Georgescu Muscel

În ospiciu

De câte foi să mă desfoi
S-ajung iar la copilul zugrăvit de voi ?
M-ați încolțit cu întrebări sfâșietoare –
Mi-e timpul mult prea strâmt și mă doare…

Că iată, primăvara se citește iar
În verde Veronese de mesteacăn,
În gureșe vâlcele și în scâncit de miei
Si n-o mai văd azi cei plecați ai mei.

M-am temut de prăbușiri în hău,
Sinistre guri de mine părăsite;
M-am aciuat în intime tăpșane cu surdină
Cu-abia șoptit zefir și cu lumină lină.

Mi s-a cerut să depun
Declarație precum că aș fi nebun –
Le-am spus la toți că n-are niciun rost:
Sunt numai prost.

Și cm n-aș fi când eu zic da în loc de nu,
Rămân blajin și cu privire potolită
Pe când potrivnicul mă înconjoară cu
Mers înțepat și cu privire-afurisită.

Baden / Decembrie 2012