Radu Pasca

Radu Pasca

Share

Broker imobiliar, daca aveti nevoie de un consultant sa va reprezinte interesele sunati-ma 0748453650 Inima e motorul care te va duce acolo.

Deschide când ceilalți dorm 10/05/2026

Această scurtă poveste este pentru cei care mă cunosc încă din 2006. Sau poate chiar de dinainte.

Au trecut aproape 20 de ani, dar pentru mine primii pași ai acelei afaceri sunt încă foarte vii. Îmi amintesc emoția, curajul, frustrarea, energia și dorința de a face ceva diferit.

Nu știu dacă atunci înțelegeam foarte clar ce construiesc. Știam doar că vreau să fac lucrurile mai bine decât le văzusem făcute până atunci.

Am scris câteva gânduri despre acea perioadă și despre una dintre lecțiile care mi-au rămas în minte până azi.

Te invit să citești articolul și să-mi spui sincer: ai trăit și tu ceva asemănător? Ai avut și tu un moment în care ai simțit că trebuie să începi ceva, chiar dacă nu aveai toate răspunsurile?

Mi-ar plăcea să-mi lași un comentariu sau un gând după ce îl citești. Uneori, cele mai bune conversații pornesc de la povești simple, dar trăite pe bune.

Deschide când ceilalți dorm Succesul pare despre viteză. De fapt, este despre răbdare, observație și disciplină.

01/05/2026

Fiecare dintre noi are o motivație în spatele unei acțiuni.
La început, când sunam proprietari în piața rece, era foarte frustrant. Nu reușeam să tratez obiecțiile la cald. Mă implicam prea mult emoțional. Luam refuzurile personal. Nu aveam încă detașarea necesară ca să folosesc timpul eficient și să maximizez fiecare conversație.



https://open.substack.com/pub/radupasca/p/vanatoarea-de-nu-uri?utm_source=share&utm_medium=android&r=3kcn2b

Neamțul 03/03/2026

Autocontrolul în vânzări înseamnă:

să nu reacționezi emoțional la refuz

să nu devii agresiv când ți se contestă valoarea

să nu te prăbușești după 3 întâlniri ratate

să nu-ți pierzi încrederea în tine după o lună slabă

Neamțul Lecția de bărbăție: caracterul se vede sub presiune

Want your business to be the top-listed Business in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Bucharest
021308

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:59
Tuesday 09:00 - 19:59
Wednesday 09:00 - 19:59
Thursday 09:00 - 19:59
Friday 09:00 - 19:59
Saturday 10:00 - 15:59
Sunday 00:00 - 23:59