Cuenso ZEN
Real Healing is when you teach your human fellow how to Heal himself and not to depend on you for th
31/05/2021
Colors of L❤️ve
Sursa sau izvorul spectrului multicolor al Iubirii este manifestarea Iubirii primordiale, și drept urmare esențială parcurgerii acestui drum, pe parcursul căruia vom putea integra și asimila toate formele si manifestările acesteia.
“Practic” lucrurile stau cam așa:
Apare noțiunea și întrebarea ce a fost mai întâi oul sau găina? Ei bine nici una nici alta…
Mai întâi a fost/este energia, mai apoi materializarea acesteia în forme și aspecte diferite, într-o coeziune aproape perfectă prin conștientizare și asimilare.
Energia este o componenta primordială a tot cea ce ne înconjoară, regăsindu-se și în noi ca manifestatori ai creației Divine.
Continuând pe acest drum, putem spune ca datorită luminii, noțiunea de iubire necondiționată capătă toate valențele coloristice pe care cu toții dorim sa le integrăm, inclusiv cea dintre un bărbat și o femeie, iubirea de părinți, iubirea de frate/sora, natură, animale, etc.
Putem spune că datorită integrării Iubirii primordiale Universale și Dumnezeiești avem acces necondiționat si ne putem bucura de tot spectrul luminii si culorile acesteia.
Revenind la tema momentului prezent, de multe ori pornim cumva mai anevoios în căutarea și integrarea iubirii fizice și nu numai.
In loc sa pornim, în aval, de la izvoare spre mare, pornim, în amonte, de la mare către izvoare.
Practic mergem contra curentului. Oare de ce?
Evident, pentru că pur și simplu punem mintea pe primul loc în această rețetă a sufletului și simtirilor fiind foarte obositor si neproductiv să “dăm la rame” folosind “diferite ambarcațiuni” mergând în sens invers curentului normal al integrărilor.
Integrarea despre care se face vorbire si pe care mulți dintre semenii noștri o caută, este mai ușoara decât ne-am imaginat cu mintea care așa cm am mai spus, de multe ori “ne minte”.
Pe primul plan este evident ca trebuie să reactivăm iubirea Universala, necondiționată și absolută, acea forma de Iubire pe care am manifestat-o, non-conștient, ca și copii.
În această stare, a copilului din noi, ca și adulți vom avea surpriza plăcută să vedem și să manifestăm toate culorile iubirii în funcție de materializarea în care ne aflăm în acest moment pe pământ.
La animale, plante se manifesta într-un fel, la oameni în alt fel, etc.
Ca să ne rezumăm la răspunsul și metoda de a ajunge la o destinație intermediară, acesta sună cam așa:
D**a integrarea iubirii Universale despre care am făcut vorbire in articolul anterior, iubirea pământeană dintre femeie si bărbat pur si simplu se manifestă și se integrează teoretic si practic după prima experiență, ca urmare a sincronizării manifestării Universului prin oameni și pentru oameni. Nu este nevoie de mai multe încercări și deci nici de mai multe așa zise eșecuri…
După integrarea iubirii Universale, necondiționate, abia atunci vom pune mâna pe o “pensulă”, începând să pictăm pe o pânza alb imaculată, dând astfel naștere, folosind culorile iubirii si ghidarea Dumnezeiasca, a unui portret compatibil cu sufletului întrupat pe acest pământ.
Și ce sa vezi, ca prin minune cu ajutorul legii atracției, un El si o Ea având deja portretele realizate și integrate, conștientizează că cele două creații, înfățișări ale iubirii fizice, seamănă atât cu realitatea exterioară cât mai ales cu cea interioară care duce la uniunea întru simțire si mai apoi conviețuire umana.
Abia în această uniune perfectă putem spune că El și Ea sunt complementari (Yin și Yang) și se potențează reciproc reușind astfel să mai creeze și alte „picturi”, în general creații ale menirii fiecăruia, benefice și într-o continuă dinamică.
Va îmbrățișez si vă iubesc pe vibrația culorii prieteniei.
⭐️ Conștientizarea Tiereții, Bătrâneții și a Vieții fără de Moarte,
prin eliberarea de Identitatea Efemeră.
În încheierea articolului anterior vă doream ”𝐕𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐌𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞” .
Se pare că Universul funcționează pentru că în acel moment, ca și un dar din dar, s-a deschis o poartă către acest articol pe care vă invit să-l parcurgem în continuare.
Acest subiect provoacă la prima vedere atât un sentiment plăcut cât și unul mai puțin plăcut.
Dacă noțiunea de Tinerețe poate trezi în noi sentimente plăcute, atunci ce facem cu termenul de Moarte? Nu îl mai menționăm sau îl evităm?
Indiferent ce sentimente trăiți la auzul acestor cuvinte vă rog și vă invit să parcurgem acest drum împreună și necondiționat de trăirile pe care le avem în acest moment, ca și cm am viziona un film al vieții noastre de la naștere până la moarte.
