Puiu Cretu

EU

Vinovat pentru trasarea destinului meu a fost Geo Dobrescu, slobozean de-al meu, care s-a stins din viață acum câțiva ani. Împreună am plecat în tabăra de la Năvodari în vara lui ’72. Îl știam doar din vedere, era plin de fițe și figuri. Deh! Era băiatu’ lu’ tovarășul primar…, avea chitara!... Pe vremea aia, nu era chiar la îndemâna oricui să aibă așa ceva! Încerc să intru mai în față, în timp ce Geo se “producea” de mama-focului și mă bag și eu în seamă cu câteva vocalize. Imediat chitaristul-șef mă abordează: ”Ia, zi mai tare, băiețaș (era vorba lui), că văd că le ai cu gâtul!”. Logic că îl ascult, mă afișez nevoie mare lângă el și dă-i cu recitalul ad-hoc în plin soare, așteptând în gara Ciulnița trenul spre Litoral.

Am urmat liceul în București, perioadă în care am avut întâlnirea cu acela care îmi va rămâne prieten și coleg de scenă pentru tot restul vieții: Marian Tudoroiu, Teddy cm îi spun în ziua de azi. Pe atunci el cânta la tobițe, un fel de bongos-uri făcute chiar de el. Ce de meșteșugari mai suntem în țara asta! De chitară și de compus s-a apucat mult mai târziu. Și ce melodii a compus! Tâmplarul priceput și Baladă pentru Daniela sunt adevărate șlagăre compuse!

Pe perioada armatei (1978-1979) m-am despărțit de Teddy, eu slujindu-mi patria la Caracal, unde l-am cunoscut pe Sorin Bălășoiu, alături de care voi cânta până în 1990, sub titulatura ADDAGIO. Pe vremea aceea el începea să deprindă tainele chitarei, pe care a stăpânit-o bine până pe la începutul anilor ’90.

In facultate l-am cunoscut pe Adrian Fetecău, cel alături de care voi merge de-a lungul multor ani și spectacole prin toată țara, având împreună atâtea amintiri, cât să mai trăiesc două, trei vieți! În 1982, Adrian se hotărăște să se retragă din LUMINA LINĂ și să-și înființeze propriul cenaclu: VOUĂ. Alături de Adrian, am pornit atunci la drum patru oameni frumoși: eu, Liviu Militaru, Raul Cârstea, Sile Mincu și Sorin Bălășoiu.

 ...