Patron

Poți protesta împotriva conducerii fără să abandonezi echipa. Lecția pe care o oferă suporterii lui Saint-Étienne

Pasiunea pentru o echipă înseamnă să te bucuri la victorii, să suferi la înfrângeri și să rămâi alături de culorile pe care le iubești chiar și în cele mai grele momente. Nu este o alegere dictată de rațiune, ci un sentiment care devine parte din identitatea ta. Echipa nu este doar un club de fotbal, ci o parte din povestea vieții tale, legată de amintiri, oameni și emoții pe care nici timpul, nici rezultatele nu le pot șterge.

Puțini suporteri din Europa ilustrează mai bine această idee decât suporterii lui Saint-Étienne. Magic Fans și Green Angels au transformat de-a lungul timpului stadionul Geoffroy-Guichard într-un simbol al pasiunii și fidelității.

Au trecut 45 de ani de la ultimul titlu de campioană. În tot acest timp, generații întregi de suporteri au crescut fără să vadă echipa ridicând trofeul Ligue 1.

În ultimul an au avut suficiente motive de nemulțumire: au ratat dramatic promovarea în Ligue 1, au protestat împotriva conducerii, au acuzat strategia sportivă a noilor proprietari, iar Magic Fans și Green Angels au fost chiar amenințate cu dizolvarea de către autoritățile franceze.

Cu toate acestea, există un lucru care nu s-a schimbat.

Nici suporterii din Kop Nord, nici cei din Kop Sud nu au renunțat la abonamentele din sezonul trecut. Atât de mare este fidelitatea lor încât, pentru sezonul 2026-2027, clubul a anunțat că cele două peluze sunt complet ocupate datorită reînnoirii automate a abonamentelor, iar abonamente noi nu vor fi puse în vânzare. Singura posibilitate de a obține un loc este ca un abonat actual să își cedeze abonamentul unei alte persoane, procedură care se realizează direct prin club.

Este un exemplu care arată că protestul și loialitatea nu se exclud. Suporterii își exprimă public nemulțumirile, afișează bannere, cer schimbări și pun presiune pe conducere, însă în același timp continuă să fie alături de echipă la fiecare meci.

La Saint-Étienne, dragostea pentru club nu depinde de rezultate și nici de cine conduce în acel moment. Conducerea poate fi contestată. Echipa, însă, nu este abandonată. Poate tocmai de aceea Magic Fans și Green Angels sunt privite ca două dintre cele mai respectate grupuri ultra din Europa: pentru că au demonstrat, de-a lungul timpului, că fidelitatea față de club este mai puternică decât orice dezamăgire provocată de cei care îl conduc.

Cum funcționează investițiile într-o societate comercială și ce explică acestea în cazul Red&White

În ultimele zile au existat discuții despre investițiile realizate în Red&White și despre modul în care acestea se regăsesc în documentele financiare publice. O mare parte din confuzie pornește însă de la faptul că sunt amestecate mecanisme juridice și contabile diferite, fiecare având efecte distincte asupra societății și asupra acționarilor.

Înainte de a analiza cazul Red&White, este important să înțelegem cm poate deveni cineva acționar într-o societate comercială și ce se întâmplă cu banii investiți în fiecare situație.

Există mai multe modalități prin care o persoană poate intra în acționariatul unei societăți comerciale, însă cele mai întâlnite sunt cesiunea de acțiuni și majorarea de capital.

Cesiunea de acțiuni

În cazul cesiunii, un acționar existent își vinde sau își cedează acțiunile unei alte persoane.

Societatea nu primește niciun ban. Suma plătită ajunge exclusiv la acționarul care își înstrăinează participația.

Totodată, numărul total de acțiuni al societății rămâne neschimbat. Se modifică doar structura acționariatului.

Majorarea de capital

În cazul majorării de capital, situația este complet diferită.

Societatea emite acțiuni noi, iar investitorul subscrie aceste acțiuni și virează banii direct în patrimoniul societății.

