Adina Banea

În dreptul penal, conceptele au greutate. Nu sunt simple etichete, ci grile de interpretare a unei realități juridice. Când vorbim despre „infracțiune continuată”, ne referim la o formă de unitate juridică în timp a unui comportament infracțional desfășurat pe baza aceleiași rezoluții. Articolul 35 Cod penal consacră această abordare: pluralitatea faptelor comise în realizarea unei singure intenții devine un tot indivizibil, o singură infracțiune, indiferent de numărul actelor materiale.

De aceea, momentul juridic relevant nu este acela în care s-a comis primul act, ci cel în care se încheie lanțul infracțional – adică momentul epuizării.

https://www.juridice.ro/793684/fapta-continuata-intre-doua-lumi-penale-despre-momentul-epuizarii-regula-lex-mitior-si-efectele-gresitei-aplicari-a-prescriptiei.html

“La dosarul 3842/P/2019, ultimul act procedural a fost o notă de informare. Nu pentru victimă, ci pentru inspectorul de serviciu: „nu se impune continuarea urmăririi întrucât partea vătămată manifestă un interes disproporționat în apărarea propriilor drepturi”. În lipsa unor indicii noi, dosarul s-a închis. Ușa s-a deschis. Din birou a ieșit un procuror. Înăuntru a rămas tăcerea. Și s-a semnat cu pixul verde: «Clasare. Lipsă de pertinență.”

JURIDICE.ro

Cutuma greșită care dezincriminează faptele penale: despre inducerea în eroare a instanței și vulnerabilitatea justiției în fața hărțuirii procesuale Rezumat: Articolul de față analizează critic o cutumă administrativ-jurisprudențială care, în practica instanțelor din România, transformă fapte penale evidente (precum inducerea în eroare a instanței…