Ciclism.404

"Moment istoric" este una dintre expresiile care apar atât de des în comunicatele sportive românești încât aproape că ne-am obișnuit să o ignorăm. Am avut momente istorice, premiere istorice, proiecte istorice și chiar conferințe de presă care păreau istorice. Unele au schimbat cu adevărat ceva. Altele au dispărut mai repede decât marcajele de pe o pistă de biciclete proaspăt inaugurată.

De data aceasta însă, expresia pare să aibă o acoperire ceva mai solidă. Federația Română de Ciclism a deschis pentru prima dată un centru permanent de pregătire pentru loturile naționale în Italia, la San Vito al Tagliamento, un proiect gândit să funcționeze cel puțin în următorii trei ani.

Italia nu a fost aleasă întâmplător. Vorbim despre una dintre țările care respiră ciclism. Șosele excelente, trasee variate, curse în fiecare weekend și o cultură sportivă construită în zeci de ani. Practic, un junior român poate vedea într-o lună mai multe competiții serioase decât vede uneori acasă într-un sezon întreg.

Iar acesta este probabil cel mai important avantaj. Nu clădirea în sine. Nu pereții. Nu contractul de închiriere. Ci faptul că sportivii vor avea acces constant la competiții puternice. Pentru că nimeni nu devine mai bun doar din antrenamente. La un moment dat trebuie să ieși în cursă și să vezi cât de tare doare când italienii, slovenii sau austriecii decid că ritmul de încălzire este deja prea lent.

Centrul va putea fi folosit de loturile de șosea, mountain bike, gravity și pistă, ceea ce înseamnă că, măcar pe hârtie, nu discutăm despre un proiect dedicat unei singure discipline. Un lucru rar într-un sport în care fiecare ramură trage de multe ori în direcția proprie.

Desigur, deschiderea unui centru în Italia nu transformă peste noapte România într-o superputere a ciclismului. Nu produce automat medalii europene, contracte WorldTour și nici nu rezolvă problemele cronice ale sportului românesc. Dar reprezintă un pas logic. Unul dintre acele lucruri care par atât de normale încât te întrebi de ce nu s-au întâmplat acum zece sau douăzeci de ani.

Pentru că adevărul este simplu: dacă vrei să te bați cu cei mai buni, trebuie să te pregătești în condiții apropiate de ale celor mai buni.

Acum rămâne de văzut ce vom face cu această oportunitate. Pentru că o bază în Italia poate ajuta enorm sportivii care vor să performeze. Dar nu poate pedala în locul lor. Și nici în locul celor care, de ani de zile, reușesc să fie prezenți în loturile naționale fără ca cineva să înțeleagă exact pe baza căror rezultate.

Până atunci însă, merită remarcat un lucru rar în ciclismul românesc: o veste care oferă motive de optimism și care pare construită cu gândul la următorii ani, nu doar la următoarea postare festivă de pe Facebook.

Photo - FRC

Epilarea, ultima frontieră dintre amator și "aproape profesionist". Multe lucruri care îi diferențiază pe cicliști de restul lumii, dar puține sunt la fel de vizibile precum starea picioarelor. Într-o parte este ciclistul epilat: picioare netede, mușchi bine conturați și o apariție care sugerează că se pregătește pentru Turul Franței.

În cealaltă parte se află ciclistul neepilat. El susține, pe bună dreptate, că viteza nu stă în câteva fire de păr. Are argumente logice și chiar studii de partea sa. Problema este că toate acestea pălesc atunci când se aliniază lângă un pluton de gambe care strălucesc în soare.

Cei care se epilează au întotdeauna explicații pregătite: este mai ușor pentru masaje, pentru tratarea rănilor după căzături și, teoretic, chiar mai aerodinamic. Toate sunt adevărate. Totuși, mulți dintre cei care le invocă participă anual la mai puține curse decât au biciclete în garaj.