În acest caz, societatea primește fonduri noi, iar numărul total de acțiuni crește.

De regulă, doar o parte din suma investită reprezintă capital social, iar diferența este înregistrată contabil ca primă de emisiune.

Prin urmare, faptul că doar o mică parte din investiție apare în capitalul social nu înseamnă că restul banilor au dispărut. Ei sunt evidențiați distinct în capitalurile proprii ale societății, sub forma primei de emisiune.

Cum s-au aplicat aceste mecanisme în cazul Red&White

În cazul Red&White au fost utilizate ambele mecanismele prezentate mai sus. Tocmai de aceea, simpla comparație dintre sumele investite și numărul de acțiuni deținute poate conduce la concluzii greșite.

Cum a început proiectul Red&White
Red&White a intrat în acționariatul lui Dinamo având doi acționari:
Eugen Voicu – 60%;
Andrei Nicolescu – 40%.

Ulterior, în societate au intrat și alți investitori, iar alții au părăsit proiectul. Fiecare dintre aceste operațiuni s-a realizat prin mecanisme diferite, motiv pentru care nu putem compara simplist sumele investite cu valoarea acțiunilor deținute.

Dan Gătăianțu – exemplul unei cesiuni de acțiuni

Primul investitor care s-a alăturat proiectului Red&White a fost Dan Gătăianțu.

În cazul său nu a avut loc o majorare de capital, ci o cesiune de acțiuni. Eugen Voicu și Andrei Nicolescu i-au cedat câte 200 de acțiuni fiecare, în total 400 de acțiuni, la valoarea nominală de 1 leu pe acțiune.

Astfel, Dan Gătăianțu a plătit 400 de lei, însă această sumă nu a intrat în patrimoniul Red&White, ci a fost încasată de cei doi acționari care au cedat acțiunile. Numărul total de acțiuni al societății a rămas neschimbat.

Renovatio – primul exemplu de majorare de capital

Intrarea grupului Renovatio s-a realizat prin majorare de capital.

Din aproximativ un milion de euro investiți, doar 23.550 de lei au reprezentat capital social, iar restul sumei a fost înregistrat ca primă de emisiune.

Societatea a primit întreaga investiție, însă contabil aceasta a fost împărțită între capital social și primă de emisiune.

Ovidiu Andrieș

În cazul lui Ovidiu Andrieș, operațiunea a fost mai complexă.

Din informațiile publice rezultă că intrarea sa în Red&White s-a realizat atât prin preluarea unui pachet de acțiuni prin cesiune, cât și prin conversia unui împrumut acordat anterior societății în acțiuni, în cadrul unei majorări de capital.

Împrumutul convertit era în valoare de 2.983.653,83 lei.

Din această sumă:

- 10.690 lei au reprezentat capital social;
- 2.972.963,83 lei au fost înregistrați ca primă de emisiune.

Acest exemplu arată că, în practică, un investitor poate deveni acționar folosind mai multe mecanisme juridice și financiare.

Gelu Sulugiuc

Și Gelu Sulugiuc a intrat în acționariat prin majorare de capital.

Din investiția inițială:

- 12.770 lei au reprezentat capital social;
- aproximativ 4,96 milioane de lei au fost înregistrați ca primă de emisiune.

Ulterior, potrivit declarațiilor sale publice, investițiile totale în Red&White au ajuns la aproximativ 3 milioane de euro, iar participația sa este de aproximativ 16%.

Și în acest caz, faptul că doar o parte din bani se regăsește în capitalul social nu înseamnă că diferența a dispărut, ci că aceasta este evidențiată contabil ca primă de emisiune.

De ce apar confuziile?

O altă confuzie apare din faptul că sunt analizate simultan documentele Red&White și cele ale clubului Dinamo, deși este vorba despre două societăți comerciale diferite.

Red&White este acționarul majoritar al clubului și finanțează activitatea acestuia prin aporturi de capital și prin împrumuturi.

