Doina Lavric-Parghel

Sărbătoare!

POVESTEA BRIBANOCULUI se află acum și la Dorohoi, în "Librăria Unirii" de pe str. Al.I. Cuza nr.6. Proprietar este Doamna Tatiana, o știe tot orașul, nu pentru că "Dorohoiul nu e Paris", ci pentru că, da, Tatiana Lupăștean aici s-a născut, numele ei de fată era Lăzărescu, dar în 1991, când avea doar 19 ani, viceprimarul Amarinei i-a spus directorului Iliuță: "dă-i fetei ăsteia librăria pe mână, eu sunt sigur că va face treabă bună!" În mai puțin de un an, statisticile stabileau că librăria condusă de tânăra care abia trecuse de majorat ocupa locul II pe județ.
Tatiana absolvise cu note mari liceul cel mai de prestigiu din oraș, Nr.1, acum "Gr.Ghica", cu profesori grei de tot, la toate obiectele: Carp la geografie, Zaiț la română, Șaib la latină, Mandache la sport, Amarandei și Guțic la Geografie... Aflu că Prof. Guțic este autorul unei monografii a Dorohoiului. Mi se promite că o voi putea citi și eu, sunt sigură că voi vedea fotografii cu Dorohoiul meu vechi din care n-a mai rămas nicio urmă... Da, Prof.Guțic, intelectual subțire, știa foarte bine că averea unui loc este dată de istoria lui, istorie care trebuie cunoscută și protejată.
- Am iubit enorm profesia asta și de aceea mă zbat să reziste aste două librării - mai am una, "Univers" se cheamă, pe Bd.Victoriei 56. Sunt perioade când merge mai bine, vin copiii pentru cărțile din bibliografia școlară.
-Dar cei mari cumpără cărți?
-Mai rar... Cumpără online (râde), la mine vin după sponsorizări!
Îi spun câte ceva despre "Povestea Bribanocului":
-Nu-i neapărat o carte pentru copii, aș zice că este și pentru copii, dar cred că ei ar avea nevoie de un pic de ajutor: un bunic, un profesor de română...
Povestea cuprinde, pe tot parcursul ei, dialogul dintre Toader Bribanoc și Dumnezeu. Nemulțumit de ceea ce are, îi tot cere lui Dumnezeu altceva, iar Bunul Dumnezeu mereu îi împlinește voile, și Bribanoc iar este nemulțumit, așa cm suntem noi toți, nu-i așa? Așadar, Toader Bribanoc sunt eu, sau Dumneata, sau oricare dintre noi. Pentru că, pe vremuri, Dumnezeu umbla printre oameni, altminteri n-ar fi rămas astfel de prețioase mărturii, nu-i așa: "Dumnezeu la noi sosește/ Și se pune jos, pe prag,/ Și stă și-ascultă cu drag!"
Și câte cuvinte prețioase mai cuprinde povestea asta, cuvinte vechi, cuvinte rare, cuvinte care aproape au dispărut, "cuvinte scumpe" cm le numea un cercetător din Dorohoi, Dumitru Furtună îl chema. Și un fel de filozofie țărănească, la fel de prețioasă.
Ar trebui să spun ceva și despre grafică. Nu este una obișnuită, întâlnită în poveștile pentru copii, adică, spui ceva despre un iepuraș, hop, alături, poza cu iepurașul. Aici imaginea poate să uimească, să contrarieze chiar, dar ea mișcă mintea, pune pe gânduri, te poți întreba: ce-i asta? apoi, afli...
Ce mai are nou "Povestea Bribanocului"? Adesea, mă opresc și cânt. Cuvântul nu-mi ajunge, nu reușește să spună tot ce-i în sufletul meu, și atunci mă ajut cu cântecul:
-Foaie verde bribanoc(u),/ Hai, maică, la iarmaroc(u)/ Și mi-i cumpăra noroc(u)!/ -Taci, copchilă, și ai minte,/ Că norocu' nu se vinde,/ De s-ar da noroc pe bani,/ L-ar lua boieri mai mari/ Și l-ar plimba cu trăsură,/ Și l-ar vinde cu măsura...
sau...
Vai de mine, ce-am făcut?/ C-am fost prost și n-am știut/ Și-am dat binele-mprumut,/ Că l-am dat cu oborocu'/ Ș-amu-l cat, arză-l-ar focu'...