Raluca Mihalcea Blog
Povești sincere și autentice, împletite cu o doză de umanitate și empatie. 🌞
E incredibil cât de repede uităm cm a fost pentru noi la început, când ne luptam cu frica de a nu face greșeli și cu dorința de a demonstra că putem.
Nimeni nu se naște expert, iar primele zile la un job nou sunt întotdeauna cele mai grele. Emoțiile, teama de a nu dezamăgi, toate acestea cântăresc enorm.
Însă, în loc să le oferim sprijin, prea des alegem să judecăm.
Cât de ușor e să arunci o privire tăioasă sau un comentariu acid, dar cât de greu poate fi pentru acea persoană nouă, care încearcă din răsputeri să facă totul bine.
Gândește-te cm ar fi să fii tu în locul lor, să te lovești de nerăbdarea și frustrarea celorlalți.
O clipă de empatie poate face diferența dintre cineva care merge acasă zâmbind, mândru de progresul său, și cineva care pleacă dezamăgit, cu gândul că poate nu e făcut pentru acest job.
Un gest mic de înțelegere poate însemna enorm pentru cineva aflat la început de drum.
Să fim mai buni, să ne amintim că am fost și noi acolo, în aceeași situație, cândva.
De ce să grăbim lucrurile, să punem presiune, când putem, în schimb, să oferim un pic de răbdare?
E cel mai mic efort, dar poate avea un impact imens.
Apreciază astăzi un coleg sau un angajat nou şi vei vedea ce om fericit vei face.
❤️
Click here to claim your Sponsored Listing.
Raluca Mihalcea Blog
Raluca Mihalcea – îmi pare bine să te cunosc.
Full-time PR, pasionată de munte, natură, bicicletă și fotografie. Îmi plac noutățile și procesele comunicării eficiente. Îmi place să citesc, să mă documentez și să promovez evenimentele de interes public. Nu dețin o cameră foto ultra-mega-performantă, însă am la îndemână telefonul (Huawei P20Lite) care mă ajută să obțin poze reușite din fiecare drumeție făcută sau de la alte evenimente.
În timpul liber îmi place foarte mult să merg cu bicicleta în diverse zone din România sau la concursuri (din când în când). Mai mult decât atât, îmi place să merg pe munte și să fotografiez multe piesaje inedite în funcție de anotimp. Ceea ce am descoperit pe parcursul anilor alături de prietenii mei au fost boardgames, jocurile de strategie mai precis Catan, Rețeaua energetică, Ticket-to-ride, Saboteur, Activity, Doble etc.
Asculți trance? Ei bine, eu da și chiar e genul meu preferat, la pachet cu Armin van Buuren. Împreună cu Andrei, logodnicul meu, suntem prezenți la diverse concerte organizate de DJ pricepuți și chiar ne place atmosfera. Cinci ani la rând am fost la Untold și chiar mă bucur pentru faptul că am putut participa la această frumoasă experiență.
Category
Contact the business
Address
Brasov