În același timp, trebuie făcută o distincție importantă între modul în care este administrată activitatea sportivă a clubului și modul în care sunt întocmite raportările financiare.

Dinamo își construiește bugetul în funcție de sezonul competițional, nu de anul calendaristic. Un sezon începe vara și se încheie în primăvara anului următor, iar investițiile pot fi realizate atât înaintea startului campionatului, cât și în pauza de iarnă, în funcție de necesitățile echipei.

Din punct de vedere contabil însă, clubul, la fel ca orice societate comercială, întocmește situațiile financiare pentru exercițiul financiar, adică pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie.

Acesta este motivul pentru care investițiile realizate în partea a doua a sezonului competițional 2025-2026, adică în cursul anului 2026, nu pot apărea în raportările financiare aferente exercițiului 2025, chiar dacă ele au fost utilizate pentru finanțarea aceluiași sezon sportiv.

Această diferență dintre logica unui sezon competițional și regulile de raportare contabilă explică de ce unele investiții nu sunt încă vizibile în documentele financiare publice ale clubului.

Conversia împrumuturilor acordate clubului Dinamo

Un exemplu recent este majorarea de capital prin care împrumuturile acordate clubului Dinamo de către Red&White și APCH au fost transformate în capitaluri proprii.

Din aproximativ 81,9 milioane de lei:

- 18,1 milioane de lei reprezintă capital social;
- 63,8 milioane de lei reprezintă primă de emisiune.

Prin această operațiune, împrumuturile au fost transformate în acțiuni și nu mai pot fi recuperate prin simpla restituire a lor. Acționarii își vor putea valorifica investiția doar prin vânzarea acțiunilor sau, dacă societatea va realiza profit și va decide distribuirea acestuia, prin dividende.

Dezbaterea din ultimele zile a pornit, în mare parte, din compararea unor operațiuni diferite și a unor perioade de raportare diferite.

Cesiunea de acțiuni, majorarea de capital, prima de emisiune și conversia împrumuturilor sunt mecanisme distincte, fiecare având propriul tratament juridic și contabil.

În plus, deși clubul Dinamo își construiește bugetul în funcție de sezonul competițional, situațiile financiare sunt întocmite pe exerciții financiare, adică pe ani calendaristici.

Din acest motiv, investițiile realizate de acționarii Red&White în cursul anului 2026 vor fi reflectate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2026, pe care clubul Dinamo îl va publica anul viitor.

Câtă răbdare mai poate avea suporterul dinamovist?

După înfrângerea din ultimul meci de pregătire, antrenorul Campos le-a cerut suporterilor răbdare. A explicat că este la început de drum, că are nevoie de timp pentru a-și implementa ideile și pentru a construi o echipă competitivă.

Este un mesaj firesc. Orice antrenor care preia o echipă are nevoie de timp. În doar o lună nu poți schimba mentalități, nu poți crea automatisme și nu poți transforma un lot într-o echipă care să joace exact așa cm îți dorești. Meciurile amicale au fost, în primul rând, un prilej de evaluare și experiment.

Dar există o întrebare pe care nimeni nu o poate evita:

Câtă răbdare mai poate avea suporterul dinamovist?

De aproape 20 de ani, dinamoviștii aud același mesaj. „Aveți răbdare.” Au avut răbdare cu schimbările de acționari, cu schimbările de antrenori, cu proiectele începute și abandonate, cu insolvență și cu reconstrucțiile care promiteau că vor readuce clubul acolo unde îi este locul.
De fiecare dată li s-a spus că urmează un nou început.
De fiecare dată au sperat.
Și de prea multe ori au fost dezamăgiți.

Din acest motiv, reacțiile de neîncredere pe care le vedem astăzi sunt firești. Nu sunt îndreptate neapărat împotriva lui Campos. Ele sunt rezultatul a două decenii în care răbdarea suporterilor a fost pusă la încercare fără să fie răsplătită.

