Mircea Radu

Italia, anii ´60. El, student, absorbit de lectura unei teme care-l pasionează. Sacou clasic, cravată strânsă, nod dublu, cămașă albă, perfect regulamentar. Stângaci.

Ea, relaxată. Atât cât își dă voie să fie și nimic mai mult. Pantofi din piele cu toc mic, fustă mini cu imprimeuri puternice, acoperită de un ghid. Nu doarme, e doar o părere, ea privește spre el, mijit, printre pleoapele cu gene lungi.

Se aude mersul trenului, se simte mirosul de țigară venit de pe hol. Ei nu au coborât niciodată și nici nu o vor face. În această imagine timpul stă în loc.

Duminică după-amiază. O baracă (poza unu) într-un șantier (poza doi). În baracă cineva asculta, dat tare, teatru radiofonic. Este suprarealism? Este.