Karies DENT
Dental&oral surgeron , dental implant , cosmetic dentist Pe langa un tratament functional punem in prim plan aspectul estetic.
18/02/2026
Un zâmbet nou, o viață nouă! 🌟 Rezultat spectaculos după un tratament de albire profesională/fațete dentare.
Pacientul nostru este mai încrezător!"
Comentează cu un 🔥 dacă îți place rezultatul!
07/12/2023
Să le oferim o șansă la o viață mai bună!
Perioada sărbătorilor este una în care ar trebui să ne gândim la ceilalți. Dincolo de familie, de prieteni, de vecini, de cei apropiați sau cunoscuți există mulți, foarte mulți oameni care au mare nevoie nu doar de un gând bun, ci și de o consistentă mână de ajutor, și (cu siguranță nu doar) în ceea ce privește sănătatea orală. Mă refer la copiii cu dizabilități. Iar ajutorul ar trebui să vină de la noi toți, ca societate. Realitatea ne arată însă că de multe ori evidența și considerentele de bun simț trebuie să stea la rând după criterii birocratice, economice, politice, administrative. Tot realitatea ne învață însă și că acolo unde sistemul dă sistematic greș, oamenii pot face neînchipuit de multe (Daruieste Viata, Tudor Chirilă, nu-i așa?). De aceea, până reușim să convingem sistemul că persoanele cu dizabilități au dreptul la îngrijiri stomatologice în condiții adecvate (și da, pași în direcția bună s-au făcut, finalitatea însă se încăpățâneazâ să întârzie), vă propun să încercăm, fiecare dintre noi, să ajutăm copiii cu patologii generale complexe să păstreze o sănătate orală cât mai bună. Să nu adauge durerile dentare pe lista și așa mult prea lungă a problemelor cu care ei și familiile lor se confruntă.
Putem ajuta fiecare prin distribuirea concretă, către părinți pe care îi cunoaștem direct sau indirect, către asociațiile pacienților cu boli genetice sau cu dizabilități, către medicii de familie, pediatri, neurologi, logopezi, kinetoterapeuți, către conducerile spitalelor de pediatrie, către toate asociațiile profesionale ce iau contact cu această categorie de pacienți, a materialelor educative și informative din sectiunea „Parents” a platformei https://oscarpd.ro/ Sunt acolo, explicate succint și concret, metode practice și la îndemână pentru prevenirea îmbolnăvirilor oro-dentare, tutoriale și filmulețe. Trebuie doar ca informația să ajungă la timp la destinație pentru a putea fi aplicată la timp. Adică DE LA APARIȚIA PRIMULUI DINTE.
Învăț în fiecare zi de la copiii cu dizabilități si de la familiile lor. Ștefan mi-a cântat, alaltăieri, „Hora Unirii”. Ce dacă are tetrapareza spastică?! EL POATE! Am înțeles, o dată în plus, că voința și implicarea pot face minuni. Incercăm și noi să facem o mică minune?https://oscarpd.ro/wp-content/uploads/2021/07/parents-corner-RO-FINAL.pdf
Click here to claim your Sponsored Listing.
Our Story
Clinica noastra a fost infiintata in anul 2005 si este deservita de o echipa de medici specialisti.
De ce sa alegi un medic specialist ? Iata raspunsul:
In general un medic competent si bine pregatit poate sa ofere tratamente la cele mai inalte standarde de top in practica sa in urma parcurgerii a numeroase cursuri de specializare. Preturile acestor cursuri sunt enorme, astfel incat un medic cu numeroase studii investeste pe langa timp si multi bani.
Calitatea este plasata pe primul loc in tot ceea ce facem. Calitate inseamna consfatuire individuala si detaliata tinand cont de asprectele functionale si estetice, aplicand tratamente in conformitate cu cele mai actuale descoperiri in stomatologie.
Category
Telephone
Website
Address
Soseaua Stefan Cel Mare, Nr. 232, Bl. 47
Bucharest
020163
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 20:00 |
| Tuesday | 09:00 - 20:00 |
| Wednesday | 09:00 - 20:00 |
| Thursday | 09:00 - 20:00 |
| Friday | 09:00 - 20:00 |