Psihoterapeut Roxana Râncã

De-a lungul timpului, am înțeles un lucru important: atunci când apare o problemă de sănătate, nu este afectat doar corpul. Este afectată întreaga persoană.

Ca psihoterapeut CBT și terapeut somatic, întâlnesc oameni care se confruntă cu boli cronice, diagnostice recente, durere, investigații medicale, recuperare sau perioade lungi de incertitudine. Dincolo de simptome, există adesea frică, neputință, furie, tristețe și întrebări precum: „De ce mi se întâmplă asta?” sau „Cum îmi continui viața de acum înainte?”.

Și vorbesc despre acest subiect și dintr-o perspectivă personală. Știu cm este să fii pacient. Știu cât de mult îți poate schimba viața un diagnostic și cât de ușor poți ajunge să simți că boala începe să îți definească identitatea.

Psihoterapia nu înlocuiește tratamentul medical și nu promite vindecarea unei afecțiuni. În schimb, poate oferi un spațiu în care să înveți să gestionezi anxietatea, stresul, sentimentul de pierdere a controlului și impactul emoțional al bolii.

În terapia cognitiv-comportamentală (CBT) lucrăm cu gândurile și comportamentele care întrețin suferința psihologică. Prin abordarea somatică acordăm atenție și modului în care sistemul nervos răspunde la stresul prelungit, astfel încât corpul și mintea să poată găsi treptat mai mult echilibru.

A cere sprijin psihologic atunci când treci printr-o problemă de sănătate nu înseamnă că ești slab. Înseamnă că recunoști că vindecarea și adaptarea nu se întâmplă doar la nivel fizic, ci și emoțional.

Dacă treci printr-o perioadă dificilă din cauza unei probleme de sănătate și simți că ai nevoie de un spațiu sigur în care să vorbești despre ceea ce trăiești, sunt aici să te însoțesc în acest proces.

„Sunt înconjurată de oameni și totuși mă simt singură.”
Este un gand care m-a bantuit in tineretea mea mereu.
Si totusi singurătatea nu înseamnă întotdeauna că nu ai oameni în jurul tău.

Uneori înseamnă că:
-nu simți că poți fi cu adevărat tu;
-îți ascunzi emoțiile de teamă să nu fii judecată;
-ai învățat să spui „Sunt bine”, chiar și atunci când în interior te simți copleșită;
-ești cea care îi sprijină pe toți, dar rareori îndrăznești să ceri sprijin.

Cea mai dureroasă formă de singurătate nu este lipsa oamenilor, ci sentimentul că nu ești văzută, înțeleasă sau acceptată așa cm ești.

Paradoxul este că, de multe ori, tocmai frica de a fi respinsă ne face să purtăm măști. Iar măștile ne protejează pe moment, dar ne împiedică să construim conexiuni autentice.

Vindecarea nu începe neapărat atunci când apar mai mulți oameni în viața ta. Uneori începe atunci când găsești un spațiu în care poți fi sinceră cu tine și cu ceilalți, fără teama că trebuie să fii „perfectă”.

Când te-ai simțit ultima dată cu adevărat înțeleasă de cineva? Ce a făcut acea persoană diferit?

Dacă ai avut un atac de panică, probabil ai început să îți organizezi viața în jurul fricii, nu în jurul dorințelor.

Multe femei îmi spun același lucru:
„Nu mai merg singură cu mașina.”
„Evit magazinele aglomerate.”
„Îmi este teamă să plec în vacanță.”
„Mi-e frică să nu mi se facă rău.”

Încet, fără să își dea seama, viața începe să se micșoreze. Nu din cauza atacurilor de panică, ci din cauza evitării.

Partea frumoasă este că acest cerc poate fi rupt.

În cabinet am întâlnit multe femei care au ajuns convinse că „așa vor trăi mereu”. Astăzi merg singure, călătoresc, ies cu prietenii, își duc copiii unde au nevoie și, cel mai important, nu mai iau fiecare senzație din corp ca pe un pericol.

Nu pentru că frica a dispărut peste noapte, ci pentru că au învățat să își înțeleagă sistemul nervos, să își schimbe relația cu anxietatea și să își recapete încrederea în ele.

Atacul de panică nu este o sentință. Este o experiență care poate fi înțeleasă și tratată.

Dacă te regăsești în aceste rânduri, spune-mi în comentarii: ce lucru ai încetat să mai faci din cauza anxietății?