Alumni UNATC

Interviu cu Eugen Jebeleanu (absolvent, Facultatea de Teatru, licență - Actorie, 2010)

🎤Cum a fost studenția la UNATC?
✔️În timpul facultății am fost un student destul de rebel și cu multe așteptări, ca mai aproape toată lumea în studenție. Pentru mine cel mai creativ și valoros moment a fost în anul 3 când am lucrat cu studenții colegi de la Regie și acolo am simțit că învățăm împreună și că totul capătă sens.

🎤Ce curs te atrăgea cel mai mult în timpul facultății? Te rugăm să ne povestești o situație semnificativă și benefică din timpul acelui curs.
✔️Fără să anticipez și fără să vreau, cred că am zis asta mai sus. Deși mi-au plăcut foarte mult cursurile din anul 1 cu profesorul nostru de an, Ion Cojar, la finalul anul 3 am simțit că mă dezvolt și cresc că actor. Îmi aduc aminte foarte bine primul curs cu domnul Cojar, când ne-a pus să împingem peretele și scopul nostru să fie acela de a-l deplasa chiar cu în milimetru. M-a impresionat această forță a ficțiunii, că dacă crezi cu adevărat orice scop poate fi atins, chiar dacă pare imposibil.

🎤 Care a fost prima etapă profesională a ta în domeniul teatrului în România și în ce măsură aceasta a fost influențată de plecarea la studii de master la Paris?
✔️ Am simțit că prima etapă profesională reală din studenție a fost când am lucrat între anul 1 și anul 2 cu Radu Afrim la cele două spectacole: „Boală familiei M” și „Omul pernă”. Mai apoi, ca regizor, primul pas a fost după studiile de Actorie de la UNATC, odată ajuns la Paris, când am înființat alături de Yann Verburgh, compania noastră de teatru, însă confirmarea statutului meu de regizor a venit în 2015 când am terminat Masterul de regie de la Paris.

🎤 Ce a însemnat pentru tine întâlnirea cu arta și mediul artistic din Franța?
✔️Eu în Franța m-am construit ca artist și în primul rând că om. În acest spațiu am descoperit o grămadă de spectacole, expoziții, filme, cărți. Am găsit un sentiment de libertate când am ajuns la Paris și asta simt și acum - că acest teritoriu mă inspiră în permanență.

🎤 Ce te-a determinat să te îndrepți spre domeniul regiei?
✔️ Au fost mai multe motive. Cred că mi-am dorit mereu să fiu și de această parte a scenei. Mă interesa să pot vorbi despre subiecte care mă vizau, care mă deranjau, pe care voiam să le aduc în discuție în teatru. Pe de altă parte voiam să lucrez cu foștii mei colegi actori și așa am început primele proiecte din mediul independent. Acum simt că în acest rol sunt cel mai la locul meu.

🎤 De la regia de teatru, ai trecut și la regia de operă, dar și de film. Ce abilități aparte simți că ți-ai dezvoltat, trecând prin aceste registre?
✔️ Mă bucur că am avut șansa unei migrări de la un registru la altul. Încerc pe cât posibil să creez punți între discipline. Cred într-o artă fără etichete și atunci mi-e greu să numesc punctual ce abilități am dobândit, însă cred că azi asta e specificitatea mea sau autenticitatea mea, pluridisciplinaritatea care se trage din aceste întâlniri.

🎤 Ne punctezi câteva etape relevante din fiecare registru?
✔️ Nu îmi place să fac un top, dar cu siguranță în teatru, în ultimii ani, analizând în urma reacțiilor oamenilor de teatru, „Itinerarii” și „Pescărușul” au fost două proiecte extrem de relevante. Cred că și „Teorema”, spectacolul meu nou de la Sibiu, va stârni reacții. Însă toate creatiile sunt relevante, cel puțin pentru mine. În operă, proiectul de mai mare anvergură a fost „Nunta lui Figaro” m***at la Opera din Lyon. În film, pentru moment, primul meu lungmetraj, „Câmp de maci”, a avut vizibiliate.



🎤 Ce lucru important ai observat că înveți doar profesând și nu l-ai fi învățat niciodată doar studiind la facultate?
✔️ Mi se pare prioritar ca student să te gândești ce tip se teatru vrei să faci, cu cine îți dorești să lucrezi, să nu fie ceva în general. Să îți iei un moment cu tine, poate nu în anul 1, dar spre finalul studiilor și să te focusezi pe propriile dorințe ca mai apoi să poți face exact teatrul pe care îți place să îl vezi, în care crezi și care simți că te reprezintă.

