Dobrogea150

La Techirghiol pe marginea mării, SMARANDA BRĂESCU, celebra aviatoare a ales să-și execute ULTIMUL ei SALT cu parașuta! Despre acest eveniment aeronautic ,,uitat,, până de curând, la care EROINA noastră națională și-a încheiat cariera MONDIALĂ în parașutism, vă prezentăm referințe interesante și chiar un pic amuzante din ziarul “Dimineața” din 1933 la finalul articolului.

🥁Smaranda Brăescu a fost o forță a naturii, un simbol al curajului absolut, o femeie care a sfidat nu doar gravitația, ci și prejudecățile epocii, realizând performanțe pe care bărbații României aveau să le egaleze sau depășească abia mulți ani mai târziu. Într-o vreme în care femeilor li se refuza până și dreptul la vis, ea zbura peste oceane și atingea cerul cu mâinile goale, stabilind recorduri mondiale care au uimit o lume întreagă.

S-a născut la 21 mai 1897 în Hănțești, județul Tecuci, dar parcă destinul ei fusese desenat nu pe pământ, ci în văzduh, din aluatul rar al eroilor. Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutist din România și una dintre cele mai mari figuri ale aviației mondiale interbelice. În 1928, a executat prima săritură cu parașuta din țară, iar în 1931 a stabilit recordul feminin european, sărind de la peste 6.000 de metri. Însă adevărata lovitură a dat-o în 1932, când a traversat Atlanticul și a sărit de la 7.233 metri în Sacramento, stabilind recordul mondial absolut la acea vreme – o performanță pe care niciun bărbat român nu a reușit să o egaleze până târziu în a doua jumătate a secolului XX.

Smaranda nu a fost doar un fenomen sportiv, ci o eroină completă. A fost prima femeie pilot a României cu brevet internațional obținut în SUA și a zburat în slujba vieții în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca pilot în escadrila sanitară, salvând răniți din prima linie a frontului. Nu s-a temut niciodată de înălțime, nici de moarte, nici de suferință, a fost definită de o voință neînduplecată, de o credință fermă în libertate și onoare.

După război, însă, țara pentru care și-a riscat viața a trădat-o. Regimul comunist, instalat cu brutalitate și minciună, a condamnat-o pentru curajul ei civic. A refuzat să tacă, a semnat proteste împotriva falsificării alegerilor din 1946 și a fost declarată „dușman al poporului”. Urma să fie arestată, anchetată, închisă, torturată. Regimul a făcut tot ce i-a stat în putință să o șteargă din memorie, să o transforme dintr-un simbol al națiunii într-o umbră anonimă.

A murit în 1948, învinsă nu de zbor sau de război, ci de cruzimea comunismului. A fost îngrijită pe ascuns și înmormântată pe ascuns, de patrioți, fără cruce, fără nume, într-un colț de cimitir din Cluj. Fără onoruri, fără cântece, fără salve. O eroină căzută în tăcere, în timp ce românii erau obligați să o uite.

Dar adevăratele aripi nu pot fi frânte de frică, nici de uitare. Smaranda Brăescu a învins timpul și cenzura. Astăzi, se ridică din nou în conștiința națională, mai puternică, mai luminoasă, mai vie decât oricând. A fost o pionieră, o vizionară, un suflet liber, care a scris istorie când nimeni nu credea că o femeie poate zbura.

Bărbații care au urmat-o au trebuit să lupte din greu ca să-i ajungă din urmă performanțele. Dar gloria Smarandei nu e în cifre sau în înălțimi, ci în demnitate, în sacrificiu, în tăria cu care a iubit cerul și libertatea. O româncă nemuritoare!

‼️💡Aveți aici parțial articolul din 1933, din ziarul “Dimineața”

Apariția domnișoarei Brăescu pe terenul din spatele vilelor de la Eforie a stârnit un ropot de aplauze din partea publicului prezent.

Domnia sa a fost întâmpinată de un grup de domnișoare – studente ale O.N.E.F.-ului aflate în tabără la mare. O studentă s-a desprins din grup și a strigat: „Trăiască domnișoara Brăescu, gloria aviației române!”. Celelalte au răspuns cu urarea sportivă: „Hip, hip, ura!”. Gestul acesta a impresionat profund publicul.

După aceea, ajutată de studentele O.N.E.F.-ului, domnișoara Brăescu și-a început pregătirile de zbor. Doamnele Vota Blank, Micaela Catargi, Butculescu, Ghica, Golescu, Focșeneanu, Hoenig, Caracostea, Danielopol și domnii Blank, Hoenig, Vâlcovici, precum și scriitorul Tudor Măinescu, s-au întreținut îndeaproape cu renumita parașutistă.

Când a fost complet echipată, cu parașuta în spate, s-a urcat în avion alături de căpitanul Gherasim Gheorghe, salutând cu entuziasm publicul.

Apariția unui iepure

În timp ce publicul alerga după parașutista lansată din avion și dusă de curenți spre sud, împânzind tot câmpul, la un moment dat a apărut un pui de iepure. Cei mai mulți dintre spectatori au părăsit direcția către parașutistă și s-a iscat o goană nebună după animal. Zarva a fost pe măsură.

