George Teseleanu

🇷🇴 Abisul absolut în care România se așază comod și căutarea butonului de panică

Criză economică profundă, deficit bugetar uriaș, inflație care devorează veniturile și peste toate, o criză guvernamentală care transformă incertitudinea în politică de stat.

În mod normal, asemenea semnale ar declanșa reacții rapide. În România, ele produc dezbateri, vinovați și promisiuni. Abisul nu mai sperie, a devenit decorul familiar al vieții publice.

Întrebarea apare inevitabil, se mai găsește o mână de buni români capabili să salveze țara? România nu duce lipsă de oameni competenți, ci de puterea de a-i aduce acolo unde deciziile contează. Problema nu este absența valorii, ci triumful mediocrității organizate asupra competenței dispersate.

Nu se caută reformatori, ci administratori ai declinului care nu aud și nu văd butonul de panică apăsat zilnic.

Națiunile nu se prăbușesc atunci când rămân fără bani, ci atunci când rămân fără oameni dispuși să spună adevărul și să plătească prețul pentru el. Istoria nu va judeca severitatea crizei, ci pasivitatea celor care au văzut zidul și au confundat tăcerea cu prudența.

🇧🇪 Republica responsabilității facultative

Nu mă revendic de la nicio familie politică. Încerc însă să judec politica printr-un criteriu simplu: coerența dintre vot, putere și responsabilitate.

Cum ajunge un partid cu aproximativ 14% din voturi să dea premierul, premierul interimar, premierul propus și aproape toate variantele de premier, în timp ce partidul clasat pe primul loc evită să-și asume guvernarea?

Înțeleg calculul politic pentru 2028. Dar până atunci ce face câștigătorul alegerilor? Intră în modul invizibil, comentează și sparge semințe de pe margine, după ce a câștigat meciul la urne?

Într-o democrație sănătoasă, cine câștigă conduce și răspunde. Când votul, puterea și responsabilitatea nu mai merg împreună, apare criza de legitimitate. Iar într-o perioadă marcată de inflație, deficit și incertitudine economică, aceasta devine un risc pe care îl plătim scump.

Problema nu este cine ocupă funcția de premier, ci cine își asumă răspunderea. Când puterea și responsabilitatea se despart, factura ajunge întotdeauna la cetățeni.