Bebe Rostogol

Bebe Rostogol

Share

Centru de activități și învățare prin gimnastică distractivă
Sesiuni pentru bebelusi, copii, adulți și seniori ✅

18/05/2026

🤸‍♀️ Gimnastica la Bebe Rostogol
Concursul județean de gimnastică Sfântu Gheorghe mai 2026

La Bebe Rostogol, copiii pot participa începând chiar de la vârsta de 3 luni, alături de părinte, în clase părinte–copil, până în jurul vârstei de 5 ani.

După această etapă, fetițele pot continua la Bebe Rostogol în programul FunGym, unde gimnastica rămâne o combinație de mișcare, coordonare, încredere și bucurie. 🌈

Băieții care demonstrează calități pentru gimnastică pot continua, după vârsta de 5 ani, tot sub îndrumarea mea, la secția de gimnastică artistică de la CSS Brașovia, unde sunt profesor.

La CSS Brașovia, antrenamentele sunt gratuite, iar selecția este permanentă.

Pentru noi, gimnastica nu înseamnă doar performanță.
Înseamnă copii mai încrezători, mai atenți, mai curajoși și mai pregătiți pentru viață. ✨

📩 Programează acum o ședință.
❤️ Dacă îți place ceea ce construim la Bebe Rostogol, apasă butonul de like pentru susținere.
🔄 Iar dacă simți că această postare ar putea ajunge exact la un părinte care are nevoie să o vadă astăzi, redistribuie-o. Uneori, o simplă distribuire poate schimba începutul unui drum frumos pentru un copil. 🌱

01/05/2026

Gimnasta Bebe Rostogol
Nu e doar gimnastică.
Este un laborator viu în care creierul învață să creeze, nu doar să execute. 🧠✨
La Bebe Rostogol, copiii încep de la 3 luni.
De ce atât de devreme?
Pentru că e mai ușor să construiești corect de la început… decât să repari mai târziu.
În primele luni de viață, creierul este într-o explozie de formare.
Fiecare mișcare, fiecare sprijin, fiecare rostogolire creează conexiuni.
Același exercițiu.
De fiecare dată… altă hartă neurologică.
O ajustare fină de echilibru.
Un timing diferit.
O corecție invizibilă care schimbă tot.
Asta este neuroplasticitatea:
repetare cu variație.
Construcție, nu automatism.
Și exact aici apare diferența:
copilul nu devine doar mai bun la gimnastică,
devine mai adaptabil, mai prezent, mai sigur pe el.
Pentru că învață ceva esențial:
nu există o singură variantă corectă.
Există soluții. Multe. 🧩
Când începi devreme, nu „înveți copilul gimnastică”.
Îl ajuți să-și organizeze corpul, să-și alinieze simțurile, să construiască baza pentru atenție, învățare și echilibru emoțional.
Când începi târziu… de multe ori repari.
Refaci etape sărite. Corectezi tipare deja fixate.
De fapt, toată această construcție are un fir logic mai mare.
Este explicată în cartea:
„De la mersul de-a bușilea la maturitate”
scrisă de prof. Ioana Medrea, în dialog cu
Acad. Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea și Dr. Flavius Urian.
O carte pentru părinți și educatori care vor să înțeleagă cm se construiește creierul… mișcare cu mișcare.
🎶 Melodia pe care se face exercițiul este creație originală Lady Rostogol Art
— ritmul care organizează mișcarea, emoția care susține execuția, firul invizibil dintre corp și creier.
Aici nu formăm doar sportivi.
Formăm creiere care știu să se adapteze. 🤸‍♀️✨
Magia începe cu o rostogolire.

Want your school to be the top-listed School/college in Brasov?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Lungă 130
Brasov
400045