Psiholog Laura Iorga

Psiholog Laura Iorga

Share

Psihoterapie
Psihologie clinică
Consiliere psihologică
Dezvoltare personală
Consiliere vocațională

04/06/2026

Un mit despre terapie este că succesul înseamnă să nu mai ai niciodată nevoie de ea. În realitate, uneori succesul arată altfel 😊

Un băiețel de 8 ani a avut nevoie de terapie într-o perioadă dificilă din viața lui, o perioadă care a adus multă anxietate. Terapia s-a încheiat când s-a simțit pregătit să meargă mai departe, dar la final mi-a spus:
"Când simt că mai am nevoie, eu îți scriu."

Au trecut trei ani de atunci, iar el exact asta a făcut. Mi-a scris de trei ori în acești trei ani (cu acordul mamei) și și-a programat singur câte o ședință. 🤭
De fiecare dată mă impresionează. Nu pentru că are nevoie de ajutor, ci pentru că știe când are nevoie de el. Nu pentru că nu s-ar putea descurca și singur, de cele mai multe ori reușește. Mă impresionează pentru că a învățat să se observe, să aibă încredere în propriile semnale, să recunoască momentul în care ceva începe să devină mai greu și în care puțin sprijin l-ar putea ajuta să înțeleagă mai repede, să treacă mai ușor printr-o dificultate sau să nu ducă singur ceva ce nu este nevoie să ducă singur.

Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate învăța un copil nu este să se descurce singur în orice situație, ci să recunoască atunci când are nevoie de sprijin și să aibă curajul să îl ceară.
El face deja asta și mi se pare o combinație frumoasă de curaj, încredere în sine și autocunoaștere.
Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de autonomie - să poți merge înainte pe propriile picioare, dar să știi că a cere sprijin atunci când ai nevoie nu te face mai slab, ci mai înțelept.
Și poate că acesta este, de fapt, unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le poate învăța cineva - să aibă încredere în propriile semnale și să ceară ajutor înainte ca lucrurile să devină copleșitoare. Este genul de autonomie pe care mulți adulți încă încearcă să o construiască.🩵

Want your practice to be the top-listed Clinic in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Website

Address


Bucharest

Opening Hours

Monday 08:00 - 20:00
Tuesday 08:00 - 20:00
Wednesday 08:00 - 20:00
Thursday 08:00 - 20:00
Friday 08:00 - 20:00