Quantum Astrologer

Quantum Astrologer

Share

Astrolog autorizat în Romania: astrologie natală, evolutivă (karmică), previzională, relațională
Specializare în Anglia

20/03/2026

Într-o notă mai optimistă, mai ales că azi e și Ziua Fericirii, să ne bucurăm de Spring Equinox (echinocțiul de primăvară), așa cm l-am găsit la The Faculty of Astrological Studies, când am decis să studiez acolo. Poate părea puțin apocaliptico-distopic, dar așa era prin Evul Mediu, de unde a fost preluată imaginea, chiar și noile începuturi aveau o notă de fatalism și sfârșit al timpurilor. 😇

13/05/2025

Într-o notă optimist-astrologică, de ce cred că Nicușor Dan va fi viitorul președinte al României, deși pentru ca asta să se întâmple este totuși necesar să ne prezentăm la vot în număr cât mai mare și mai reprezentativ - paradoxul suprem (unii, l-ar numi „liber arbitru”).

În lunile acestea tragico-absurde, dureros-sfâșietoare, bulversante și incerte, în care am trecut prin toată gama de trăiri și emoții, am reușit să mai arunc din când în când câte o privire și asupra hărților celor 2 candidați rămași în finală, precum și asupra celor ale țării noastre (deoarece sunt mai multe) și, pe măsură ce a trecut timpul, un fir roșu a început să se contureze tot mai clar.

Acesta este legat de destinul României pe harta de la 1859, cea a unirii dintre Moldova și Țara Românească, dar care, în limbaj astrologic, este harta de la origini, cu Soare în Vărsător și Ascendent în Rac.

Ce am remarcat este că această hartă prezintă cele mai multe similitudini cu harta prezentului; mai mult, sugerează o aliniere cu destinul actual al României. Astfel, acum avem aceeași axă a destinului ca atunci - Nodul Nord în Pești și Nodul Sud în Fecioară, mai mult această linie vine acum la grad exact peste MC-ul României – tot un fel de DJ, sau om la platane, să zicem 🙂.

În astrologie, MC-ul (Mijlocul Cerului) este un punct foarte important, care în hărțile noastre natale reprezintă cariera sau statutul nostru, imaginea noastră publică și reputația, iar în hărțile țărilor, ale statelor, MC-ul este chiar imaginea conducătorului, a șefului statului, figura cea mai înaltă din „galeria" celor care ne conduc. Când Nodul Nord al destinului din tranzit (de pe cerul actual) vine peste MC-ul natal al României (figura conducătorului din harta țării noastre) ne este oarecum scris în stele să ne alegem conducătorul. Ca notă de subsol, în alegerile din turul trecut nu am avut această configurație.

Și dintre cei doi candidați cine credeți că are același MC în harta natală și, mai mult, aceaași linie a destinului?... Nicușor Dan, căruia îi este predestinat să-și împlinească destinul dobândind poziții de lider, conducător de anvergură internațională (pentru că le are pe ambele plasate în Casa a IX-a, a străinătății, sau în hărțile statale/mundane, a relațiilor internaționale).

Mai mult, cine are același Ascendent (punct de încarnare, de apariție pe fața pământului și apoi de interacțiune cu ceilalți și de așa-zisă persona/imagine proiectată în afară)?

Nicușor Dan, cu Soare (zodia natală) în Săgetător, dar Ascendentul în Rac, la fel ca cel al României. Mai mult, cu Ascendentul în Rac, Luna îi este guvernatoare de Ascendent sau stăpâna hărții/a vieții. Luna care în astrologia colectivă/mundană semnifică chiar poporul, în plus lui îi este plasată în harta natală în Casa a XI-a, a grupurilor mari de oameni, a comunității, a proiectelor colective și de grup, a voluntariatului și ONG-urilor, a activismului (vă sună cunoscut?) și se simte foarte bine pentru că îi este exaltată în semnul Taurului, semn de mare rezistență, anduranță, dar și productivitate (mai vine și momentul culegerii roadelor).

Iar această Lună care îi conduce toată harta/viața primește chiar acum un sprijin predestinat de la axa nodurilor/linia destinului de pe cer, care, în plus, se suprapune cu linia destinului României.

Mai este ceva ce sare în ochi pentru cunoscătorii, pasionați sau practicanți ai astrologiei: tot acum ambii candidați au niște tranzite critice de la Saturn, care în astrologie este și semnificator al karmei. Și acesta e un alt exemplu de , cm îmi place să îi spun. Saturn este marele învățător sau procuror al zodiacului, cel care ne scoate la tablă să vadă dacă ne-am învățat lecția și dacă, în consecință, putem spune că am trecut clasa, pentru a ajunge la nivelul următor.

Saturn din tranzit/de pe cer din prezent, aflat el însuși la gradul anaretic sau karmic 29, grad de sfîrșit de ciclu și care induce o presiune și o urgență suplimentară de a ne învăța lecția odată pentru totdeauna, face chiar aspecte tensionate Soarelui (zodiei natale), adică ego-ului/sinelui/identității ambilor candidați: un careu Soarelui de Săgetător al lui Nicușor și o opoziție Soarelui de Fecioară al lui George Simion. Ambii sunt testați pe ultima sută de metri pentru a vedea dacă trec clasa și dacă pot ajunge la next level.

Daaar, tensiunea careului din cazul lui Nicușor este una mai degrabă interioară, este forțat încă o dată să-și depășească propriile limite, blocaje, auto-limitări. În cazul lui George, opoziția sugerează limite, restricții, limitări care vin mai degrabă din exterior, de la anumite persoane sau figuri de autoritate, chiar paterne, care joacă rolul de factor de cenzură și îi afectează astfel ego-ul și expresia de sine, în plus călătoria identitară, de descoperire de sine (în limbaj astro-psihologic, călătoria de individuare).

Nicușor pare să ne fi demonstrat că a fost capabil să depașească, prin multă muncă și efort și răbdare, propriile blocaje. Eu, cel puțin, am fost sincer impresionată de cât de frumos a evoluat față de cm l-am știut la început. Nu știu cât de ușor îi va fi lui George să treacă peste restricțiile care îi vin din afară, dar Nicușor pare a fi avantajat și din acest punct de vedere. Este mai ușor să te lupți cu proprii demoni decât cu demonii altora.

Și uite-așa parcă îmi vine să citesc din nou Dostoievski sau acea parte a Rusiei, care o să-mi placă tot timpul. 😉

Quantum Astrologer Astrolog autorizat în Romania: astrologie natală, evolutivă (karmică), previzională, relațională
Specializare în Anglia

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Bucharest