GREEN LIGHT Credit

GREEN LIGHT Credit

Share

Intermedieri credite bancare si solutii financiare

11/07/2020

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a publicat spre consultare publică proiectul de ordonanță de urgență pentru deschiderea a 3 scheme de finanțare pentru microîntreprinderi, firme mici și mijlocii (IMM) și PFA.

Tipurile de ajutoare propuse:

1. Microgranturi pentru firme și PFA - 2.000 Euro

Microgranturile se vor acorda sub formă de sumă forfetară în valoare de 2.000 de euro fiecare. Bugetul total disponibil va fi de 100 de milioane de euro, din care 85% de la UE și restul de la bugetul de stat.

Beneficiarii vor fi IMM-uri care nu au angajați, precum și PFA care activează ca medici sau în domeniul artistic/creativ.

2. Granturi de capital de lucru: 2.000-150.000 Euro

Aceste granturi vor avea valoare variabilă, ca procent din cifra de afaceri pe anul 2019 a firmelor beneficiare (IMM-uri a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului COVID-19 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență). Printre condițiile de acordare se menține criteriul ca firma solicitantă să aibă certificat de situație de urgență (CSU). Aceste certificate au putut fi solicitate de la Ministerul Economiei până pe 15 iunie 2020.

3. Granturi pentru investiții: 50.000-200.000 Euro

Granturile pentru investiții vor fi acordate pe bază de proiect depus de firma beneficiară și aprobat de Ministerul Economiei, prin AIMMAIPE (Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului).

Firma beneficiară va trebui să vină cu un aport propriu la cheltuielile eligibile de cel puțin 15%. Acest aport este de 30% pentru firmele din București și județul Ilfov.

Listele complete cu domeniile de activitate ale firmelor eligibile și grila de punctaj pentru proiectele de investiții sunt și ele publicate ca anexe la proiectul de OUG.

MEEMA așteaptă propuneri de modificare sau obsevații pe adresa de e-mail: [email protected] .

Proiectul de OUG şi anexele pot fi consultate aici - http://www.economie.gov.ro/transparenta-decizionala/proiecte-in-dezbatere-publica

Start oficial pentru Prima Casă 2020. Aceleași condiții de garantare, doar 14 participante în program. Vezi lista băncilor ce vor acorda credite cu avans minim de 5% - Stiri Bancare 22/02/2020

‼️START OFICIAL PENTRU PRIMA CASĂ 2020.‼️
➡️ACELEAȘI CONDIȚII DE GARANTARE, DOAR 14 PARTICIPANTE ÎN PROGRAM. ➡️VEZI LISTA BĂNCILOR CE VOR ACORDA CREDITE CU AVANS MINIM DE 5%

Start oficial pentru Prima Casă 2020. Aceleași condiții de garantare, doar 14 participante în program. Vezi lista băncilor ce vor acorda credite cu avans minim de 5% - Stiri Bancare Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunta lansarea Programului Prima Casa 2020, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finantelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,98 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei, alocat pentru anul 2020....

14/02/2020

👉TOPUL CELOR MAI IEFTINE CARDURI DE CREDIT.
‼️CE COSTURI PRESUPUNE UN ASEMENEA INSTRUMENT DE PLATĂ ȘI DE CE NU ESTE BINE SĂ RETRAGI BANII DE LA BANCOMAT‼️

În esență, cardul de credit sau de cumpărături este flexibil, plin de facilități și foarte avantajos dacă sunt respectate cu strictețe indicațiile de utilizare. În caz contrar, împrumutul devine costisitor, dobânda cardului de credit fiind regina costurilor. Niciun alt produs bancar de finanțare nu este atât de scump. Emiterea instrumentului de plată, administrarea contului, dobânda, retragerea de numerar, interogarea soldului, extrasul lunar și schimbarea PIN-ului presupun costuri ale cardului de credit, însă multe dintre acestea devin aplicabile în funcție de comportamentul fiecărui client.

Dacă nu poți rambursa integral suma folosită, banca îți dă posibilitatea să stingi debitul acumulat în rate lunare cu dobândă. În anumite cazuri, posesorul poate restitui banii în rate lunare fără niciun cost, dacă cumpărăturile au fost realizate la anumiți comerciați parteneri. După cm se poate observa, cardul de credit înseamnă o sumă de bani la îndemână, pe care să o foloseşti doar în caz de urgenţă. Ideal este ca acest instrument de plată să fie utilizat pentru cheltuieli pe care le puteţi rambursa în perioada de graţie.

Want your business to be the top-listed Finance Company in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Website

Address


Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00
Saturday 09:00 - 20:00