Bebe doarme
Stiti cm e , daca bebe doarme, doarma toata familia. Bebedoarme este specialistul in somnul copilului cu varsta cuprinsa intre 0 si 10 ani.
19/05/2024
Dacă citești această postre, înseamnă că ai un copilaș cu vârsta cuprinsă între 4 și 24 de luni și îți dorești să dormiți mai bine. Simți că ai avea nevoie de susținere în acest proces, iar materialele anterioare te-au ajutat să vezi luminița de la capătul tunelului.
Sunt Mona Ciurezu și am 46 de ani. Deși copiii mei au acum 15, respectiv, 12 ani, încă îmi amintesc cu emoție cm a fost când erau mici… parcă era ieri când treceam prin toate acele experiențe.
Am trecut și eu prin această experiență, iar la al doilea copil am apelat la ajutor personalizat în afara țării și abia atunci am înțeles de ce a funcționat prima oară și de ce nu mergea la al doilea copil.
Sunt primul specialist in Somnul copiiilor din Romania și acum 12 ani, după nașterea celui de-al doilea copil, am găsit o cale să fiu prezentă, să am un copil fericit și să mă simt o mamă suficient de bună. De atunci, cu ajutorul cursurilor de somn, a studiilor de psihologie și a formării în psihoterapie și a experienței lucrului cu mii de copii, am îmbunătățit metoda și vin să o împărtășesc cu tine.
Nu te mai țin în suspans….
Am creat un program care răspunde nevoii tale de a avea un copil odihnit, de a fi mai prezentă și de a te bucura mai mult de timpul petrecut cu el și de viață. Acest program este rezultatul experienței mele acumulate în ultimii aproape 12 ani, în peste 5000 de consultații cu părinți ca tine și în multiplele școli și cursuri de perfecționare urmate.
De ce l-am creat?
Pentru că am înțeles că obținerea unui copil odihnit nu se reduce doar la somn. Am conștientizat blocajele și temerile pe care le au mamele, am înțeles cm funcționează psihicul uman și ce înseamnă procesul de schimbare.
Te invit acum pe pagina dedicată Transformă adormirea copilului într-o experiență plină de bucurie și odihnă!, unde vei afla mai multe despre structura programului și multe altele.
Programul este online și ghidat pe o durată de 15 săptămâni, cu scopul de a obține un copil odihnit și fericit, prin schimbarea blândă a modului de adormire, fără a modifica stilul tău parental sau a face sacrificii.
Te aștept să te alături clubului de mame, Există viață după ora 19!
Cu drag, Mona
01/03/2024
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the practice
Telephone
Website
Address
Strada Scarlatescu 5
Bucharest
011158
Opening Hours
| Monday | 09:30 - 17:00 |
| Tuesday | 10:00 - 17:00 |
| Wednesday | 23:30 - 17:00 |
| Thursday | 10:00 - 14:00 |
| Friday | 10:00 - 14:00 |