Psihopotam

Fiecare persoană duce o luptă proprie, cauzată de conflictul între dorințele pasiv-dependente și aspirațiile spre autonomie. Ne dorim (cel puțin inconștient) atât să rămânem copilul mamei noastre, cât și să ne declarăm independența față de ea. Conflictul universal între dorințele infantil-dependente și aspirațiile mai mature de funcționare autonomă nu ajunge niciodată să fie soluționat în totalitate. Acesta este mai degrabă pus în scenă într-o varietate de contexte interpersonale, pe parcursul întregii vieți.
De exemplu, soțul și soția pot conveni în mod inconștient ca fiecare să adopte unul dintre polii conflictului (dependență-independență, pasivitate-activitate, supunere-dominare). Adoptând rolul copilului neajutorat, solicitant, dependent, soția își ajută soțul să își nege propriile dorințe de dependență și neajutorare.
Similar, soțul își protejează soția de a experimenta pericolele competenței și autonomiei. Ea nu va fi nevoită să intre în contact cu anxietatea produsă de atingerea unui nivel mai mare de separare față de propriul soț, sau de propria ei mamă.