Burnout Parental

Un carusel de emoții! Așa a fost la . La invitația oamenilor minunați de la Romanian Angel Appeal și a prietenilor lor de la Asociația Magic, ne-am dus să sprijinim un grup de părinți ai căror umeri poartă cu demnitate muntele de provocări pe care creșterea unui copil cu autism l-a adus în viața lor.
Ne-au impresionat profund poveștile de viață ale fiecărui părinte pe care l-am întâlnit în aceste zile și sperăm ca programul nostru să ajungă în cât mai multe familii afectate de burnout, deoarece credem cu tărie că în spatele unui copil echilibrat se află un părinte liniștit și susținut.

Despre burnout-ul profesional se vorbește mult. Este îndelung studiat și analizat din toate unghiurile posibile, însă puține se spun despre burnout-ul parental, deși cel din urmă afectează nu doar părintele, ci și copiii și relațiile de cuplu deopotrivă.

Burnout-ul parental este o afecțiune care se dezvoltă ca urmare a expunerii la stresul cronic resimțit de către părinte în lipsa resurselor necesare pentru a compensa efectele acestuia. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un dezechilibru între factori de risc, responsabilități și resurse. Poate afecta atât mamele, cât și tații, și se manifestă printr-o serie de simptome care îl diferențiază de tulburarea depresivă, burnout-ul profesional, baby blues și depresia postpartum (vezi Isabelle Roskam & Moïra Mikolajczak):

Epuizarea legată de rolul de părinte – părintele se simte epuizat, care epuizare se resimte la nivel emoțional (senzația că nu mai face față), la nivel cognitiv (senzația că nu mai poate lua decizii sănătoase pentru copil sau nu mai pot gândi corect) și la nivel fizic (senzația constantă de oboseală și lipsă de energie).

Supraîncărcarea și pierderea plăcerii de a fi părinte – părintele simte că nu mai face față, iar pe măsură ce se instalează epuizarea, scade plăcerea asociată rolului de părinte.

Distanțarea emoțională – pe fondul epuizării, părinții investesc din ce în ce mai puțină energie în relația cu ai lor copii. Acordă tot mai puțină atenție nevoilor copiilor, se implică tot mai puțin în rolul de părinte, iar momentele în care își exprimă iubirea față de copii, sunt tot mai rare. Se rezumă la strictul necesar, îi hrănesc, îi spală, îi duc la grădiniță sau școală ș.a.m.d.

Contrastul – părintele realizează că nu mai este părintele care a fost cândva, cu atât mai mult cel care și-ar fi dorit să fie. Nu se mai recunoaște pe sine și se simte rușinat de cel care a devenit.