Psiholog Anca Roman

Puțină validare nu strică... Mai ales acum, la sfârșitul unei zile pline.
Vă doresc o seară frumoasă tuturor!🤗

Nu este rușine să nu știi. Este curaj să întrebi.
Viața cu epilepsie ( autism sau oricare alt diagnostic) – fie că este vorba despre tine, fie despre copilul tău – aduce uneori întrebări, incertitudini, poate chiar momente de confuzie sau teamă. Poate ai trecut deja printr-un șoc când ai aflat diagnosticul sau când te-ai trezit după o criză fără să știi ce s-a întâmplat. Este firesc să simți aceste lucruri.

Vreau să îți spun ceva simplu, dar important: nu este o rușine să nu cunoști. Nu ne naștem știind cm să gestionăm astfel de situații, nici ca pacienți, nici ca părinți. Nimeni nu are “manualul vieții” în buzunar. Ce contează cu adevărat este responsabilitatea de a căuta răspunsuri – iar faptul că întrebi, că vrei să afli, este o dovadă de grijă și responsabilitate față de tine și de cei dragi.

De multe ori, poate ai simțit impulsul să te ascunzi sau să maschezi ceea ce simți – poate din teama de a nu fi judecat sau pentru a părea “puternic”. Însă puterea nu înseamnă absența emoțiilor sau ascunderea lor. Din contră, adevărata putere apare atunci când îți permiți să fii sincer, să recunoști că ești confuz, că ai temeri sau că nu știi ce să faci mai departe. Să fii sincer cu tine însuți și cu ceilalți este un act de curaj.

Este normal să te simți uneori copleșit, să ai întrebări fără răspuns sau să nu înțelegi toate reacțiile corpului tău după un episod de pierdere a conștienței ( sau oricare alt simptom specific diagnosticului). Fiecare om are ritmul său de adaptare, iar emoțiile dificile fac parte din procesul de vindecare și învățare. Nu există răspunsuri perfecte, iar fiecare întrebare este valoroasă.

Te încurajez să fii blând cu tine. Să îți dai voie să întrebi. Să îți recunoști temerile. Să cauți sprijin. Și să îți amintești: nu ești singur pe acest drum. Oricât de greu ar părea uneori, întrebarea ta, vulnerabilitatea ta, poate fi chiar începutul unei noi forțe interioare.

Fiecare pas spre autenticitate și spre a-ți exprima emoțiile te aduce mai aproape de vindecare. Iar grupul ”Viața cu epilepsie - grup pentru suport psihologic” există pentru a fi un spațiu sigur unde să pui întrebări, să fii tu însuți și să găsești sprijinul de care ai nevoie.

Te invit să folosești acest spațiu pentru a adresa întrebări, pentru a împărtăși ce simți sau, pur și simplu, pentru a citi și a te regăsi în experiențele celorlalți. Dacă simți că ai nevoie de mai mult sprijin sau ai vrea să explorezi aceste trăiri într-un cadru sigur, te aștept cu drag la ședințele de consiliere de grup pe care le organizez sau bineinteles, la o ședință individuală.

Împreună putem găsi resurse, înțelegere și putere pentru a face față mai ușor provocărilor. Scrie-mi în privat sau lasă un comentariu dacă vrei să afli mai multe. Împărtășirea este primul pas spre vindecare. Nu ești singur!

🧠 Medicul și Psihologul: Două Roluri Complementare în Viața Pacientului cu Epilepsie (sau orice altă boală cronică / autoimună)

Atunci când ne gândim la tratamentul unei boli, mintea noastră se îndreaptă în mod firesc către medic. Și este corect. Medicul este cel care diagnostichează, monitorizează evoluția bolii și recomandă tratamentele necesare. Însă, atunci când o afecțiune devine cronică, viața pacientului nu mai este influențată doar de simptomele fizice, ci și de trăirile emoționale, relațiile sociale, stima de sine și calitatea vieții.
Aici intervine rolul psihologului clinician și al psihoterapeutului. Nu în locul medicului, ci alături de el.

👩‍⚕️ Medicul se adresează bolii, are ca scop să o oprească.
🧠 Psihologul se adresează persoanei care trăiește cu boala. Are ca scop identificarea și fructificarea capacităților sau resurselor persoanei în cauză, spre a își menține echilibrul emoțional și un stil de viață sănătos.

💢 De ce are nevoie pacientul cu epilepsie de un psiholog?
Epilepsia este o afecțiune neurologică complexă, dar nu se limitează la crizele epileptice. Ea vine adesea însoțită de:
• Anxietate legată de pierderea controlului asupra propriului corp;
• Teamă de a fi judecat sau respins social;
• Izolare cauzată de stigmatizare sau neînțelegerea din partea celorlalți;
• Depresie, ca reacție la pierderea libertății, a unor capacități sau a unui stil de viață normal;
• Dificultăți în relații, muncă, autonomie personală.
Toate aceste aspecte nu pot fi tratate cu pastile, ci au nevoie de un spațiu de ascultare, validare, reconstrucție emoțională și psihologică.

💬 Cum pot ajuta ca psiholog?
✅ Te sprijin să-ți gestionezi fricile – să trăiești cu imprevizibilul și să îți recâștigi încrederea în tine;
✅ Lucrăm cu consecințele crizei în plan emoțional – mai ales dacă a avut loc în contexte dureroase;
✅ Dezactivăm rușinea și stigmatul – astfel încât boala să nu-ți umbrească identitatea;
✅ Facilităm comunicarea cu cei dragi – pentru ca sprijinul să fie real și funcțional;
✅ Îți ofer un spațiu de reconectare emoțională – în care poți redescoperi sens, motivație și direcție.

🔗 Medicul și psihologul – un demers integrat
Epilepsia este o boală care afectează atât creierul biologic, cât și viața psihologică. Fără medicație, crizele pot continua. Dar fără psihoterapie, durerea invizibilă, rușinea, teama și izolarea pot deveni o criză în sine – una tăcută, dar profund invalidantă.

❤️ Concluzie
Dacă trăiești cu epilepsie sau cu orice altă boală cronică, amintește-ți că:
nu ești doar un diagnostic.‼️
Ești o persoană întreagă – cu emoții, relații, resurse și dreptul la o viață cu sens. 💕
📩 Dacă simți că ai nevoie de sprijin emoțional în acest proces, sunt aici pentru tine.
Psiholog Anca Roman