Marile școli ale epilării nu reușesc să fie de acord asupra metodei. Există adepții lamei de ras, rapizi și eficienți, care rezolvă problema în cinci minute. Există perfecționiștii care folosesc aparate dedicate și discută despre direcția firelor de păr cu aceeași pasiune cu care alții discută despre presiunea din anvelope. Iar la capătul extrem al spectrului se află veteranii cerii depilatoare, oameni care acceptă de bunăvoie o suferință pe care majoritatea plutonului o evită chiar și pe cățărările de peste 15%. Indiferent de metodă, rezultatul este același: după câteva zile, toți ajung să se plângă de firele crescute sub piele și să promită că data viitoare vor proceda altfel. Evident, nu o fac niciodată.

Partea amuzantă este că aproape fiecare ciclist începe prin a spune că nu se va epila niciodată. După câteva luni de antrenamente, câteva poze cu profesioniști și suficient timp petrecut în grupurile de ciclism, apare într-o zi cu picioarele perfect netede și explică tuturor că a făcut-o exclusiv pentru recuperare.

În realitate, cei mai puțin preocupați de subiect sunt chiar profesioniștii. Pentru ei este doar o rutină. În schimb, amatorii transformă epilarea într-o dezbatere aproape filosofică.

Adevărul este simplu: nimeni nu câștigă o cursă pentru că este epilat și nimeni nu pierde pentru că nu este. Dar în ciclism, picioarele netede au devenit un fel de insignă nescrisă. Un semn că, mai devreme sau mai târziu, bicicleta nu mai este doar un hobby, ci un stil de viață.

A început Campionatul Balcanic de Șosea 2026 de la Priștina, unde prima zi, rezervată probei de contratimp individual, a adus nu mai puțin de șapte medalii pentru delegația tricoloră: două de aur, una de argint și patru de bronz.

Cele două titluri balcanice au venit prin Mara Perșoiu, la categoria U17 feminin, și Gabriel Andronache, la U19 masculin. Două rezultate care confirmă încă o dată că, dincolo de problemele cronice ale ciclismului românesc, există încă sportivi care reușesc să transforme talentul și munca în performanță.

Sigur, trebuie păstrată și măsura entuziasmului. Balcaniada nu este Campionatul European și cu atât mai puțin Campionatul Mondial. Nu vorbim despre competiția unde se aliniază la start Franța, Belgia, Olanda, Italia sau Danemarca, țări care definesc ciclismul mondial modern. Nivelul Campionatului Balcanic este dat de națiunile participante: România, Grecia, Turcia, Bulgaria, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Albania, Muntenegru, Kosovo și Cipru. Iar diferențele de infrastructură, tradiție și investiții față de marile puteri ale ciclismului sunt evidente. Tocmai de aceea, medaliile de la Balcaniadă trebuie privite ca un indicator al stării ciclismului regional și ca un pas important în dezvoltarea sportivilor tineri, nu ca o garanție a succesului pe scena continentală sau mondială.

Cu toate acestea, când aduni șapte medalii într-o singură zi, meritul sportivilor nu poate fi contestat. Ianis Sinu a obținut argintul la U17, iar Ioana Pătrașcu, Antonia Orzan, Cătălina Cătineanu și Ovidiu Dorcu au completat bilanțul cu medalii de bronz. O zi în care România a fost prezentă constant în lupta pentru podium și în care tricolorul a apărut suficient de des în clasamente încât organizatorii să-l aibă pregătit la îndemână.

Au existat și rezultate care merită menționate chiar dacă nu s-au încheiat cu medalii. Brigitte Belu a terminat pe locul patru la U19 feminin, foarte aproape de podium, în timp ce Theodor Trică și Cătălin Buta au ocupat locul șase la categoriile lor. Rezultate solide, care arată că România a avut reprezentanți competitivi în majoritatea curselor zilei.

Federația Română de Ciclism a deplasat în Kosovo un lot numeros, format din 24 de sportivi, la categoriile Elite, U19 și U17. Unii dintre ei au confirmat așteptările. Alții chiar le-au depășit.

Competiția continuă cu probele de fond rezervate juniorilor, acolo unde delegația română va încerca să transforme startul excelent într-un bilanț și mai consistent. După ce cronometrul a fost de partea tricolorilor, urmează acum adevăratul test al cursei de șosea: tactică, rezistență și capacitatea de a fi la locul potrivit exact atunci când contează.

Succes !

Photo : BCU Instagram