Prezența iepurelui, însă, a provocat și o ușoară neliniște, căci, în credința populară, apariția unui iepure care îți taie calea prevestește aproape întotdeauna… o nenorocire.

Dar nenorocirea nu s-a întâmplat. Glorioasa noastră parașutistă a coborât în liniște în brațele tinere și entuziaste ale studentelor de la Oficiul Național de Educație Fizică. Întrebată dacă a avut emoții în timpul coborârii, domnișoara Brăescu a răspuns cu tonul său blând, bine cunoscut:

Cum să mai am emoții? Am coborât în California de la opt mii de metri – și să mă mai impresioneze lansarea de la cinci sute de metri?

Sunt tristă însă că nu am un avion al meu. Mi-l promite toată lumea, toți guvernanții, și nu mi-l dă nimeni…

Către seară, căpitanul Gherasim a executat cu amatorii câteva zboruri de agrement deasupra Eforiei, sub directa supraveghere a domnului căpitan Cicerone Olănescu, comandantul aeroportului Constanța.

Serbările de la Techirghiol-Eforie s-au încheiat după seri feerice și zile de bucurie sportivă. Cei care le-au trăit le mai doresc încă.

Teodor Iorga

La 31 mai 1913, Constanța trăia unul dintre cele mai importante momente din istoria sa modernă. În prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta era inaugurată oficial Moscheea Carol I, noul lăcaș de cult al comunității musulmane din Dobrogea. Ceremonia a avut o profundă încărcătură simbolică. În fața autorităților și a numeroșilor invitați, muftiul județului Constanța, Hafuz Rıfat Abdul Gelil, a rostit o amplă alocuțiune prin care îl asigura pe suveran „de dragostea și devotamentul supușilor musulmani”, exprimând astfel legătura dintre comunitățile turcă și tătară din Dobrogea și statul român.

Moscheea Carol I, unul dintre cele mai reprezentative monumente ale Constanței și unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale orașului, a fost construită între anii 1910 și 1913 la ordinul regelui Carol I, pe locul unei geamii mai vechi. Aceasta era Geamia Mahmudie, ridicată în anul 1823 de Hafız Mehmed Pașa și numită după sultanul Mahmud al II-lea, conducătorul Imperiului Otoman între 1808 și 1839. Timp de aproape un secol, geamia Mahmudie a servit drept principal lăcaș de rugăciune al musulmanilor din Constanța, până când dezvoltarea orașului și dorința de a ridica un edificiu reprezentativ au determinat construirea unei moschei noi.

Proiectul a fost realizat de arhitectul Victor Ștefănescu, unul dintre cei mai apreciați arhitecți români ai epocii, în colaborare cu inginerul Gogu Constantinescu, personalitate remarcabilă a ingineriei românești. Acesta din urmă avea să devină celebru la nivel internațional pentru teoria sonicității și pentru invențiile sale din domeniul mecanicii. La Constanța, Gogu Constantinescu a contribuit la realizarea unei construcții inovatoare pentru începutul secolului al XX-lea, utilizând betonul armat pentru cupolă și minaret, într-o perioadă în care această tehnologie era încă puțin folosită în România.

Noua moschee a fost concepută într-un stil inspirat de arhitectura musulmană din Anatolia, îmbinând elemente orientale cu soluții constructive moderne. Clădirea impresionează prin proporțiile sale armonioase și prin minaretul care se înalță la aproape 50 de metri deasupra orașului. Timp de decenii, acesta a fost unul dintre cele mai înalte puncte ale Constanței și continua să fie un reper vizibil atât din port, cât și de pe mare.

Ridicarea moscheii a reprezentat mai mult decât un simplu proiect arhitectural. Ea a fost expresia politicii promovate de Carol I după integrarea Dobrogei în statul român. Provincia era un spațiu al conviețuirii dintre numeroase etnii și confesiuni, iar construirea unei mari moschei cu sprijin regal demonstra respectul acordat comunităților musulmane care trăiau aici de secole. În acest sens, edificiul a devenit un simbol al toleranței religioase și al caracterului multicultural al Dobrogei.

În interior se păstrează unul dintre cele mai valoroase obiecte de patrimoniu islamic din România: un impresionant covor oriental provenit de la moscheea din Ada Kaleh, insula dunăreană dispărută în urma construirii sistemului hidroenergetic de la Porțile de Fier. Covorul, țesut manual și de dimensiuni excepționale, completează valoarea istorică și artistică a monumentului.

Astăzi, la mai bine de un secol de la inaugurarea sa, Moscheea Carol I rămâne una dintre cele mai importante mărturii ale istoriei moderne a Dobrogei. Ridicată pe locul vechii geamii Mahmudie și inaugurată în prezența suveranilor României, ea continuă să simbolizeze întâlnirea dintre Orient și Occident, dintre tradiție și modernitate, care a definit identitatea Constanței și a întregii regiuni dobrogene.