Popescu Razvan

20 iunie 1996 e ziua în care am primit șansa să respir același aer cu oamenii care fac magie din voce și cuvinte. De 30 de ani sunt unul dintre ei și atâta timp cât se găsesc urechi care să mă asculte, nu am de gând să mă opresc. Nu știu dacă sunt bun, dar ce știu e că trăiesc extrem de intens fiecare minut pe care îl stau în emisie. Sunt la radio ca să știe lumea cine-s eu cu adevărat. La radio simți zilnic că ești parte din viața celor care te ascultă, chiar dacă pe o mare parte dintre ei nu îi vei întâlni niciodată. La radio poți să râzi până te sufoci, să te umfli de plâns dar și să te enervezi atât de tare încât te miri cm de nu ți-a plesnit o venă. Am scris asta nu ca să mă laud, ăsta e felul meu de a-ți mulțumi pentru că fac radio de când mă știi. La mulți ani, nouă !!!

La câte ore stau în trafic aveam nevoie de un prieten imaginar.