Biserica Doamnei
Biserica Doamnei este situata la intersectia Calea Victoriei cu bulevardul Elisabeta din Bucuresti.
14/10/2025
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost îngropată ca o străină, nimeni neştiind cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la ţărm, iar un pustnic, care viețuia în acele locuri, a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând, deci, o groapă, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă”.
Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceştia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis ‒ şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva ‒ i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva la loc de cinste.
În aceeaşi noapte, o credincioasă pe numele Eftimia a avut aceeaşi vedenie.
Credincioşii, auzind de visul celor doi, au înţeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au aşezat în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat. În urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte, au avut loc vindecări minunate.
04/02/2025
“Toți oamenii sunt chemați la sfințenie, iar cei care se ostenesc pentru aceasta o și dobândesc!”
26/11/2024
“Îndulcesc bucatele untdelemnul și sarea; înaripează rugăciunea smerenia și lacrima!”
15/11/2024
"Pe cel întristat să-l mângâiaţi, fiţi răbdători în necazuri, iar nu cârtitori, fiţi îndurători şi milostivi, hrăniţi-i pe săraci, fiţi primitori de străini, întristaţi-vă pentru păcate. Fiţi veseli întru Dumnezeu. Flămânziţi şi însetaţi, fiţi blânzi şi cinstiţi la cuget şi la cuvânt. Nu fiţi iubitori de argint, fiţi iubitori de fraţi. Nu fiţi făţarnici, nu fiţi mândri. Fiţi nevoitori către Dumnezeu, fiţi dulci la răspunsuri. Fiţi rugători adeseori, fiţi pricepuţi şi nu osândiţi pe nici un om. Fiţi sprijinitorii celor necăjiţi, fiţi către toţi îndurători şi veţi fi neam al Evangheliei şi fii ai învierii şi moştenitori ai vieţii veşnice, întru Hristos Iisus Domnul nostru!"
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Telephone
Website
Address
Calea Victoriei 28
Bucharest