PUSL Arad
Demnitate, onoare, curaj.
07/05/2026
PUSL oferă asistență juridică gratuită persoanelor fizice.
Trimite un memoriu scurt în care explici situația ta, împreună cu documentele relevante, la:
📩 [email protected]
Solicitările vor fi analizate, iar în funcție de situație, vom reveni cu pașii următori, inclusiv posibilitatea unei discuții cu un consilier juridic.
05/05/2026
Așa cm am anunțat în urmă cu câteva săptămâni, revin astăzi în fața comunității academice, a studenților și a arădenilor cu primele concluzii ale perioadei de evaluare pe care am început-o la preluarea mandatului de Rector.
Am revenit la conducerea Universității „Aurel Vlaicu” din Arad cu un obiectiv clar: acela de a redresa situația actuală și a reactiva dinamica dezvoltării instituționale. Este necesar să ne amintim că, la finalul mandatului meu din anul 2024, am prezentat un bilanț oficial în fața comunității academice și a întregii comunități arădene. Acel raport a reflectat o stare de fapt incontestabilă: Universitatea „Aurel Vlaicu” era o universitate puternică, respectată și aflată la un nivel înalt de prestigiu.
Această realitate a fost confirmată oficial prin obținerea „Gradului de Încredere Ridicat” din partea ARACIS în luna martie a anului 2025; această evaluare exigentă se realizează retrospectiv, analizând performanța instituției pe un ciclu de 5 ani (2019-2024). Prin urmare, acest calificativ maxim — cel mai înalt care poate fi acordat unei universități în România — a fost rezultatul managementului riguros implementat de conducerea UAV, reflectând stabilitatea și performanța pe care am reușit să le realizăm în anii evaluați de ARACIS, pe durata cărora am avut onoarea de a avea mandatul de rector.
Analiza actuală arată o serie de aspecte care necesită atenție, ajustări și măsuri ferme pentru consolidarea actelor administrative și academice fragilizate și vulnerabilizate în ultimii doi ani, în această perioadă tulbure în care educația este subfinanțată și criza economică s-a instalat la nivel mondial. Am început, alături de colegii mei, să reconectăm UAV la normalitate, să readucem în actul managerial al instituției profesionalismul, performanța și competența. Vreau să subliniez că în acest demers am alături de mine prorectorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Senatului, garanția că universitatea beneficiază de un management transparent, integru și ferm alături de cadrele didactice și colegii din administrație, care contribuie zi de zi cu profesionalism și bună-credință la restabilirea echilibrului și la binele acestei instituții, pentru ca Aradul să rămână un loc al excelenței academice unde universitatea de stat luptă pentru performanță reală în educație.
În ciuda provocărilor firești pe care orice instituție le poate traversa, vreau să transmit un mesaj de maximă încredere tuturor studenților noștri actuali și viitori: Universitatea „Aurel Vlaicu” este o instituție de încredere. Provocările administrative pe care le gestionăm acum nu afectează sub nicio formă calitatea actului didactic sau valoarea diplomelor oferite de universitate.
Suntem în plin proces de pregătire a sesiunii de admitere 2026 și ne concentrăm toate energiile pentru a oferi noilor generații șansa de a se forma aici, la Arad, într-un mediu academic competitiv. Instituția noastră este mai puternică decât orice perioadă de instabilitate pasageră, iar datoria mea este să le asigur tuturor cadrul de excelență pe care îl merită.
Continuăm analiza minuțioasă a tuturor aspectelor ce țin de viața universității. Așa cm am anunțat, voi reveni periodic cu informații și măsuri concrete pentru stabilitatea și dezvoltarea UAV.
Avem nevoie de unitate și de muncă. Luptăm împreună pentru ca mediul academic arădean să rămână un reper de seriozitate și performanță. Ne întoarcem la fapte, cu viziune și responsabilitate față de comunitate. Împreună construim un cadru instituțional în care performanța, încrederea și viziunea sunt valori stabile.
Dr. Habil. Ramona LILE
Rector, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Strada Cloșca, Nr. 7, Ap. 1
Arad
Opening Hours
| Monday | 09:30 - 17:00 |
| Tuesday | 09:30 - 17:00 |
| Wednesday | 09:30 - 17:00 |
| Thursday | 09:30 - 17:00 |
| Friday | 09:30 - 17:00 |