🎤 Ce te preocupă în prezent și dorești să oferi publicului în viitor?
✔️ Mă interesează un teatru politic, ancorat în preocupările societății. Simt o responsabilitate în a crea spectacole și filme despre comunitatea LGBTQI din care fac parte și a continua, cm spuneam mai sus, să creez punți. Publicului vreau să îi ofer onestitate, vulnerabilitate și un manifest despre condiția umană și cea a artistului.

🎤 Prin acest interviu poți transmite actualilor studenți la UNATC și un mesaj folositor pentru ei, privind viitorul lor artistic. Care ar fi mesajul?
✔️ Cred că e momentul să se creeze colective. Să fie împreună. Să gândească proiecte cu mintea lor și din necesitatea exprimării revoltelor proprii. Să vadă cât mai mult, să citească, să iasă în stradă. Să lupte pentru o artă încă subversivă și angajată. Să facă un teatru educațional, social și să aibă o căutare permanentă spre a se reinventa. Să fie curajos, să nu mai accepte abuzul. Să fie exigent și popular.

Interviu: Raluca Urea (absolventă, Facultatea de Teatru, master – Pedagogie teatrală, 2014)

🎤 Ai absolvit Pedagogie teatrală, master, la UNATC în anul 2014. Care este cea mai frumoasă și utilă învățătură pentru cariera ta, pe care ai deprins-o ca studentă?
👉 Undeva pe la începutul anului I de master, am plecat cu o parte din colegi și profesori într-un weekend de practică pedagogică într-un sat din munți în județul Buzău. Țin minte că, deși aveam deja câțiva ani de experiența în lucrul cu copiii de vârste mai mici, aveam totuși emoții și nu știam dacă jocurile pregătite de mine vor prinde sau nu. Așa cm mă așteptam, unii copii erau de vârstă preșcolară și nu erau deloc interesați de jocurile mele din teatru , ci de jocurile lor din curtea grădiniței, școlii sau a sălii de sport. Totuși, păstrez cu drag în memorie momente frumoase, în care grupul s-a bucurat de jocuri și mici scene, în care am reușit să le captez atenția și în care am făcut schimb de creativitate. Mediul în care ne-am desfășurat a contribuit clar și la sudarea grupului nostru că studenți la Master; eram aproape izolați într-un sat ce părea a fi foarte departe de lume și la mare înălțime. Experiența lucrului cu copiii din sat m-a adus cu picioarele pe pământ, ajutându-mă să îmi simplific stilul de lucru și jocurile din repertoriu, pentru a fi întotdeauna potrivite grupului și mediului în care lucrez. Nemaivorbind de faptul că am îndurat ceva minus grade în prima noapte când , din întâmplare, încălzirea în pensiunea ce ne găzduia nu a funcționat. Au curs multe bancuri și povesti spuse în aceeași camera, sub multe plăpumi, însoțite de cel puțin câțiva litri de ceai cald, din câte îmi aduc aminte.

🎤 Din experiența ta, cât de mult contează creativitatea sau improvizația pentru un pedagog de teatru? Dar exactitatea?
👉 Trecând întâi printr-o școală de teatru și având experiență scenică și de film, nu pot să separ creativitatea și improvizația de munca mea ca pedagog teatral. Fără acestea nu ar avea farmec pentru mine și nu m-ar menține într-o stare de perpetuă descoperire, ceea ce pentru mine e esențial. Aceste calități se îmbină perfect cu exactitatea, o calitate care mă ajuta sa fiu sigură pe ce fac. Ca pedagog teatral am nevoie de claritate în gândire, structură, disciplină, organizare. Și apoi pot să las improvizația și creativitatea să umple restul chenarului.

🎤 După studiile în România, ai urmat și studii peste hotare. Ne poți relata ce ai ales ulterior și cu ce motivație?
👉 Între 2017 și 2019 am făcut un master în Devised Performance la UARTS Pig Iron Philadelphia în Statele Unite. Traducerea mai mult sau mai puțin exactă a subiectului studiilor ar fi „crearea în mod colaborativ a unui produs din cadrul artelor performative”. Am parcurs module de improvizație, clownerie, cabaret, dans, pantomimă, lucrul cu măști dar și de producție teatrală, dinamica grupurilor și scriere de proiect. Mi-am dorit să urmez acest master , deoarece lucrasem deja ca artist într-o trupă de teatru-dans și pantomimă și îmi doream să obțin uneltele pentru a genera un astfel de material pe scenă.