Totuși, ar fi nedrept ca actualul antrenor să fie judecat după câteva meciuri amicale. Presezonul nu aduce trofee și nici nu stabilește clasamentul. Ceea ce trebuie urmărit este dacă echipa începe să aibă o identitate, dacă există progres de la o etapă la alta și dacă jucătorii înțeleg ceea ce li se cere.

În același timp, nici conducerea nu se poate ascunde în spatele cuvântului „răbdare”. Suporterii au dreptul să ceară rezultate, transparență și un proiect coerent. Încrederea nu se câștigă prin declarații, ci prin fapte.

Dinamo are nevoie de liniște în jurul echipei, iar echipa are nevoie de sprijinul tribunelor. Dar sprijinul nu înseamnă renunțarea la spiritul critic. Înseamnă să fii alături de club atunci când luptă și să ai curajul să ceri mai mult atunci când lucrurile merg într-o direcție greșită.

Poate că acesta este cel mai dificil moment pentru orice suporter dinamovist. Să găsească echilibrul dintre speranță și dezamăgirile trecutului. Să ofere încredere fără a deveni naiv. Să susțină echipa fără a accepta mediocritatea.

În fiecare perioadă de mercato, Andrei Nicolescu pare să repete aceeași greșeală de comunicare: vorbește prea mult și prea devreme despre transferurile pe care clubul încearcă să le realizeze.

În dorința de a fi transparent și de a ține suporterii la curent, ajunge să anunțe public negocieri aflate încă într-un stadiu incipient, fără ca acestea să fie finalizate. Problema nu este că unele transferuri pică – acest lucru se întâmplă la toate cluburile. Fotbalul este plin de negocieri care se blochează în ultimul moment din motive financiare, contractuale sau din cauza opțiunilor jucătorilor.

Problema apare atunci când aceste negocieri sunt prezentate public înainte de a exista un acord ferm. În acel moment se creează așteptări. Suporterii încep să își imagineze cm va arăta echipa, consideră transferul aproape realizat, iar când acesta eșuează, dezamăgirea este inevitabilă.

Mai mult decât atât, după fiecare transfer ratat urmează explicațiile. De ce nu s-a făcut, cine a cerut prea mult, ce s-a întâmplat în ultimele ore ale negocierii. Chiar dacă aceste justificări pot fi reale, ele nu schimbă percepția publică. Din contră, lasă impresia unui club care încearcă mult, dar reușește prea puțin.

În timp, repetarea acestui tipar produce un efect mult mai grav decât ratarea unui singur transfer: erodează încrederea suporterilor în capacitatea clubului de a aduce jucători care să ridice nivelul echipei. Fiecare nume anunțat și neconfirmat devine încă o promisiune percepută ca fiind ratată, iar fiecare explicație alimentează scepticismul.

Un club puternic nu este obligat să vorbească despre fiecare negociere. Dimpotrivă, cele mai importante transferuri sunt de multe ori cele despre care nu se știe nimic până în momentul semnării contractului. Discreția protejează negocierile, evită presiunea inutilă și, mai ales, îi ferește pe suporteri de dezamăgiri repetate.

Poate că, în această privință, Dinamo ar avea mai mult de câștigat dintr-o schimbare de strategie. Mai puține anunțuri, mai puține explicații și mai multe prezentări oficiale ale unor transferuri deja încheiate. Comunitatea dinamovistă are nevoie de motive reale de încredere, nu de speranțe care se transformă, prea des, în frustrări.

Bugetul rămâne același. Așteptările la fel?

În postarea anterioară am explicat cm se construiește bugetul unui club și de ce, în fotbalul actual, performanța depinde tot mai mult de capacitatea de a investi. Acum avem o imagine mai clară despre direcția pe care Dinamo o va urma sezonul viitor.

