Kamedrra

...

În Noua Medicină Germanică (NMG), starea de copleșire extremă este legată de un tip de conflict biologic care implică inima, un „conflict de suprasolicitare a inimii” sau „conflictul de prea mult pentru mine”.

1. Conflictul biologic asociat inimii în NMG
În NMG, inima (în special miocardul) este asociată cu ideea de:
„nu mai pot duce”
„este prea mult pentru mine”
suprasarcină emoțională sau responsabilitate extremă
copleșire profundă

Persoana poate trăi interior mesaje de tipul:
„Nu mai pot face față.”
„Este prea mult.”
„Mă depășește complet situația.”

În această interpretare, psihicul transmite creierului că sarcina depășește capacitatea de susținere, iar organul asociat BioLogic este inima.

2. Logica biologică conform NMG
Inima este organul care susține circulația și efortul organismului, deci conflictul ar avea legătură cu ideea de:
efort prea mare
presiune excesivă
obligație de a „ține totul în viață”

De exemplu, situații percepute astfel:
un părinte care simte că trebuie să țină toată familia
responsabilități uriașe fără ajutor
presiune profesională constantă
rol de „pilon” pentru alții.

3. Cum descrie NMG fazele copleșirii

Faza activă a conflictului:
stres intens
tensiune
posibilă scădere a funcției musculaturii inimii

După rezolvarea conflictului sunt 3 etape.
La inceput e un proces de reparare biologică
simptome cardiace sau inflamație

4. Interesant din perspectivă psihologică

Chiar dacă explicația biologică NMG nu este acceptată științific, există o paralelă recunoscută în psihologie și cardiologie:
stresul cronic și suprasolicitarea emoțională afectează sistemul cardiovascular
există chiar un fenomen medical numit Cardiomiopatia Takotsubo, declanșat de stres emoțional intens.

5. Tradus în limbaj relațional
Copleșirea profundă apare frecvent când o persoană:
duce prea mult pentru prea mulți oameni
nu cere ajutor
simte că nu are voie să cedeze
se identifică cu rolul de susținător al tuturor.

Mesajul interior devine:
„Dacă eu mă prăbușesc, totul se prăbușește.”

Indiferent de modelul teoretic, oamenii își reduc copleșirea când:
*pun limite clare
*cer ajutor
*fragmentează problemele în pași mici
*procesează emoția de neputință

Pentru că, în esență, copleșirea apare când sistemul nervos PERCEPE că cerințele depășesc capacitatea de reglare.

Cum ne-am educat să ne extenuăm putem sa ne RE-EDUCĂM CONȘTIENT, să învățăm să traim în alt ritm, din altă viziune, să ajustam limitele și credințele limitative, până ajungem să trăim implinitor.

Sursa: Veronica Crina Veres, photo

De ce otită?
Dr. Laura Zainescu

Otita reprezintă inflamația sau infecția urechii care se manifestă prin otalgie (durere intensă), otoree ( scurgerea auriculară), febră, scăderea temporară a auzului, tragerea sau frecarea urechilor specific pentru sugari și alte simptome mai puțin frecvente ca lipsa poftei de mâncare, diaree, vărsături.

Aceasta apare mai frecvent la copii drept urmare o să vorbim despre cauzele emoționale care stau la baza acestei afecțiuni. Urechea este poarta de intrare a mesajului, a informației, un rol important jucându-l modul în care este spus acest mesaj (tonul, atitudinea, cuvintele folosite). Are legătură cu adevărul sau minciuna.

În cazul otitei vorbim despre o strategie biologică de protecție în fața unui mesaj cu impact emoțional intens. Dacă este afectată urechea stângă avem în vedere un conflict de “a fi forțat să aud” o veste proasta, critică, ceva cu care nu sunt de acord sau chiar o minciună. Copiii aud certurile părinților, cuvinte dureroase adresate direct sau indirect, impunerea ( ex: venită de la educator), iar astfel corpul spune “vreau să scap de această informație”, “nu vreau să mai aud”. Și cm scapă? Inflamația generează o peliculă de lichid care scade acuitatea auditivă deci nu mai aud “fac pe surdul sau îmi astup urechile”. Practic vorbim despre un mod de protecție inconștient.

În cazul afectării urechii drepte, vorbim despre ceva ce nu am auzit, îmi doresc să aud, aștept ceva esențial și nu ajunge la mine. De exemplu, îmi doresc să mi se spună “te iubesc, felicitări”, adevărul, să fiu ascultat, ajutat și înțeles. Otita este o formă de a fugi de probleme, de a rămâne într-o lume imaginară de unde pot face față momentului prezent.

Pentru părinți, otita ar trebui să fie semnalul prin care copilul arată că trăiește un conflict interior și are nevoie de ajutor pentru a-l exprima în exterior. Odată cu acceptarea, eliberarea și iertarea (înțelegerea și asumarea) apare vindecarea.

