Vindecare

Despre accidente

Când experimentezi un accident sau ești martor la un accident, trebuie să înțelegi că Universul îți trimite un mesaj foarte dur și foarte clar. Ar fi indicat (a se citi TREBUIE) să te oprești complet din tot ceea ce faci, gândești și simți, și să ”descifrezi” mesajul. Ce anume din viața mea este greșit ? Față de sufletul meu, nu față de ceea ce îmi spune mintea !

▪ Accidentul este semnul foarte clar că sufletul meu nu mai acceptă sub nici o formă să fie ignorat, amânat, păcălit, mințit. Este semnalul că viața mea are nevoie de schimbări majore, altfel consecințele pot fi mult mai grave. Evident, mintea va căuta tot felul de justificări ”logice”: nu am fost atent, nu am văzut, celălalt este de vină, autoritățile sunt de vină că nu fac nimic pentru noi, era gheață și am alunecat, scara era șubredă, cineva a pus din rea voință pietroiul acolo, s-a rupt parapetul, etc, etc. Putem găsi mii de motive și vinovați pentru situația prin care am fost nevoiți să trecem, dar sub nici o formă nu privim spre noi, ca și singura și unica cauză a ei.

▪ Ar fi indicat (iarăși se citește trebuie) să înțelegem și să acceptăm că absolut nimic din viața noastră nu este întâmplător. Totul are un scop și un rost. Exact ca la jocurile video, unde totul este preprogramat, și viața noastră este preprogramată, în cel mai mic și aparent neînsemnat detaliu. Dacă mental nu suntem de acord și nu putem accepta aceasta, nu înseamnă că chipurile nu ne afectează această realitate, și putem face ce vrem. Acest mod de a gândi este iluzie, la fel cm este aproape întreaga noastră viață, atunci când nu suntem conștienți cine suntem.

▪ În funcție de modul în care se produce accidentul, ce urmări are, ce parte a corpului este afectată, ce gândeam și simțeam foarte intens înainte sau chiar în momentul accidentului, putem ”traduce” mai ușor și mai precis cauza, adevărata cauză, aflată la nivelul sufletului. Pentru că denumirea este de ”accident vascular cerebral” (AVC), încadrez și această situație aparte tot la categoria accindente, întrucât este vorba despre o ”ruptură” la modul figurat între cele 2 părți dominante ale noastre, mintea și sufletul.

▪ Ce este de făcut ? Un accident nu apare niciodată din senin. Sunt sute de moduri prin care este prevestit, cu mult timp înainte de a se produce. Nu ar fi vorba de un ”înger protector”, ci chiar de sufletul nostru, care încearcă din răsputeri să ne avertizeze că se află în suferință. Sunt boli, întâmplări neobișnuite, sincronicități, vise, mesaje subtile care ne atrag atenția, stări emoționale contradictorii sau pe care nu le putem înțelege și gestiona. Evident, în majoritatea cazurilor, vom da fuga la medic să luăm pilulele magice, vom ignora complet sau vom uita rapid ce ni s-a întâmplat, vom fi copleșiți de grijile materiale, eșecuri și suferință interioară. Iar salvarea ”miraculoasă” poate consta de multe ori în ”refularea” într-o dependență.

▪ Accidentul nu este o ”pedeapsă” pentru un ”păcat” sau că ai făcut ceva greșit. Este un MESAJ. Dacă reușim să-l descifrăm și să facem schimbările necesare în viață, recuperarea va fi extrem de rapidă, fără urmări permanente și mai ales, este un salt uriaș în înțelegera și evoluția sufletului nostru.

Corpul nu se vindecă prin cuvinte, rugăciuni, energii ”divine”. Se vindecă prin ACȚIUNE. Adică elimini cauza pentru care a apărut boala. Cauza pentru care sufletul tău suferă. Suferință care nu trece prin afirmații false și iluzii, ci acționând. Schimbarea lasă boala în urmă, pentru că devii alt om. Acesta este însăși scopul bolii.

Despre minte

Vă rog să conștientizați și să acceptați odată pentru totdeauna că gândurile ”noastre” nu au fost și nu vor fi vreodată ale noastre. Mintea, locul unde vin și pleacă nestigherit sute și mii de gânduri zilnic, este cel mai sofisticat și perfect instrument de urmărire și control. Ea a fost creată de o inteligență artificială, la care este conectată în permanență. Există astfel un permanent feedback la modul în care reacționăm la gânduri, și fără să fim absolut deloc conștienți de asta, suntem conduși să luăm anumite decizii, să facem anumite lucruri, exact ca niște roboți. Încă ne mai și ”lăudăm” că am luat ”cea mai bună decizie posibilă”, dar de fapt nu noi am luat-o. Consecințele se văd uneori imediat, alteori după ceva timp, iar unele persoane nu le vor vedea vreodată, că totul a fost greșit.

