CardioInfo

Pîrcălabu Marina este fericita câștigătoare a unui Samsung Tab 3, oferit de Societatea Română de Cardiologie prin e-learning.

Claudicaţia reprezintă cel mai frecvent simptom al bolii arteriale periferice, care limitează activitatea fizică și determină un stil de viaţă sedentar, determinând scăderea calităţii vieţii pacienţilor. Trialuri clinice randomizate au demonstrat eficacitatea tratamentului farmacologic cu cilostazol, exerciţiului fizic controlat (cură de mers) sau revascularizării intervenţionale atât în ceea ce privește îmbunătăţirea perimetrului de mers cât și a calităţii vieţii pacienţilor.

Deși recomandările actuale de ghid precizează că toate cele trei modalităţi terapeutice sunt eficiente, beneficiul relativ al fiecăreia nu este precizat. Există studii în literatură care compară tratamentul intervenţional cu exerciţiul fizic dar acestea nu au inclus un subgrup de pacienţi doar cu tratament medicamentos și au cuprins atât pacienţi cu boală aorto-iliacă cât și cu afectare femuro-poplitee. Aceste studii au demonstrat eficacitate aproximativ egală a metodelor de tratament sau o superioritate a efortului fizic controlat. Ar fi de menţionat aici importanţa includerii în loturi și a pacienţilor cu boală femuro-poplitee care având o masă musculară mai mică deservită de vasul afectat ar putea beneficia mai mult în urma tratamentului prin mers pe jos controlat dar ar putea beneficia mai puţin de tratamentul intervenţional.

Studiul prezentat este un studiu randomizat care compară beneficiile tratamentului medical cu exerciţiu fizic controlat și tratamentul intervenţional urmărind în special îmbunătăţirea timpului de mers în cadrul unui test de efort conform protocolului Gardner la 6 luni comparativ cu evaluarea iniţială. În cazul pacienţilor trataţi doar medicamentos s-a înregistrată o imbunăţire cu 1,2+/-2,6 minute, pentru cei cu efort fizic o îmbunătăţire cu 5,8+/-4,6 minute iar pentru cei cu tratament intervenţional cu 3,7+/-4,9 minute. Așadar comparativ pacienţii din lotul cu exerciţiu fizic controlat au avut o îmbunătăţire a timpului de mers cu 4,6 minute mai mare decât a celor trataţi doar medicamentos (p

Viitorul depinde de riscul noilor leziuni coronariene şi miocardice şi de sechelele celor care s-au produs.

Boala cardiacă are o imagine particulară în populaţie. Ea este deseori considerată o boală a oamenilor activi, cu o viaţă stresantă şi încărcată de responsabilităţi, sau o boală a persoanelor care au făcut excese de-a lungul vieţii.

Nu, boala cardiacă nu este apanajul persoanelor stresate şi încărcate de responsabilităţi. Nu, boala coronariană nu este neaparat o boală dramatică şi invalidantă.

Este mai degrabă o boală asupra căreia puteţi acţiona, dar numai prin adoptarea unui mod de viaţă sănătos şi prin urmarea recomandă rilor medicale primite. Scopul principal pe care vi-l puteţi stabili poate fi să aveţi o viaţă mai armonioasă şi mai sănătoasă decât înainte de infarctul miocardic acut, şi acest scop poate fi atins!
http://cardioinfo.ro/

Solutia de Cardio e-Learning vine in completarea activitatilor educative si stiintifice desfasurate sub egida Societatii Romane de Cardiologie, in scopul cresterii calitatii actului medical si nivelului de performanta in domeniul respectiv.

Solutia de Cardio e-Learning este o metoda de educatie medicala continua destinata cardiologilor, precum si medicilor de medicina interna, medicilor generalisti si rezidentilor, care doresc sa isi imbunatateasca nivelul de cunostinte, abilitati si atitudini profesionale in domeniul cardiologiei.

Solutia de Cardio e-Learning face parte din formele de educatie medicala continua, respectand in totalitate Decizia nr. 67/2005 privind stabilirea sistemului de credite de educatie medicala continua, pe baza caruia se evalueaza activitatea de perfectionare profesionala a medicilor, a criteriilor si normelor de acreditare a educatiei medicale continue, precum si a criteriilor si normelor de acreditare a furnizorilor de educatie medicala continua din 09/12/2005, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 143 din 15/02/2006.

