Hello.You

De câte ori renunțăm la bucăți din noi pentru a fi iubiți?
La început pare un compromis mic: taci aici, te conformezi dincolo, îți ajustezi visele. Dar pas cu pas, „eul” real dispare, iar ceea ce rămâne iubit nu ne mai aparține.
The Substance transformă această realitate într-o metaforă directă: când hrănim doar imaginea pe care ceilalți o doresc, riscul e să devenim străini de noi înșine.

Deci, pe cine iubește lumea – pe tine sau văd doar versiunea pe care ai creat-o ca să fii acceptat/ă?

Cum era mama vitregă așa bună cu propriile fiice și așa de rea cu Cenușăreasa?
Pe scurt...nu era. E greu să fii un om la 360 de grade de la o relație la alta.

The ugly stepsister vorbește despre durerea, chinul și încercările unei fiice de a primi aproabrea unei mame extrem de critice, reci, deconectate emoțional.

Avem noi o vorbă în popor “îți tai singur craca de sub picioare”.
Ca și cum…nu îți dai nici tu nicio șansă. Te uiți atât de critic la tine încât orice pas mai strâmb, orice ieșire din linie, orice gest mai jos de așteptări înseamnă să te trimiți la colț. Fără să mai ai vreo șansă să repari sau să înveți să faci mai bine.

Imaginează-ți că ai în față un copil care învață să scrie. Și nu reușește să scrie foarte bine din primele cuvinte. Și îi rupi pagina, îi arunci caietele la gunoi și îi spui ca de mâine nu se mai duce la școală pentru ca e prea slab.

La nivel emoțional, te treci prin același proces și tu pe tine când îți închizi orice hobby sau proces de evoluție la primele greșeli