Filarmonica de Stat Transilvania
Instituţie artistică dedicată exclusiv activităţii de concert, fondată de Antonin Ciolan în 1955.
24/04/2026
✨🥰 Vă mulțumim pentru interesul deosebit acordat premierei noastre de luni, 27 aprilie 2026, cu Sistemul solar muzical, însă, haideți să vedem cine este persoana care a stârnit curiozitatea celor mici, dar și a celor mari, prin aducerea planetelor pe scena sălii Auditorium Maximum 🌍🪐💫⭐️
ℹ
Ion Marina-Uifălean a studiat cornul la Liceul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj-Napoca, la clasa prof. Vasile Oprea, iar apoi la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, la clasa prof. univ. dr. Alexandru Marc. A absolvit și masteratul în cadrul aceleiași instituții, iar după acesta, a finalizat și un master în artă muzicală la Middle Tennessee State University, SUA, unde, pe lângă arta interpretării muzicale, a mai studiat compoziție, muzică de film și tehnica înregistrărilor.
Și-a început activitatea dirijorală în timpul studiilor în SUA, dirijând ansamblurile de alămuri și suflători ale Universității, iar mai apoi a continuat această activitate și după întoarcerea în țară.
S-a remarcat ca dirijor în ultimii ani, dirijând, în special, concerte pop/rock simfonic, dar și concerte cu muzică de film sau desene animate și chiar gale de operă. Toate acestea i-au adus un număr important de colaborări cu soliști de operă, muzică ușoară sau cu formații pop-rock, având totodată șansa de a dirija diverse ansambluri orchestrale, printre care și Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania” din Cluj-Napoca, Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara, Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare sau Orchestra Filarmonicii Oltenia din Craiova.
Pe lângă activitatea instrumentală și cea dirijorală, mai desfășoară și o susținută activitate didactică, dar și de orchestrator, compozitor sau producător audio.
🎼
Spectacolul imaginat de Ion Marina propune o călătorie muzicală de explorare a sistemului solar. Timp de aproximativ 45 de minute, sala de concerte a Colegiului Academic se va transforma într-o navă spațială care va traversa spațiul cosmic pe acordurile celebrei suite „Planetele” aparținând compozitorului Gustav Holst. Concertul oferă o oportunitate rară de a transforma o lecție de muzică și științe într-o amintire multisenzorială de neuitat.
23/04/2026
✨ Vineri la Fila Cluj... (I)
Hector Berlioz - Uvertura Carnavalul roman, op. 9
ℹ
În 1834, Berlioz a propus conducerii Operei din Paris compunerea unei opere despre Benvenuto Cellini. Cu puțin timp înainte fusese publicată în franceză autobiografia celebrului sculptor și bijutier italian, a cărui viață aventuroasă (1500-1571) a fascinat imaginarul romantic. Berlioz îl caracteriza pe Cellini drept un „bandit genial” și se inspira nu doar din memoriile acestuia, ci și din propriile experiențe italiene, reflectate deja în simfonia Harold în Italia.
Subiectul operei Benvenuto Cellini gravitează în jurul turnării celebrei statui a lui Perseu, comandată de Papă, însă prim-planul este ocupat de o intrigă amoroasă. Cellini devine rivalul sculptorului papal Fieramosca, logodnicul iubitei sale Teresa. Cei doi îndrăgostiți încearcă să fugă în noaptea carnavalului, dar sunt opriți de Fieramosca și de prietenul său Pompeo; confruntarea duce la moartea acestuia din urmă. Cardinalul promite iertarea papală și mâna Teresei dacă statuia va fi finalizată la timp. Lipsit de material, Cellini își topește lucrările anterioare, iar noua statuie impresionează prin perfecțiune. Scena centrală a operei evocă carnavalul roman, cu ansambluri corale, dansuri și procesiuni, culminând într-un deznodământ tragic.
Din nefericire, premiera din 10 septembrie 1838, la Paris Opera, sub bagheta lui François Habeneck, s-a soldat, după propriile sale cuvinte, cu un eșec răsunător, opera fiind retrasă după patru reprezentații.
În 1844, compozitorul a elaborat o nouă uvertură, bazată pe temele operei, dar mai strălucitoare și mai concentrată, pe care a intitulat-o Carnavalul roman și a dedicat-o prințului Friedrich Wilhelm Constantin de Hohenzollern-Hechingen. Aceasta a fost interpretată pentru prima dată la Paris, la 3 februarie 1844, sub conducerea autorului, bucurându-se de un succes considerabil.
🎼 Mâine, 24 aprilie 2026 (ora 19.00 / Colegiul Academic), lucrarea lui Berlioz va răsuna pe scena sălii Auditorium Maximum.
Vă invităm, deci, la concert!
🎟 Bilete disponibile online aici - https://bit.ly/3O96fUx
22/04/2026
Credit foto: Cristina Rădulescu
21 aprilie 2026 / Colegiul Academic
Viniciu Moroianu pian 🎹
Johann Sebastian Bach - Variațiunile Goldberg, BWV 988
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Telephone
Address
400013