Piata Universitatii

Piata Universitatii

Share

Piața Universității - km 0 al Bucureștiului Piata Universitatii 2017
Demisia Guvernului Grindeanu ! Piata Universitatii 2015 - Demisia Guvernului Ponta !

09/05/2026

La mulți ani, EUROPA!
La mulți ani tuturor cetățenilor EUROPENI!

Astăzi, de Ziua Europei, sărbătorim nu doar un proiect comun pentru dezvoltare economică, ci una dintre cele mai ambițioase construcții politice din istoria modernă, bazată pe cooperare, pace și prosperitate.

În urmă cu 76 de ani, Robert Schuman (om de stat, avocat, diplomat francez și combatant în cel de-al Doilea Război Mondial) a lansat celebra „Declarație Schuman”, inspirată și construită împreună cu vizionarul Jean Monnet (diplomat și economist francez). Ideea era simplă, dar revoluționară: statele europene trebuie să devină atât de interconectate economic și politic, încât războiul dintre ele să devină imposibil.

Din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial s-a născut proiectul european bazat pe pace, cooperare, solidaritate, libertate, stat de drept și respectarea demnității umane.
Europa anului 2026 nu este perfectă, dar Uniunea Europeană este necesară, mai ales după criza sanitară din timpul pandemiei, când mecanismele economice și tiparele sociale s-au resetat. Europa se confruntă cu o criză economică, tensiuni geopolitice, un conflict armat la granița de răsărit, războaie ideologice și o puternică polarizare socială. Dar, chiar dacă motorul economic franco-german s-a gripat, în ciuda tuturor imperfecțiunilor sale, Uniunea Europeană rămâne cel mai mare spațiu democratic, economic și juridic construit vreodată prin negociere și cooperare, nu prin forță militară.

Valorile europene nu înseamnă doar instituțiile de la Bruxelles, Strasbourg și Luxemburg!

Azi, în anul 2026, Europa înseamnă:
• dreptul de a vorbi liber
• libertatea de circulație
• acces la educație și oportunități
• o piață economică comună
• protecția drepturilor fundamentale
• respect pentru legi și pentru cetățeni

Bunicii și părinții noștri doar visau să vadă Parisul, să studieze la Viena sau Berlin ori să muncească oriunde în Europa, iar astăzi noi avem aceste posibilități, la fel ca orice cetățean european.

Hai să nu renunțăm la aceste drepturi!

Într-o perioadă în care extremismul, propaganda, fake news-ul și discursul urii reapar în multe societăți europene, poate că cea mai importantă lecție a lui Schuman și Monnet rămâne actuală: Europa nu se construiește prin frică și dezbinare, ci prin dialog, echilibru economic, pace socială, respectarea drepturilor și solidaritate între națiuni.

Bonne Journée de l’Europe !
Bonne fête à tous les citoyens européens !
Happy Europe Day!
Happy Europe Day to all European citizens!
Alles Gute zum Europatag!
Alles Gute allen Europäerinnen und Europäern!

Want your business to be the top-listed Media Company in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Website

Address


Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 09:00 - 17:00
Sunday 09:00 - 17:00