FGP

Realitatea nu ne vine din afară, ci răsare din interior, ca o oglindă pliată pe contururile minții. În fond, nu există „așa este”, ci doar „așa o văd eu” . Și-apoi vine cineva, cu aer de autoritate …un părinte, un partener, un coach spiritual cu voce blândă și feed plin de citate și îți spune cm „realitatea e una singură”. Sigur.. A lui. Împachetată frumos în convingeri, frici și două-trei clișee de dezvoltare personală reciclate. Între timp, tu îți bei cafeaua amară și te întrebi dacă viața chiar e grea sau doar ai nimerit într-un scenariu scris prost.Dar nu-i nimic…Te adaptezi. Îți pui o mască, două, trei — și te numești funcțional. Ba chiar spiritual. Citești despre vibrații înalte, dar trăiești pe frecvența anxietății. Și dacă tot nu-ți convine realitatea, îți iei una de rezervă: în scroll, în seriale, în poveștile altora. Pentru că e mai ușor să trăiești prin filtrul altcuiva decât să recunoști că n-ai idee ce faci cu viața ta.
Poate că nu vom ajunge niciodată să trăim o „realitate absolută” poate nici nu trebuie…
Ceea ce contează e cât de sincer ne mișcăm prin realitatea proprie, cât de conștient alegem să o trăim, să o modelăm și să nu o impunem altora. Când înțelegi că fiecare om își poartă universul ca o lentilă, nu mai simți nevoia să convingi, ci doar să vezi mai clar. Restul e zgomot sau doar simpla tăcerea unui adevăr pe care inima îl poate au*i. Şi fericirea consta în capacitatea de a accepta realitatea iar realitatea va reflecta tot ce de a lungul timpului ai agonisit ca material genetic, emoțional sau chiar spiritual.. si fhiar imi doresc sa nu incepe sa vorbesc ca un guru.. :)) ce ziceam.. ah da.. ca fericirea , in general nu se prea lasa ea, draga de ea, păcălită de măști sau de ilu*ii bine construite; oricât ai încerca să o ascunzi, la momentul potrivit ea își face simțită prezența cu o ironie fină, dezvăluind că toate zgomotele interioare, grijile și jocurile noastre de-a realitatea sunt doar ecouri într-un teatru în care adevărul, asemeni unui spectator discret, râde pe dinăuntru.În fond, putem să ne învârtim în cercuri, să ne mascam adevăratele intenții cu zâmbete bine puse la punct și cuvinte frumos ambalate. Dar sub pielea lumii, acolo unde nimeni nu se uită prea des, adevărul are un mod destul de enervant să iasă la iveală. Și nu, nu vei putea păcăli fericirea etern oricât de bine ai perfecționa arta de a te minți singur. Pentru că, indiferent cât de sofisticate sunt măștile noastre, există un singur ingredient care păstrează fundația vieții solide: dragostea sinceră pentru frumos și adevăr.

Când plouă îmi amintesc de copilărie
Și că buzele tale au gust de magie..
Natură umană plutește în derizoriu
Sufletul îți poartă doliu
Deși nu e mort complet
Când plouă mi amintesc cât sunt de inocent
De tandru și suav delir
Căci chipul pare-ați fi de serafim
Iar pielea de satin și ochii de migdale
ești picătură de ploaie ..
mă împărți în zecimale
Mă u*i ..cum face ploaia cu solul
căci eu sunt pământ arid
Mă definește dorul și dorința
Pentru că te știu de când eram mică
sunetul tău mă intrigă
Ai vocea caldă de primăvară
Ești poate anotimp efemer
Sau o tentație atemporală
Te știu.. și mi amintesc de ține mai des
Când plouă
Căci sufletele noastre nu s două!

De 2 sau chiar 3 luni noi pare că suntem prieteni
Dar nu am mai vorbit..
despre nimic altceva
Și dimineață când ajung acasă
Nu mai găsesc nici urmă de cafea..
Nu mai găsesc nici speranța
ce atârnă până nu de mult
pe coridorul nimănui,
În veci părea că te supui..
Și nici măcar nu mai găsesc gustul viselor fragezite-n destin
Care-mi șopteau în fiecare noapte la tine să mă închin
Dar noi nu mai vorbim de mult
deși pare că ne cunoaștem..
Te-am venerat de la început,
însă cuprinși de vraja vremeii aparent nefaste,
Pare, din nou, că te-am uitat..
însă
te știu din copilărie
Iar aceste 2/3 luni s-au transformat în veșnicie
nu scriu .. ci doar compun despre chimia
Sufletelor înecate în uitare..
Don’t be so silly
Iubirea nu moare !

Îmi place să scriu
Mă regăsesc în litere
În general
Îmi plac si cele mici și cele de tipar
Îmi place când mă privești cuminte
și vulgar
Îmi place sa descopăr în ochii tai atemporalul
Mă pierd printre cuvinte
Mă strânge maxilarul
Mă pierd în complexitatea ființei tale si brusc mă izbeliște moralul..
Mă strânge si mă-ndoaie,
Că ne învelim
Cu o poveste greoaie..
Pentru că în ochii tai mă transformă în măcelar
Te-aș sfâșia-n bucăți si nu vei mai știi cm te cheamă
Și am să-ți agaț Fiinta in ramâ
dar nimeni nu o va admira deoarece peretele… dragul de el, in sine
Va urla!
Dar chiar si mort ..tu poți fi alfabetul
pe care l-am învățat când eram mică
Atât de bine încât acum n-am nicio frică!

Tu crezi în demoni sau in îngeri!?
Lumină ,întuneric ,plângeri
sau râsete și hohote de veselie..
când sufletul îți este îmbibat de magie
poate și ceva agonie
și nu deplin înecat în viclenie
tu îmbracă mă în mărgăritari și iasomie
iar eu îți voi da înapoi ție
puterea de a visa și bucurii
în timp ce îngerii dansează goi prin librării!
mai moare câte unul doar din gelozie..
demoni sau îngeri nu mai contează natura lor
împreună îi putem păcăli,
ne vom juca cu ei si într o zi, din joacă vom face copii
din plastic și din fantezii!