Reimagine

🌟 Când ne gândim la limitele noastre, adesea ne imaginăm nişte bariere rigide, care mai degrabă opresc decât încurajează explorarea. Dar dacă le-am privi drept linii directoare în călătoria noastră prin viață? Fiecare pas pe care îl facem conştient ne ajută să descoperim nu doar lumea din jur, ci și profunzimea sinelui nostru.

Să mergem prin viață cu mintea şi inima deschise ne poate permite să ne angajăm în relații autentice cu ceilalți, dar, mai ales, să ne explorăm propriile limite interioare.

Fiecare interacțiune pe care o avem cu ceilalți ne oferă o oportunitate de a ne analiza propriile percepții. De multe ori, limitările pe care le impunem în relațiile cu ceilalți ne ajută să înțelegem cine suntem cu adevărat. Dar, după cm zicea vorba, există întotdeauna cel puțin două fețe ale aceleași povești. Ceva ce poate părea restrictiv pentru unii poate deveni un cadru fertil pentru alte trăiri. Astfel, limitele pe care le stabilim nu sunt doar despre restricții, ci despre autocunoaștere şi dezvoltare personală.

Cum putem să ne plimbăm conștient prin viață și să ne punem limite sănătoase?

Ce anume ne oprește să ne exprimăm autentic? Ce ne oprește să spunem NU atunci când, cu o strângere în piept şi un zâmbet schițat din obişnuință, spunem DA?

Pe 20 Octombrie, Monica Magureanu şi Alexandrina- Carmen Ene vă invită să explorați împreună acest dans al limitelor, un dans pe care ne-am obișnuit să îl numim viață 🔗detalii în comentarii🙏🙏

Am avut ocazia recent să particip la o discuție între Dr. Kristin Neff și Gabor Mate, în cadrul comunității Compassionate Inquiry, o discuție plină de momente de conștientizare pentru mine personal. Am primit ulterior un articol intitulat „Transforming Trauma” (Trandormarea Traumei) scris de Dr. Neff, un articol la care tot revin în ultimele săptămâni. Tema acestuia aduce în prim plan compasiunea de sine ca și catalizator în transformarea traumei, ca și balsam de vindecare pentru rănile profunde și cicatricile emoționale.

Compasiunea apare atunci când iubirea se întâlnește cu suferința, făcând din suferință o condiție prealabilă pentru compasiune. Cu toate acestea, este adesea o provocare să ne recunoaștem suferința, mai ales atunci când ruminăm despre probleme, pierzând contactul cu simpla experiență a durerii emoționale.

Poate unele persoane ar putea privi compasiunea de sine ca fiind un fel de “a ne plânge de milă”, dar este de fapt un catalizator puternic al schimbării. Compasiunea de sine implică acordarea de îngrijire și sprijin în timp ce se cere un tratament echitabil, fără a te simți inferior sau supus. De altfel, compasiunea de sine este esențială pentru susținerea compasiunii față de ceilalți.

Validându-ne acceptându-ne propria suferință, suntem mai bine pregătiți să răspundem adversităților. De multe ori, compasiunea de sine este adesea confundată cu iubirea de sine narcisică, dar cercetările indică altfel. Compasiunea de sine implică deschiderea către eșec, confort și auto-îmbunătățire, independent de evaluarea socială. Această distincție este crucială pentru supraviețuitorii traumei care își reconstruiesc sentimentul de sine.

Nu este vorba doar de a fi vulnerabil și de a accepta asta, deși acestea sunt aspecte cruciale. Compasiunea de sine înseamnă și a pune limite, a spune nu altora pentru a ne spune da nouă înșine, a ne apăra cu hotarăre și fermitate propria stare de bine. Este un echilibru delicat între blândețe și putere, tandrețe și fermitate. A naviga între acești poli este locul în care se află compasiunea de sine, un dans între a ne hrăni și a ne proteja propria demnitate și valoare.

Să fie cu inspirație 💫💫!