Iaacasa.ro

Desigur că ați întrebat - unii de mai multe ori, alții doar o dată - “Înger-îngerașul meu, care e superputerea mea, panaramă înaripată ce ești!?”
Și cea mai bună dovadă că nu v-a răspuns sau v-a zis ceva la mișto e că acum o fredonați pe FB în loc să vă luptați cu Thanos.

Nici mie nu mi-a răspuns, dar eu am aflat de unul singur, motiv pentru care nu prea mai am timp de facebook pentru că acum strâng bani să mă duc să îl provoc pe sus-numitul.

Superputerea mea e să am parte de toți idioții acestei planete. Pare greu și chiar e, dar decât să îmi iasă pânze păianjen din dește sau flăcări din nas în loc de muci, eu prefer idioții. Cu care m-am obișnuit.

Nu vreau să cresc artificial suspansul așa că intrăm abrupt în problemă: ieri m-am pomenit cu o doamnă. Unde m-am pomenit cu ea? În cabinet, unde mă pomenesc eu de obicei.

Doamna în cauză, la o privire superficială, părea normală. Și la o privire mai atentă cu tomograful tot normală părea. Dar așa cm tristețea nu iese în analize, nici tâmpenia nu dă semne paraclinice.

- Aș dori să vă mulțumesc pentru ce ați făcut pentru mine.
- Cu plăcere.
- Mai mult decât atât…
- Mai mult decât atât, ce?
- Azi am venit să vă vindec!

Eu iau aproximativ 4 pastile pe zi care mă țin funcțional. Spun “aproximativ” pentru că, uneori, când am noroc, iau 5. Așa că mi-ar prinde tare bine să mă vindec și eu de ceva.

- Și ce boală vreți să scoateți din mine, stimată doamnă?
- Am observat că aveți rotacism, adică sunteți rr-it.

De câte ori mi se spune asta roșesc de plăcere si las pleoapele în jos.
- Da, sunt.
- Cum spuneam, azi am venit să vă vindec!
- Da, asta ați mai spus, dar nu ați zis încă boala.
- Să vă vindec de rr-ială.

Șocul, recunosc, a fost imens. Adică după ce că-s gras, bătrân și bolnav tâmpita asta vrea să-mi ia și ultima fărâmă de speranță.

- Lăsați-mi, doamnă, rr-iala în pace!
- Domnule doctor, nici nu știți ce repede vă scap de ea!

Și fără o altă introducere o văd cm scoate foaia din poza atașată și două creioane.
- Faceți așa: băgați creionul ăsta în gură, în spatele caninilor chum am phăchut eu achum shi chithiti tecshtul!
Mă credeți că mi-a luat aproape un sfert de oră să scap de nebună din cabinet? Apoi evident că, din pură curiozitate, am băgat creionul. Veste bună! Nu m-am vindecat!

În sfârșit, disponibilă pentru publicul larg (larg în sensul de "mult" nu de "gras"), cartea la care tata a lucrat 35 de ani și eu vreo 6 luni, dar acele luni mi s-au părut la fel de lungi ca 45 de ani. Acum știți că e prima parte, când am dat-o la tipar credeam că e singura. Nu e cu perversiuni, aceea abia acum se scrie. Dar de interesantă eu zic că e. Livrările de săptămâna viitoare cu autograful ambilor autori.
Fun fact - că doar e vorba de ceva legat de mine - tata a ales alt pseudonim decât cel care figurează pe copertă, iar mie, atenție! mie tipograful mi-a greșit în întregime pseudonimul (nu e cel pe care îl vedeți în prezentarea de pe site). Dar n-avea sens să schimb pentru a treia oară coperta așa că primele 40 de exemplare sunt cu ambele pseudonime aiurea. Limited edition, of course.

Iubirea Umană și Divină - iaAcasa.ro Inițial subiectul tezei de doctorat, apoi ideea unei cărți, în cele din urmă chiar o carte. Autorii: tată și fiu - mai mult tatăl, dar și fiul a suferit.

Dacă nu vă spun faza acum, mor

Sună telefonul - apel video de la finu Doru.
Noi doi nu prea facem videoconferințe pentru că știm deja cm arătăm, dar, când se întâmplă, cel care le inițiază sunt eu pentru că-i arăt ce-a mai căzut din / ce-am mai turtit la / ce-am mai lovit cu trocariciu'.

Surpriza nr. 1 : Doru era întins pe un pat de spital.
Surpriza nr. 2: o făceam în 3. Videoconferința. Doru, eu și un bărbos gras cu ochii blânzi, dar cu aspect general de recuperator.

Eu: ăăă...
Doru: nașuleee! Ia de vorbește cu Costel, mecanicu' nostru!
Costel-Mecanicu-Nostru: să trăiască nașu!
Eu: ăăă...
Doru: nașu n-are semnal!

Nașu' avea semnal, dar nu înțelegea nimic.

Eu: stați puțin! Ce-i cu tine și cine e domnu'?
Doru: îl doare ceva. Îți zice el.
CMN: mă doare burtica!
Eu: oookey?Și cine sunteți?
Doru: Nu-l știi pe Costel, dar el te știe. El îți repară trocariciu!
CMN: mai aveți panarama aia de mașină? Bună mașină, așa ceva nu mai găsiți! Să n-o dați! Vreau să slăbesc și am băut niște oțet.
Eu: Niște oțet... haideți să ne auzim la un telefon normal peste jumătate de oră. Aveți acum numărul meu, vă rog să mă sunați!
CMN: să trăiască nașu!
Doru: pa nașu!

Imediat îl sun înapoi pe Doru.
- Ce-ai pățit?
- Ce-am pățit?
- De ce ești internat?
- Nu-s internat. Vreau să mă culc acum că am muncit de dimineață.
- Nu ești la spital?
- Nu.
- Ok. Credeam că ești la spital. Că patul ăla al tău arată ca un pat de spital.
- Aaaa, da, nașu.
- Ce da?
- E pat de spital. E un container din ăla care a fost spital în pandemie.
- Da?
- Da.

- De unde naiba l-ai luat?
- Păi i-am dat unuia o mașină. Unui neamț de aici.
- Și?
- Și mi-a zis: "Dorule, n-am bani, dar am un spital mic. Facem schimb?"
- Și ți-a dat un spital.
- Mă nu unu' întreg, cu asistente, cu doctori... Doar un container. Cu paturi, chiuvete, linii de oxigen trase, tot tacâmu.
- Foarte tare.
- Auzi, nașu?
- Ce?
- Îl vrei tu?
- Ce să vreau?
- Spitalu meu. Ți-l dau ție să ai și tu un spital al tău. Îl punem pe roți și te dai cu el peste tot. Nu mai vin babele la tine te duci tu la ele.

Nu știi ce-ți aduce clipa. Mie clipa îmi putea aduce un spital.