Remediile homeopate susțin vindecarea prin faptul că acționează și la nivel emoțional scăzând asfel frecvența recidivelor.

Să fie de folos!

Sursa: Jacques Martel, Dr. Geerd Hamer, foto: internet

Copyright Kamedrra

7 reguli de psihologie pe care merită să le cunoști.

1. Regula Oglinzii
Oamenii din jurul meu sunt oglinzile mele. Ei reflectă trăsături ale propriei mele personalități, adesea neconștientizate de mine. De exemplu, dacă cineva se poartă nepoliticos cu mine, înseamnă că eu permit asta. Dacă cineva mă înșală iar și iar, înseamnă că am tendința de a crede pe oricine. Așadar, nu am pe cine să mă supăr.

2. Regula Alegerii
Conștientizez că tot ceea ce se întâmplă în viața mea este rezultatul propriilor mele alegeri. Dacă astăzi comunic cu o persoană plictisitoare, înseamnă oare că și eu sunt la fel de plictisitor? Nu există oameni răi sau „negativi” — există oameni nefericiți. Dacă mă ocup de problemele lor, înseamnă că îmi place asta. Prin urmare, nu am cui să reproșez nimic. Eu însumi sunt cauza a tot ce mi se întâmplă. Noi suntem autorii și creatorii propriului destin.

3. Regula Imperfecțiunii
Accept faptul că pot greși. Nu întotdeauna opiniile sau faptele mele trebuie considerate corecte de către alții. Lumea reală nu este doar alb și negru; mai există și gri deschis sau alb închis. Nu sunt IDEAL — sunt doar un om bun și am dreptul să greșesc. Important este să știu să recunosc greșeala și să o corectez la timp.

4. Regula Corespondenței
Am exact ceea ce și atât cât mi se potrivește, ceea ce merit — nici mai mult, nici mai puțin — fie că este vorba despre relații, muncă sau bani. Dacă nu pot iubi pe cineva din toată inima, este absurd să cer ca acea persoană să mă iubească astfel. De aceea, toate pretențiile mele sunt lipsite de sens. În același timp, când decid să mă schimb, se schimbă și oamenii din jurul meu (în bine).

5. Regula Dependenței
Nimeni nu-mi datorează nimic. Pot ajuta dezinteresat pe toți cei pe care îi pot — și o fac cu bucurie. Ca să devii bun, trebuie să devii puternic. Ca să devii puternic, trebuie să crezi că poți totul. Iar eu cred! Dar trebuie să știu și să spun „NU”.

6. Regula Prezenței
Trăiesc aici și acum. Trecutul nu există, pentru că în fiecare clipă urmează prezentul. Viitorul nu există, pentru că încă nu a venit. Atașamentul față de trecut duce la depresie, iar preocuparea pentru viitor naște anxietate. Cât timp trăiesc în prezent, sunt PREZENT. Există motive de bucurie.

7. Regula Optimismului
Cât timp ne plângem de viață, ea trece pe lângă noi. Ochii văd, picioarele merg, urechile aud, inima funcționează, sufletul se bucură. Fitnessul meu este vara însorită, câmpul și râul. Cât timp mă mișc, cât timp vântul îmi mângâie pielea — trăiesc. Când stau întins pe canapea uitându-mă la televizor sau vorbind cu „prietenii” pe internet, nu mai sunt aici, ci într-o lume de dincolo.

Sursa: facebook Anatol Basarab.

Că tot se vorbește mai nou despre lepră in incercarea de a no se induce frica, hai sa va povestesc. Și te rog sa dai mai departe, sa afle cat mai multi.

În logica NMG / Recall Healing, lepra este asociată cu un conflict extrem de auto-devalorizare, respingere și „murdărie identitară”, trăit pe termen lung. Tema centrală este: „Sunt murdar, periculos, indezirabil. Nu am voie să fiu atins.” De obicei apare după experiențe repetate de excludere, rușine profundă, stigmatizare, sau situații în care persoana s-a simțit dezumanizată, alungată din comunitate ori „nepotrivită” să aparțină. Pielea și nervii periferici exprimă biologic această ruptură de contact: „nu merit să fiu în legătură cu ceilalți.”

Din punct de vedere al fazei, manifestările vizibile apar preponderent în faza de vindecare a acestor conflicte cronice de respingere. După o perioadă lungă de conflict activ (izolare emoțională, tăcere, rușine), corpul încearcă să repare, iar procesul se vede prin leziuni cutanate și afectare nervoasă. La nivel transgenerațional, există frecvent o linie de ostracizare (strămoși alungați, considerați „impuri”, marginalizați), iar boala exprimă biologic o memorie veche de „nu am voie să fiu aici”. Direcția de vindecare este reconectarea cu demnitatea, apartenența și dreptul de a fi atins și văzut ca om întreg.

Sursa: Paul Costea - Terapeut/Autor