Andreea Balaban

Ok, primăvara miroase a flori, vara a soare și a mare, iarna a lemne de foc și conifere, iar toamna…..?
Săptămâna trecută, după ce am răscolit parfumeriile după faimoasa sobă (care până la urmă tot online a sfârșit comandată), mi-am luat toate parfumurile “de frig” la rând și i-am asociat fiecăruia un material, o lună și un moment. La iarnă e simplu, alea mai grele și mai tămâiaso-bisericoase le-am dus spre lunile de congel: ianuarie și februarie, trântite peste mantouri militare, epoleți și vreun vulpiț artificial zvârlit pe umeri, pentru când or fi țurțuri la streașini și soarele cu scutire medicală a la longue. Primăvară și vară nu m-am apucat să nimic, fiind inutil ținând cont ce vine, iar la toamnă…mi-a dat cu virgulă. Nu că n-aș găsi variante de asociat, dar dacă stai să mă întrebi cm miroase toamna pentru mine, mai mult de-o tarabă de piață și poate ceva papetărie nu-s în stare să-ți înșir: gutui, dovleac, castane, cel mult un jar și niște cerneală și acolo s-a-nchis (mulțumesc foarte mult, talentul meu la culinărit rămâne în continuare invers proporțional cu apetitul: primul e nul, al doilea dă pe afară). Bănuiesc că mă pricep mai bine la asocierile vizuale decât la cele olfactive, astfel că mi-e mai ușor să imaginez peisaje și culori decât arome fericit amestecate (cumva înclin să cred că cerneala Pelikan n-ar face casă bună cu gutuile coapte de mai sus, motiv pentru care în general stau potolită și cu layeringul de parfumuri, în speranța că n-o să sfârșesc mirosind a Domestos).
Mă rog, ce vreau sa spun sunt două lucruri: unu că peisajul surprins în pozele de față e fix toamna pentru mine: bogată, colorată, luxoasă, texturată, practic visul oricărei compuneri reușite de clasa a4a (nu mai spun ce plăcere îmi provoca crănțănitul frunzelor sub cizme!) și doi, să vă întreb cm miroase toamna pentru voi. A ce miroase. A ce parfum sau a ce aromă, a ce prăjitură sau aftershave, a ploaie sau a foc, a rugină sau a fructe, a cafea sau a ceară, a ce? 🍁