce privește zona emoțională, anticiparea faptului că vor deveni mai frecvente comportamentele discriminatorii, conflictele, tulburările anxioase etc).

Așa cm spuneam, situația actuală ne-a luat pe toți pe nepregătite. Niciunul dintre noi nu are o experiență similară anterioară. Cu toții vom învăța de acum doar privind cu atenție ce se întâmplă cu oamenii din organizație și ascultându-i. Voi ce alte lucruri credeți că pot fi făcute?