Vizionarea este una, Conștientizarea și Acceptarea este o altă poveste, pe care încep a o spune din suflet și pentru suflet.
𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐭̦𝐞
În ceea ce privește Tinerețea, lucrurile sunt destul de simple și de clare.
Vorbeam într-un alt articol de Identitatea Efemeră și de efectele pe care le are asupra calității vieții noastre.
Ei bine atunci, când eram Tineri, mai ales copii, aveam o stare de liniște și bucurie neavând o identitate la nivel mental și nefiind dependenți decât de puțini factori esențiali vieții, pe care să presupunem că i-am avut asigurați de către părinți, bunici si/sau societate.
Veți spune că atunci când eram Tineri nu știam unele lucruri și din acest motiv aveam acea stare!
Așa este, și imediat putem conștientiza că „lucrurile”, stările, fricile și identitatea falsă au fost ulterior învățate și programate direct sau indirect.
Înainte de a merge mai departe, vă propun să rămânem un pic în zona copilăriei - tinereții noastre și a stărilor care erau în majoritate de pace, liniște, bucurie interioară și să tragem concluzia că acele trăiri benefice nu erau condiționate de nimic, așa cm sunt acum, în starea de adulți.
Pentru mulți dintre noi este aproape imposibil să concepem că suntem din nou Tineri, ca să nu mai zic copii, dar sper că majoritatea dintre noi să putem măcar vedea și conștientiza stările pe care le au Tinerii si mai ales copii din jurul nostru și să retrăim împreună cu aceștia aceasta stare de euforie continuă și necondiționată.
Pentru o conștientizare și mai profundă să mergem mai departe pe firul vieții, trecând pentru moment peste Bătrânețe, făcând un popas în clipele premergătoare Morții.
𝐌𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞
Se spune de multe ori că „o persoană a murit liniștită”. Haideți să vedem ce este cu această liniște dinaintea morții. Cum e oare posibil?!
Din fericire este posibil și o putem cumva explica și conștientiza pentru a nu fi prea târziu și a putea trai această stare de liniște interioara înainte cu mult timp de moartea fizică.
Putem spune că există două tipuri de moarte, una fizică și una foarte importantă care se manifestă în cele mai multe cazuri înainte de aceasta.
Cel de-al doilea tip de moarte este cea a Identității și are legătură cu cea fizică, mai exact cu conștientizarea efemerității acesteia. Ce se întâmplă în acel moment, de avem o stare de liniște, este simplul fapt că se elimină și ultima redută din fața iluminării totale, și a reîntoarcerii la Dumnezeu, identitatea cu copul nostru.
Dacă pe parcursul vieții se duc una câte una identitățile pe care le avem (bani, frumusețe, statut social, etc), înaintea morții se elimină așa cm am menționat și identitatea cu corpul nostru fizic, conștientizând cu adevărat că va dispărea și va înceta să mai existe.
În acel moment se manifesta o eliberare totală pentru că atunci se produce cu adevărat, ce numesc eu 𝐌𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐈𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢.
Din păcate pentru majoritatea dintre noi momentul când realizam acest lucru este prea târziu și starea de liniște despre care fac vorbire, revine doar pentru câteva clipe, după care trecem în neființă și redevenim suflet pur și etern alături de Dumnezeu și „Echipa Sa”.
În încheiere am lăsat un alt moment al vieții, care este mult mai ușor de abordat decât moartea.
𝐁𝐚̆𝐭𝐚̂𝐧𝐞𝐭̦𝐞
Vedem de multe ori oameni în vârstă (sau chiar unii dintre noi) care se comportă ca niște copii și sunt foarte senini, chiar fericiți. Cum oare este posibil când toata viața, atunci când „erau in putere”, se manifestau stresați și nefericiți?
Pentru simplu fapt că o mare parte din identitățile lor au dispărut și nu mai sunt ”ce erau odinioară”. Retrăiesc astfel starea de copil când nu aveau nici o identitate și erau fericiți în modul necondiționat.
Acel copil este în fiecare dintre noi și trebuie doar să identificam răul, prin conștientizare profundă și dureroasă, pe alocuri, și să-l dăm la o parte pentru ca cele bune să se-adune pentru-a noastră eliberare și iluminare.
Iată că doar prin conștientizarea si acceptarea celor trei elemente Tinerețe, Bătrânețe și Moarte vom putem urca încă un pas pe treptele evoluției spirituale și a conexiunii cu Viața și Universul fără formă și identitate.
Haideți să ne bucurăm de treapta pe care suntem acum și să le acceptăm pe cele anterioare, care de multe ori ne-au provocat durere, pentru că fără ele nu am fi fost aici și acum în 𝐂𝐥𝐢𝐩𝐚 𝐄𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚̆ 𝐚 𝐌𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭.
Cuenso ZEN
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Website
Address
Bucharest