CFO-ul clubului, Dan Gătăianțu, a anunțat că bugetul noului sezon va fi apropiat de cel precedent, fără să depășească aproximativ 13 milioane de euro. Interesant nu e însă suma în sine, ci destinația banilor în plus. Clubul estimează venituri cu până la 30% mai mari, dar aceștia nu vor merge spre întărirea lotului, ci spre reducerea deficitului anual — anul trecut acționarii au acoperit aproape cinci milioane de euro din pierderi.

Financiar, logica e clară: un club sănătos trebuie să depindă tot mai puțin de banii acționarilor și tot mai mult de veniturile proprii. Problema e că obiectivele sportive rămân la fel de ambițioase — un loc în primele trei, care duce în cupele europene — în timp ce lotul nu primește resurse suplimentare.

Practic, obiectivul va trebui atins prin eficiență și randament maxim din ce există deja, nu prin transferuri spectaculoase. Iar mercato-ul de până acum, prudent, cu posturi încă neacoperite, confirmă asta.

Fotbalul nu premiază mereu bugetul cel mai mare — există excepții în care organizarea și spiritul de echipă compensează diferențele financiare. Dar sunt excepții, nu regulă; pe termen lung, banii cântăresc. De aceea îmi mențin părerea: în actuala structură a acționariatului, Dinamo va avea dificultăți reale în lupta pentru titlu. Pasul următor cere fie un investitor nou, fie o creștere semnificativă a veniturilor.

Aici e și cercul greu de rupt: conducerea vrea un club sustenabil, independent de banii acționarilor, dar cea mai sigură sursă de venit suplimentar rămâne calificarea europeană — care, la rândul ei, cere o echipă mai puternică, deci investiții. Cealaltă cale ar fi un stadion plin constant, cu cei 30.000 de spectatori la fiecare meci de acasă, dar asta rămâne deocamdată un ideal, nu o realitate.

Întrebarea pentru suporteri rămâne deschisă: acceptăm stabilizarea financiară ca prioritate și susținem echipa necondiționat, sperând la o depășire de condiție? Sau tratăm lipsa investițiilor ca pe un nou motiv de contestare?

Cert e un singur lucru: Dinamo nu mizează pe un buget mai mare decât al rivalelor, ci pe folosirea cât mai eficientă a ceea ce are. Rămâne de văzut dacă asta va fi suficient — sau dacă, la un moment dat, clubul va avea nevoie de capital suplimentar pentru pasul decisiv.

Bugetul lui Dinamo nu se construiește pe Facebook. Se construiește în AGA.

De la început vreau să precizez un lucru. Sunt un suporter care își dorește un Dinamo puternic, un club care să domine din nou fotbalul românesc și să ne reprezinte cu mândrie în cupele europene. Tocmai de aceea cred că o ruptură permanentă între suporteri și conducerea clubului nu aduce niciun beneficiu echipei.

Performanța în fotbal nu apare din întâmplare. Ea se construiește prin investiții. Iar dacă vrem să ne batem la campionat și să revenim în Europa, Dinamo are nevoie atât de acționarii existenți, cât și de investitori noi, dispuși să aducă bani în club.

Din 24 februarie 2023, acționarul majoritar al clubului este Red & White, grupul care a asigurat resursele necesare ieșirii din insolvență și funcționării clubului. După ieșirea din insolvență, modul în care este administrat Dinamo este unul clar.

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) este organul suprem care aprobă bugetul anual și situațiile financiare. Consiliul de Administrație elaborează proiectul de buget și urmărește execuția acestuia, iar managementul executiv fundamentează necesarul financiar în funcție de obiectivele sportive, transferuri, salarii și investiții.

Un aspect extrem de important este că suporterii nu sunt excluși din acest proces. Dimpotrivă. Două asociații ale suporterilor sunt reprezentate în AGA, iar un reprezentant al suporterilor face parte din Consiliul de Administrație și participă la toate deciziile importante privind bugetul clubului.
De aceea mă întreb: dacă bugetul este considerat insuficient pentru a ne lupta la titlu, de ce nu am văzut până acum o poziție publică prin care reprezentanții suporterilor să spună că nu sunt de acord cu el și că solicită unul mai mare?