🎤 Este viața de artist mai ușoară în străinătate? Sau dacă nu mai ușoară, atunci cm o percepi tu din experiență?
🙂 Viața de artist e și mai ușoară și mai grea în străinătate și depinde și de care „străinătate” vorbim. E mai ușoară uneori pentru că primești sprijin pentru a te putea desfășura că artist sau ți se oferă proiecte, tocmai pentru că aduci o altă experiență prin prezența ta. E și mai grea din exact același motiv, nu te cunoaște nimeni, nu știe nimeni ce poți face, plus că - în cazul actoriei clasice - ai altă limba maternă și ți se pune la îndoială capacitatea de a vorbi fără accent limba țării în care vrei să joci. Asta pentru mediile artistice în care rostirea fără accent e importantă. A fi necunoscut poate fi un avantaj și un dezavantaj, depinde unde și cine ești.
👉 Apoi, depinde în ce țară lucrezi ca artist străin. Germania este o țară care alocă foarte multe fonduri la nivel național în domeniul cultural și artistic, plus sistemul teatrelor județene, municipale sau de stat. În Statele Unite am simțit că artiștii sunt lăsați mai mult de unii singuri, luptând să aplice la fondurile private sau de Stat, unde competiția e foarte mare. Pe de altă parte, în Germania durează puțin până intri în sistem, depinde de zona în care ești și de cât de deschise sunt instituțiile și comunitatea culturala să lucreze cu tine ca artist străin. În State, există și acolo o „listă de așteptare" până arăți cine ești, dar pare mai ușor să pătrunzi în sistem în momentul în care le poți aduce avantaje imediate.
👉 E foarte greu să spun dacă e mai ușor sau mai greu ca artist în afara României. Experiența mea personală a fost că CV-ul meu s-a îmbogățit foarte mult de când am plecat din țară și am simțit că am avut multe oportunități. Dar cred că e o situație relativă, depinde de fiecare individ în parte.

🎤 Ce faci în prezent, din punct de vedere profesional și artistic?
🙂 De câteva săptămâni am început să lucrez ca asistent de regie și dramaturg la Theaterhaus Stuttgart, un teatru subvenționat parțial de stat, parțial prin fonduri private, care are un ansamblu internațional și un repertoriu orientat spre teme de integrare, identitate, feminism, politică. În paralel, fac parte dintr-o asociație pentru artiștii români din Germania, „Colector” cu care particip în diverse proiecte. Vara trecută am organizat o tabără creativă cu tema „Secretul obiectelor nedorite”, oferind pe parcursul unui week-end diverse workshopuri de storytelling, mișcare, poezie, fotografie, muzică și concerte susținute de artiști români. Pe lângă aceste două activități profesionale principale nu mai rămâne mult timp, dar când am, îl folosesc pentru a aplica sau participa la diverse proiecte ca actor, regizor sau scriitor.

🎤 Care ar fi direcțiile de dezvoltare pe care ți le oferă activitatea de asistent regie la Theaterhaus Stuttgart?
👉 Atribuțiile de asistent de regie și dramaturg conțin în principal lecturarea și propunerea pieselor pentru repertoriu, coordonarea pregătirii și Coordonarea derulării spectacolelor precum și organizarea repetițiilor, comunicarea între departamente sau coaching-ul echipei artistice. De aici mă pot dezvolta în continuare ca regizor, actor sau scriitor, pot lua parte la diverse training-uri în domeniu și am parte de un networking extensiv în lumea culturală din Germania și de peste hotare.

🎤 Ai reveni în țară pentru a împărtăși din experiența, cunoștințele tale profesionale și aici?
😍 Desigur. Sunt un artist căruia nu îi place să țină totul pentru ea, dimpotrivă. Comunicarea interculturală și interdisciplinară sunt pentru mine esențiale într-un proces de dezvoltare ca om și profesionist într-un anumit domeniu și dacă cineva vrea să audă ce am de spus sau să învețe din ce-am făcut eu, sunt bucuroasă să împărtășesc tot ce știu.

🎤 Cum îi sfătuiești pe actualii studenți la Actorie, UNATC să își mențină viu entuziasmul pentru meseria aleasă?
Pentru mine a fost greu să-mi mențin entuziasmul atunci când eram constant refuzată, când eram epuizată din punct de vedere artistic sau din cauză că lucram prea mult în joburi de supraviețuire și când nu știam cm îmi voi plăti facturile. Ceea ce am învățat în aceste momente și ceea ce mă ține și acum pe linia de plutire este că sunt un artist indiferent ce lucrez, în domeniu sau nu. Sunt artist și când spăl vasele și când organizez repetiții și când sunt pe scena că actriță și voi fi mereu chiar dacă voi lucra că artist sau nu. Datorită acestei descoperiri pot să mă bucur de munca de creație în continuare. Găsesc momente să fac ceva artistic zilnic, pentru că nu mai pun presiune ca acest act să se dezvolte într-un proiect. Deși de multe ori se întâmplă fix așa.
Deci cred că sfatul meu se rezumă la a-ți descoperi și defini identitatea ca artist.