Precup & Partners
Asistență, consultanță și reprezentare, drept civil, asigurări, comercial, dreptul muncii, adm Bun venit alături de noi !
04/07/2018
Decizia ICCJ-RIL nr. 13/2018. Nulitatea procesului-verbal de contravenție. Descrierea insuficientă a faptei echivalează cu neîndeplinirea cerinţei privind descrierea faptei contravenţionale. Art. 16 din OG nr. 2/2001. Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (1) din codul de procedură civilă şi art. 271 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificăr...
26/06/2018
O firmă nu poate formula o cerere de executare silită pentru o altă firmă. Decizia ICCJ se aplică deja Nici când e vorba de formularea cererilor de executare silită nu se poate admite ca o persoană juridică să fie reprezentată convențional de o altă persoană juridică, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). De altfel, mandatarul nu poate fi nici consilierul juridic, nici ...
18/04/2018
ICCJ: Banca nu mai poate bloca banii ce intră în contul debitorului dacă executarea silită a fost suspendată Pe toată durata suspendării executării silite, banca nu este obligată să blocheze sumele care intră în contul debitorului urmărit silit prin poprire, a decis luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia Curții va deveni obligatorie pentru toate instanţele din România, odat...
11/04/2018
RIL admis. Subiectul activ al contravenției ce constă în fapta de a circula fără rovinietă valabillă în cazul înstrăinării autovehiculului - Legal Land În ședința din 5 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.4 în dosarul nr.2876/1/2017, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii …
Click here to claim your Sponsored Listing.
Our Story
CABINETUL DE AVOCAT VALENTIN PRECUP reprezintă o formă de organizare profesională individuală și funcționează în conformitate cu dispozițiile Legii 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat.
Principalul scop al activităților noastre este acela de a vă oferi un pachet complet de servicii juridice care să vă ajute să luați decizia corectă și să obțineți cel mai bun rezultat.
CABINETUL DE AVOCAT VALENTIN PRECUP oferă servicii de asistență și consultanță legală pentru interese personale și de afaceri, asistență și reprezentare în fața instanțelor judecătorești din România, de la Înalta Curte de Casație și Justiție până judecătorie, precum și în fața organelor de urmărire penală de orice grad, a instituțiilor publice sau private.
Activitatea de consultanță vizează în principal protejarea clientului in vederea prevenirii litigiilor, prin informare și opinii juridice, redactarea contractelor sau a altor acte, asistarea sau reprezentarea la negocieri, iar în situația când procesele sunt inevitabile consultanța profesională acordată anterior se dovedește un mare avantaj în câștigarea acestora.
Una dintre principalele noastre preocupări este aceea de a informa în permanență clientul, de regulă în scris, cu privire la cele mai recente modificări din domeniul legislativ care îi afectează în mod direct activitatea, oferindu-i opiniile legale, corecte și argumentate, care îl vor ajuta să înțeleagă mult mai ușor complexitatea situațiilor pe care le are de rezolvat.
În practica noastră am constat că majoritatea litigiilor apar ca urmare a impreciziei de redactare a actelor de către părți și că tocmai acestea vor fi soluționate cel mai greu de către instanțe și vor comporta cele mai mari dificultăți și pentru avocații implicați.
Prin urmare cu cât activitatea de consultanță este mai din timp și mai bine făcută, cu atât mai mult scade ponderea proceselor.
În ultimul timp și în România din ce in ce mai multe firme dar și persoane fizice, conștientizând importanța consultanței juridice în organizarea internă ori în activitățile și în tranzacțiile curente, fie că acestea sunt de natură civilă, comercială, imobiliară, financiară, etc. apelează la avocați specializați, pentru prevenirea unor situații litigioase.
Odată însă ce starea litigioasa a fost declanșată, CABINETUL DE AVOCAT VALENTIN PRECUP vă asigură întreaga sa disponibilitate prin asistență și reprezentare la cel mai înalt nivel, în domeniile în care suntem specializați, indiferent de complexitatea cauzei supuse judecății.
De asemenea, serviciile CABINETULUI DE AVOCAT VALENTIN PRECUP cuprind activități de mediere și de stingere a litigiilor prin arbitraj, de inițiere, derulare și finalizare a acțiunilor și procedurilor judiciare și extrajudiciare, precum și activități de punere în executare silită a titlurilor executorii obținute pentru clienți.
În completarea activității curente, CABINETUL DE AVOCAT VALENTIN PRECUP are relații bune de colaborare cu experți specializați în diverse domenii de activitate, notari publici, topografi, executori judecătorești, contabili, consilieri financiari, brokeri și traducători autorizați, ceea ce ne permite să oferim clienților noștri și posibilitatea de a avea un acces rapid și facil la alte servicii necesare pentru rezolvarea completă si legală a problemelor juridice.
În activitatea pe care o desfășurăm folosim tehnologii avansate care ne permit sa întreținem o bună comunicare cu clienții și să menținem un nivel calitativ ridicat în privința serviciilor oferite.
Echipa noastră este recunoscută pentru profesionalismul, responsabilitatea, disponibilitatea, eficiența și diligența de care dăm dovadă față de fiecare caz în parte, fapt ce ne permite să aplicăm în permanență pentru clienții noștri cele mai bune strategii juridice, să le valorificăm și să le apărăm drepturile și interesele legitime folosind in scopul acesta cele mai adecvate mijloace legale.
Reputația echipei CABINETULUI DE AVOCAT VALENTIN PRECUP s-a născut din perseverența și eficiența cu care reușim în permanență să transformăm în realitate proiectele și angajamentele pe care ni le asumăm.
Respectăm cu strictețe secretul profesional, ca premisă fundamentală a eticii și deontologiei specifice profesiei noastre. Relația dintre client și avocat este guvernată de principiul confidențialității, apreciat ca fiind o dovadă a moralității cu privire la datele și informațiile ce decurg din relațiile profesionale.
De peste zece ani ne sunt alături clienți cu care am dezvoltat o relație solidă bazată pe încredere și respect reciproc, ceea ce ne îndreptățește să ne considerăm partenerul ideal pentru orice persoană privată sau companie.
Orice client nou va găsi în echipa CABINETULUI DE AVOCAT VALENTIN PRECUP profesioniștii de care are nevoie, care știu foarte bine ce au de făcut și fac foarte bine ceea știu.
Bun venit alături de noi !
Category
Contact the practice
Website
Address
Strada Traian, Nr. 3, Bl. E6, Sc. 2, Ap. 33, Sector 3
Bucharest
030571
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 18:00 |
| Tuesday | 09:00 - 18:00 |
| Wednesday | 09:00 - 18:00 |
| Thursday | 09:00 - 18:00 |
| Friday | 09:00 - 18:00 |
| Saturday | 09:00 - 13:00 |