Mai mult, chiar în această perioadă este în desfășurare o majorare de capital. Este unul dintre momentele în care acționarii pot aduce bani noi în club. Cele două asociații ale suporterilor au posibilitatea să participe și să își mărească participația în acționariat. Fiecare leu investit înseamnă un buget mai mare, mai multe resurse pentru transferuri și șanse mai mari de a aduce jucătorii de care echipa are nevoie.

În același timp, unul dintre acționari, prin societatea controlată de Nicolae Badea, ar trebui să contribuie cu peste un milion de euro în această majorare de capital. Și totuși, nu vedem proteste îndreptate împotriva celor care aleg să nu investească.

În schimb, zilnic vedem proteste și mesaje împotriva conducerii și a celor care, indiferent dacă ne plac sau nu, sunt cei care susțin în prezent bugetul clubului.

Este firesc ca suporterii să critice atunci când există motive. Dar este la fel de important să înțelegem cm funcționează un club de fotbal. Bugetul nu crește prin postări pe Facebook și nici prin bannere. Bugetul crește atunci când intră bani în club.

Dacă vrem un Dinamo mai puternic, există și o cale concretă: să susținem financiar cele două asociații ale suporterilor, astfel încât acestea să își mărească participația în acționariat și să aibă o influență și mai mare în deciziile clubului. Asta înseamnă implicare reală, nu doar nemulțumire.

Este mult mai ușor să scrii „Nicoleta” pe Facebook decât să contribui cu bani pentru ca asociațiile suporterilor să dețină mai multe acțiuni și să poată influența în mod direct viitorul lui Dinamo.

Dacă vrem cu adevărat să schimbăm ceva, trebuie să înțelegem că influența într-o societate comercială vine odată cu responsabilitatea și cu investiția. Iar dacă ne dorim un club capabil să câștige trofee și să joace constant în cupele europene, primul pas este să contribuim la creșterea bugetului, nu doar să cerem ca alții să o facă.

În fiecare vară, fotbalul ne oferă două imagini complet diferite despre ceea ce înseamnă atașamentul față de un tricou.

Pe de o parte, vedem mari campioni care izbucnesc în lacrimi la Campionatul Mondial. Unii plâng pentru că au pierdut șansa vieții lor, alții pentru că știu că a fost ultimul meci pentru națională sau chiar ultimul capitol al unei cariere extraordinare. În acele lacrimi se adună ani de sacrificii, visuri și o dragoste autentică pentru culorile pe care le-au reprezentat.

Pe de altă parte, există momente care îi dezamăgesc profund pe suporteri. Nu neapărat un transfer la o rivală – fotbalul profesionist înseamnă și astfel de decizii. Ceea ce rănește este atunci când un jucător își rescrie propriile cuvinte.

Să publici un mesaj de rămas-bun în care promiți că vei rămâne „unul dintre noi”, iar apoi să revii și să ștergi acea promisiune după ce ai ales o altă cale spune multe despre felul în care îți privești propriile declarații. Contractele se pot schimba. Carierele evoluează. Dar cuvântul dat ar trebui să aibă aceeași valoare și după ce cerneala s-a uscat pe un nou contract.

Fotbalul nu înseamnă doar goluri și trofee. Înseamnă și respect, memorie și consecvență. Suporterii pot accepta o plecare. Pot înțelege chiar și un transfer controversat. Însă le este mult mai greu să accepte atunci când cuvintele rostite ieri sunt șterse astăzi, ca și cm n-ar fi existat niciodată.

La final, diferența dintre un mare fotbalist și un om cu adevărat mare nu este dată doar de performanțele de pe teren, ci și de felul în care își respectă promisiunile și oamenii care l-au susținut necondiționat.