Nivelurile serice ale potasiului și mortalitatea în infarctul miocardic acut
Homeostazia potasiului este critică în prevenirea evenimentelor adverse la pacienţii cu boală cardiovasculară. Ghidurile actuale recomandă menţinerea nivelului potasiului seric între 4,0 și 5,0 mEq/L la pacienţii cu infarct miocardic acut (IMA) însă acestea își bazează indicaţia pe studii mici, efectuate în perioada anterioară administrării de rutină a beta-blocantelor și utilizării terapiei de reperfuzie. Mai mult, aceste studii au demonstrat o asociere între nivelurile scăzute de potasiu, de obicei sub 3,5 mEq/L și riscul de fibrilaţie ventriculară la pacienţii cu IMA fără a studia și impactul asupra mortalităţii. În acest context, un studiu publicat la începutul anului în Journal of the American Medical Association aduce date noi cu privire la relaţia între nivelul potasiului seric și mortalitatea intraspitalicească la pacienţii cu IMA în era beta-blocantelor și a terapiei de reperfuzie.

Studiul a fost efectuat într-o manieră retrospectivă utilizând baza de date Cerner Health Facts care a inclus 38 689 pacienţi cu IMA confirmat prin prezenţa biomarkerilor cardiaci, internaţi în 67 de spitale din Statele Unite între ianuarie 2000 și decembrie 2008. Toţi pacienţii incluși au avut dozări ale potasiului pe parcursul internării, cu o medie de 5,9 determinări per pacient iar parametrul analizat în studiu a fost nivelul mediu al potasiului seric post-internare. S-a urmărit în principal mortalitatea intraspitalicească și secundar apariţia fibrilaţiei sau flutter-ului ventricular sau a stopului cardiac pe parcursul spitalizării.

În ceea ce privește relaţia între mortalitatea intraspitalicească și nivelul mediu al potasiului post-internare, s-a observat că aceasta descrie o curbă în formă de U. Astfel, raportând la grupul de referinţă (nivel de potasiu 3,5-4,0 mEq/L, rata mortalităţii 4,8%; CI, 4,4-5.2%), mortalitatea a fost comparabilă pentru pacienţii cu potasiu mediu post-internare de 4,0-4,5 mEq/L (5.0%; 95% CI, 4,7%-5,3%). Mortalitatea a fost însă de 2 ori mai mare pentru un potasiu de 4,5-5,0 mEq/L (10.0%; 95% CI, 9,1%-10,9%) și a fost și mai mare la niveluri peste 5,0 mEq/L ale potasiului seric. În mod similar, rata mortalităţii a fost mai mare la pacienţii cu media nivelurilor potasiului seric sub 3,5 mEq/L. Această curbă în formă de U a rămas aproape neschimbată după ajustarea pentru covariabile și a fost similară între pacienţii care au primit suplimente de potasiu și cei care nu au primit. Curba relaţiei între potasiul seric dozat la internare și mortalitatea intraspitalicească a păstrat forma de U însă mai puţin pronunţată faţă de nivelul mediu al potasiului postinternare.

În contrast cu ratele de mortalitate, pentru care intervalul nivelului mediu de potasiu optimal a fost îngust, ratele de apariţie a fibrilaţiei atriale sau a stopului cardiac au fost mai mari doar pentru extremele valorilor potasiului seric ( intervalul 3,0-5,0 mEq/L ratele fiind relativ asemănătoare. Pentru nivelul potasiului dozat la internare, în comparaţie cu grupul de referinţă de 3,5-4,0 mEq/L, ratele de aparitie a fibrilaţiei atriale sau stopului cardiac au crescut doar pentru valori sub 3,5 mEq/L nu și pentru hiperpotasemie. Rezultatele prezentate trebuie interpretate în contextul posibilelor limite ale studiului retrospectiv observaţional, în care relaţia cauzală între nivelul de potasiu și mortalitate nu poate i probată mai ales pentru extremele spectrului de valori ale potasiului ( mEq/L) în care numărul de evenimente înregistrate a fost mai mic. În concluzie, studiul prezentat nu susţine recomandarea ghidurilor actuale de a menţine potasiul seric între 4,0 și 5,0 mEq/L la pacienţii cu IMA mai ales în condiţiile în care recomandarea se bazează pe studii mici efectuate în era pre-reperfuzie și pre-beta blocant.

Autorii sugerează că intervalul optimal al potasiului seric la pacienţii cu IMA ar putea fi de fapt între 3,5 și 4,5
mEq/L și că valori mai mari peste 4,5 mEq/L sunt asociate cu creșterea mortalităţii necesitând, în consecinţă, a fi evitate.

Goyal A et al. Serum Potassium Levels and Mortality in Acute Myocardial Infarction. JAMA 2012;307(2):
157-164 (AD)