Cum ne dăm seama că am luat decizii greșite ? Prin suferința sufletului. Orice am face, oricâte ”împliniri” materiale am avea, simțim mereu un gol în suflet, simțim mereu că ceva este în neregulă. De aici pot apare și multe dependențe. Apoi, prin diverse boli, la început ușoare și trecătoare, apoi din ce în ce mai puternice și mai grave. Prin tot felul de accidente, unele urmate de infirmități permanente sau chiar moarte. Când mai vedeți știri cu accidente auto, și se spune că victima a fost ”nevinovată”, pe ce argumente vă bazați ? Știți ce decizii a luat în ultimul timp, știți ce gânduri avea, știți că sufletul ei era deja rănit de moarte înaintea corpului fizic ? Nimeni nu este ”nevinovat”, pentru că fiecare am luat la un moment dat decizii greșite, la ”îndemnul” minții. Iar acele decizii au fost total împotriva sufletului. Căutăm apoi tot felul de cauze și scuze în exterior pentru eșec sau suferință, sau ne resemnăm că ”așa a vrut Dumnezeu”. Ei bine, Dumnezeu nu poate interveni între tine și gândurile ”tale”. Doar te poate ajuta să ”simți” când te afli pe un drum greșit.

Un caz aparte, pe care îl observ tot mai des în ultimul timp, este AVC. Lăsând la o parte ce spune medicina despre cauze și prevenție, oricine se află într-un conflict interior major între minte și suflet, va experimenta un AVC dacă nu rezolvă cât mai repede conflictul. AVC-ul este mesajul prompt al sufletului că nu este ascultat, că este ignorat complet de ani de zile, că tot ce a făcut în ultimul timp acea persoană a fost împotriva ei înșiși. Conștient, poți spune mereu: ”am făcut ce trebuia să fac !”. Tocmai acest ”trebuie” este autostrada care te duce rapid și fără nici un obstacol la AVC. Cine a fost într-un centru de recuperare, a văzut cm un simplu gest de a duce mâna la gură poate dura 10 minute sau nu poate fi făcut deloc. Un simplu pas de mers, este un efort uriaș. Dar acum nu acordăm absolut nici o importanță unor gesturi atât de simple și ”neînsemnate”. La fel cm nu conștientizăm că am ascultat prea puțin de vocea sufletului, sau nu am ascultat deloc.

Ce este de făcut ? Gândurile nu pot fi oprite, anulate, controlate, dar pot fi ignorate. Atunci când acceptăm că nu ne aparțin, încetăm să le dăm importanță, și mai ales să le dăm energie de manifestare. Sunt oameni care își dau toată energia zilnic gândurilor, astfel că sunt tot timpul epuizați, intră în depresie, se confruntă cu insomnii severe. Rămas fără energie vitală, corpul fizic se îmbolnăvește ușor, iar sufletul suferă extrem de mult. Dacă ar fi să facem un clasament al ”inamicilor” noștri, mintea este de departe cel mai subtil, perfid și de temut inamic, pentru că o considerăm ” a noastră”, ca făcând parte integrantă din noi, deci ne vrea întotdeauna binele, avem de cele mai multe ori o încredere absolută în ea. Observați-vă reacția când cineva vă contestă o decizie sau o convingere, și vedeți cu câtă înverșunare vă apărați, cât de mult vă consumați și la mult timp după acel eveniment, doar ”gândindu-vă” la el. Și mai observați că gândurile ”negative” vin roiuri, roiuri, le suprimă extrem de rapid pe cele ”pozitive”, și par că nu se mai termină niciodată. Acum înțelegeți mai ușor de toate canalele mass-media oficiale ne bombardează zilnic cu știri negative. La polul opus, ”gândirea pozitivă”, golirea minții de ”gânduri negative”, ne fac la fel de mult rău, pentru că nu putem controla o realitate deja scrisă, sau ceva ce nu ne aparține. Negarea realității sau încercarea de a controla ceea ce nu putem controla, ne va secătui de energie și ne va aduce exact în aceeași situație, de conflict între minte și suflet.

În fiecare clipă putem alege cui să acordăm toată atenția și energia nostră. Minții, care nu este a noastră, sau sufletului, care este al nostru ? Mintea pare ceva palpabil, concret, logic, doar stăm toată ziua ”de vorbă” cu ea, nu ? Dar sufletul, unde este, cm să-i vorbesc, cm să-l simt ? Dacă nici măcar nu există ? La aceste întrebări, doar tu poți să-ți răspunzi.