Psiholog Andra Ghinea

Confesiunea unei paciente

În postările de aici, am vorbit despre procesul terapeutic, am încercat să redau în linii mari cm e. Dar nu e același lucru cu a-l trăi pe pielea ta. După câteva luni de terapie, o clientă a scris o scrisoare către ea însăși (ea de acum). Așa de bine e scrisă încât i-am cerut permisiunea să o public. Așa că o voi lăsa pe ea să vă povestească despre drumul ei.

Scrisoare către mine.Cum mă văd pe mine acum

Habar nu am cm să încep această scrisoare. Am niște idei în cap dar nu le pot nicicum structura, ceea ce nu am pățit cu celelalte scrisori și faptul că o scriu acum dimineața îmi dă de înțeles că încă nu am ajuns pe primul loc pentru mine, dar nu îmi fac griji, că aia e direcția mea, sunt pe drum și o să ajung.

Probabil din exterior se văd mai bine transformările mele din ultimile luni, dar o să încerc să spun ce se vede și cm se simte din interior. În primul rând, mă bucur că am scăpat de regrete și vinovății, senzația e că am dat jos de pe umeri o povară foarte grea care, nu doar mă ținea pe loc, ci mă trăgea uneori și înapoi. Am mai multă încredere în mine, încep să-mi cunosc valoarea și să nu mai las pe nimeni să-mi calce pragul sufletului să facă ce vrea sau să ia ce-și doreste fără acceptul meu. Am învățat să accept viața cu toate surprizele ei, și bune și rele. De cele bune mă bucur, din cele rele învăț câte o lecție bună. Am învățat să citesc dincolo de cuvinte, să simt adevăratele intenții ale oamenilor, aceasta oferindu-mi șansa de a alege eu în care direcție o iau. Am învățat să ascult și să mă ascult. Să-mi ascult nevoile și să-mi ofer timp, atenție, dragoste, înțelegere. Am învățat să mă detașez de anumite situații ca să le privesc dintr-o parte, să le vad din altă perspectivă și să pot lua o decizie cât mai bună. Am învățat să nu-mi mai pese atât de mult de părerile celor din jur. Cu atât mai mult că observ că, cu cât mă transform, cu atât sunt mai puțin înțeleasă de prietenii care sunt în preajma mea acum. Și, surpriză, nu mă mai simt aiurea dimpotrivă, îmi place de mine, iar cine nu poate ține pasul, nu-i bai.

Încă o chestie tare de tot e faptul că mi-am dat seama că trăiam în trecut, cu gândul la viitor și prezentul trecea pe lângă mine fără să mă pot bucura de nimic din viața mea. Acum, o parte din trecut am vindecat-o și am lăsat-o-n treaba ei. Vis-a-vis de viitor nu-mi mai bat capul în halul acela, am încredere în mine și în viață că toate se vor aranja așa cm trebuie. Am început să mă bucur de fiecare moment, să-mi trăiesc viața , să încerc să nu-mi mai pun atâtea limite. Să-mi ofer ce vreau, ce simt, ce-mi place!

Toate acestea se rezumă la faptul că am început să mă văd cu alți ochi, să mă respect și să mă iubesc, ceea ce mă face și o mamă mai bună. Chit că mulți ar spune că e egoism, că de fapt copilul trebuie să fie pe primul loc, prin aceasta atitudine o învăț și pe ea să se pună pe primul loc și va deveni o femeie la fel ca mine, puternică, iubitoare, respectată și importantă. Vorba aia: „ O mamă fericită, un copil fericit!”

În concluzie, dragă ..., vreau să-ți mulțumesc pentru curajul de a porni pe acest drum, pentru că nu e simplu, pe alocuri dureros și plin de provocări, dar te descurci minunat! Îți mulțumesc pentru puterea și răbdarea de care dai dovadă. Sunt cele mai greu de aplicat la tine, dar te descurci și aici. Îți mulțumesc pentru perseverență, câte piedici nu ai avut și de cate ori nu ai căzut, dar te-ai ridicat, ți-ai șters rănile și ai mers mai departe. Felicitări și.. keep going!!! Sunt lângă tine.

Și nu în ultimul rând, pentru că e un proces pe care mi-ar fi greu să-l parcurg singură, îți mulțumesc ție, Andra!
Hai să-i dăm bice că-mi place ce iese!

Sentința

Zilnic au loc în mintea noastră nenumărate procese conduse de un judecător pe nume TREBUIE. Trebuie hotărăște ce gânduri, sentimente și acțiuni sunt permise. Procesele au loc în cele două săli ale minții noastre (Conștient și Inconștient) și se judecă conform legilor moralei specifice fiecăreia. În baza lor, Judecatorul Trebuie decide între bine și rău. Pronuntarea sentinței: inculpatul este fie eliberat, fie condamnat la pedeapsa cu vinovăția. Să le luăm pe rând.

În sala Conștient, procesul se judecă în baza legilor moralei conștiente - sistemele de norme și valori stabilite de societate pentru a proteja drepturile și obligațiile membrilor săi. Dacă inculpatul a încălcat aceste legi, Trebuie decide condamnarea lui la vinovație. Însă e o vinovație constructivă pentru că, de cele mai multe ori, condamnatul își asumă responsabilitatea pentru fapta sa. A făcut rău cuiva în vreun fel - regretă, își recunoaște greșeala și încearcă să o repare.

În cealaltă sală însă, procesul se desfășoară complet diferit. Judecătorul Trebuie decide între bine și rău conform legilor moralei inconștiente, legi scrise de familie. Încă de timpuriu, părinții crează datoria necondiționată a copilului față de ei. Binele și răul echivalează cu ceea ce obține aprobarea sau dezaprobarea părinților, astfel copilului i se întipărește sentimentul că este dator să facă așa cm vor ei. Astfel ia naștere judecătorul Trebuie din Inconștient - acel “trebuie” neclintit, care decide cm e mai bine pentru el.

Să luăm un exemplu: copilul plânge că îi lipsește ceva, părintele e sâcâit de plânsul lui! Pentru că îl vede lumea că are un copil needucat sau nu suportă să-și vadă copilul frustrat și nefericit sau pur și simplu nu are chef de gălăgie. Și, în loc să se preocupe de ceea ce îi lipsește copilului, țipă la el să înceteze sau îl amenință cu pedeapsa! Atunci copilul înțelege că face ceva rău și se simte vinovat pentru asta.Vinovat că a supărat părintele. Și se oprește din plâns pentru a-i face pe plac. După scene asemănătoare repetate, copilul învață urmatoarea lecție: “Nu trebuie să arăt când sunt furios ca să nu supăr pe mama/tata”.

Devenit adult, se va confrunta cu situații în care scenariul se repetă, spre exemplu are un șef abuziv, care îi cere constant să stea peste program și să facă lucruri care nu intră în atribuțiile lui. Procesul din sala Inconștient începe cu pledoaria avocatului apărării care suștine că inculpatul este nedreptățit, că este normal să se simta furios și să ia atitudine, să își apere drepturile! Acuzarea argumentează că nu este indicat să își confrunte șeful deoarece acesta se poate supăra și să-l dea afară! În urma pledoariei celor două tabere, judecătorul Trebuie deliberează: suprimarea oricărei urme de dezaprobare și furie la adresa șefului. Așadar, inculpatul nu spune nimic, se supune cerințelor șefului. Mai mult, se resemnează spunându-și că nu ține de el, că și alți șefi sunt așa și pentru a-și păstra serviciul trebuie să facă cm vrea șeful!