ASNER

Review-ul sistematic realizat de Chassoux et al. analizează semiologia ictală a crizelor cu originea în cortexul cingulat anterior (ACC) și corelația anatomică a acestora.

Aura cel mai frecvent raportată a fost de natură afectivă (58%), în timp ce 80% dintre pacienți au raportat aură vegetativă independent sau în asociație cu o manifestare afectivă (pozitivă sau negativă).

Manifestările ictale dominante au fost expresia facială cu componentă emoțională: frică, anxietate, nervozitate (46%), manifestări vegetative: palpitații, dispnee, căldură, piloerecție, senzație epigastrică (48%), vocalizare și comportament complex hipermotor (60%). În procent mai redus ca frecvență au fost raportate și verbalizare cu componentă emoțională, râs, ictal pouting (cunoscut și sub numele de „chapeau de gendarme”).
Aceste manifestări fără pierderea contactului pe durata crizei sunt un argument suplimentar pentru originea la nivelul ACC.

Alte atribute tipice ale acestui tip de criză au fost durata scurtă a crizelor (sub 1 min) și apariția crizelor în clustere în timpul somnului, atribute care atunci când survin împreună cresc probabilitatea ca originea să fie la nivelul ACC.

Semiologia ictală prezintă o importantă componentă emoțională, fapt care confirmă implicarea regiunilor prefrontale meziale. În plus, elementele care definesc crizele cu originea în ACC sunt concordante cu funcția acestei structuri, în special regiunea ventrală care este implicată în emoții, reglarea dispoziției și funcției vegetative.

Întrucât la expresia clinică a crizelor contribuie atât debutul cât și faza de propagare, semiologia este legată de conectivitatea rețelei epileptogene implicate. Având în vedere aferențele și eferențele numeroase ale ACC în special cu regiunile dorsolaterală prefrontală, orbitală, meziotemporală sau insulară, diferențierea între implicarea primară sau secundară a unei regiuni în generarea clinicii doar în funcție de semiologie este dificilă.

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1002/epd2.70066

Epilepsia de bază de lob temporal reprezintă un subtip rar și subidentificat de epilepsie de lob temporal care se caracterizează cel mai frecvent prin tulburare de limbaj.

Simptomatologia subiectivă este mai puțin exprimată, cu toate acestea senzația de deja-vu apare în 15% din cazuri, fiind sugestivă pentru implicarea părții anterioare a cortextului temporal bazal (cortex rinal). De asemenea, manifestările senzoriale sunt rare și survin în momentul în care este implicat cortextul adiacent, simptomele vizuale fiind cele mai frecvente.

Simptomatologia obiectivă este mai pregnantă, fiind caracterizată de tulburare de limbaj de tip afazie expresivă intâlnită în crizele cu origine în emisferul dominant. Alte tulburări de limbaj întâlnite sunt dificultatea de a denumi și jargonafazia. Acest tip de manifestări reflectă statutul de hub transmodal al părții anterioare a regiunii bazale temporale în procesarea semantică.

Rezecția ariei limbajului de la nivelul bazei lobului temporal a fost asociată cu un declin precoce în abilitatea de a denumi. Deși acest deficit este tranzitor pentru unii pacienți, în majoritatea cazurilor persistă o tulburare de denumire chiar și după finalizarea perioadei de recuperare postoperatorie.

Deși semiologia ictală este utilă în identificarea zonei epileptogene, pentru a prezice utilitatea și siguranța unei intervenții chirurgicale este nevoie de tehnici imagistice avansate și mapping funcțional.

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40183575/