Meremet

Fiindcă tot auzim zilele acestea repetat la nesfârșit cuvântul “Ormuz”, doresc să profit de ocazie pentru a vorbi foarte scurt despre o casă a cărei istorie se leagă indirect de acest cuvânt: casa lui Urmuz.

Urmuz, pseudonimul lui Dimitrie Demetrescu-Buzău, a fost un scriitor cu o scurtă dar importantă carieră în literatura română, textele sale scrise într’un stil absurd și ironic înscriindu’l printre primii noștri avangardiști. Pseudonimul său e reprezentat de fapt de un substantiv comun, foarte obscur însă chiar și în vremea sa, “hurmuz” apărând în DEX cu sensul “mărgea de sticlă imitând mărgăritarul”. Etimologia cuvântului se leagă neîndoios de orașul persan Hormuz, care dă numele insulei pe care se află și strâmtorii unde se află această insulă (încetățenit în limba română ca “Ormuz”).

Casa de care vorbim este situată la nr. 10 pe strada Paul Orleanu, care nu e nimic altceva decât fostul început al străzii Antim, și a fost ridicată la 1893 de medicul Dimitrie Ionescu-Buzău, pe o mai veche proprietate a boierilor Balaban. Medicul a stăpânit’o până la moartea sa, în 1907, rămânând apoi celor șase copii ai săi, dintre care unul a fost Urmuz. Spre deosebire de frații săi, el a ales să întrebuințeze numele Demetrescu-Buzău, derivat de la propriul patronim, în loc de Ionescu-Buzău. Avea doi frați, Daniel și Constantin, cel din urmă mort de tânăr în 1914, și trei surori, Florica, Aurora și Eliza, cea din urmă măritată în familia celebrilor moșieri olteni Vorvoreanu (al căror palat somptuos din Craiova este azi sediul Mitropoliei Olteniei). Deși ne’am obișnuit cu leitmotivul marilor scriitori și artiști de sorginte umilă, care trăiesc și mor în mizerie, tratați cu indiferență și dispreț de societatea înconjurătoare, adevărul este că la început de secol XX (ca și în întreg secolul XIX) cei mai mulți dintre ei erau încă “de familie bună”, proveniți din medii burgheze.

Trupul lui Urmuz a fost găsit fără suflare în noiembrie 1923 pe o bancă din Parcul Kiseleff și cauza decesului a fost declarată sinucidere prin împușcare. Deținea un post oarecare de funcționar și debutase în literatură cu doar un an înainte, iar motivele sinuciderii nu au fost niciodată pe deplin lămurite. Asupra sa s’au găsit cărți de vizită care menționau adresa str. Apolodor nr. 13. În fapt, familia Ionescu-Buzău a deținut două proprietăți învecinate, cea din str. Apolodor fiind oarecum în spatele celei din str. Antim și rămasă loc viran după demolările din anii ’80.

Un articol din revista Amfiteatru din 1983 (vezi în comentarii) aducea în discuție un carnet de membru în Societatea corală Cântarea României datat în 1920 și care menționa adresa din str. Antim. Autorul articolului încerca nici mai mult nici mai puțin să traseze o discretă paralelă între activitatea de corist a lui Urmuz în acea societate (atenție la nume !) și omonimul festival național al educației și culturii socialiste, care în acel moment era în plin avânt. Din păcate, același autor nu și-a pus întrebări referitor la schimbările de numerotare stradală, decizând de unul singur că Antim 8 din 1920 e același cu Antim 8 din 1983, când în realitate era noul Antim 10. Se pare că în ultimul an al vieții lui Urmuz, frații Ionescu-Buzău au vândut casa din Antim și s’au mutat în Apolodor.

De cca. 3 ani, frumoasa casă a lui Urmuz a intrat într’un proces de “consolidare”, ca să folosim termenul oficial din autorizația de construcție. Concret, tot interiorul casei a fost distrus, lăsându’se doar cochilia în interiorul căreia înțelegem că se va construi o clădire nouă cu doar 4 etaje, fiindcă este zonă protejată.

O paranteză importantă: Primăria Municipiului București a anunțat includerea în programul de restaturare a hanului Niculescu sau Neculescu (printre altele). O veste excelentă pentru această clădire istorică de mare importanță.

Sigur, nu este "Blocul din Calea Moșilor nr. 84" (?!) și nu este atât de tânăr precum îl consideră Primăria, adică 1856. 1856 fiind oricum mai bine decât 1864, cm apare în Lista Monumentelor Istorice. După cm am arătat acum 2 ani, hanul Niculescu este o clădire cel mai probabil de secol XVIII, una din cele mai vechi clădiri seculare încă în picioare în Bucureștiul contemporan. Știm cu siguranță că exista în forma actuală la 1817. Pentru mai multe detalii, vezi linkul postării din 2024 în comentarii.

Dat fiind că din păcate turul din 12 iulie nu s'a putut ține din motive imposibil de prevăzut, îl reprogramăm pentru sâmbătă, 6 septembrie, la ora 16:00. Traseul mai exact este începutul Căii Moșilor continuat cu străzile Calomfirescu și Stelea, o zonă în felul ei deosebită din centrul Bucureștiului, dar puțin discutată și vizitată.
Pentru înscrieri, așteptăm email la [email protected], cu mențiunea numărului de persoane dacă e cazul. Este nevoie de WhatsApp pentru includerea în grupul destinat evenimentului.

Următorul tur se va desfășura în zona Căii Moșilor (partea veche, între Centrul Vechi și Bulevardul Carol I) sâmbătă, 12 iulie, la ora 18:00 (anticipând posibilă caniculă).

Ca și data trecută, doritorii sunt rugați să trimită un email la [email protected], menționând numele persoanelor participante și un număr de telefon, pentru a se putea comunica prin WhatsApp. Turul este gratuit.