Isus,Maria,Iosif

Isus,Maria,Iosif

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Isus,Maria,Iosif, Buzau.

23/06/2026

1In 3,17-18
Dacă cineva are bogăţiile lumii şi-l vede pe fratele său, care este în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cm poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu? Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul.

23/06/2026
23/06/2026

Rugăciune pentru propria familie
Mărite sfinte Antoane, neînvins apărător al adevărurilor creştine, vistiernic şi împărţitor de haruri şi minuni, cu umilinţă şi încredere vin să implor ocrotirea ta în favoarea propriei mele familii. Sprijineşte-o în toate nevoile ei vremelnice. Îndepărtează de la ea paharul durerii şi al amărăciunilor. Iar dacă nu este voinţa Domnului de a ţine departe de ea totdeauna şi cu totul încercările, atunci dobândeşte-i cel puţin meritul răbdării şi al resemnării creştineşti. Mai presus de toate fereşte-o de rătăcire şi păcat.
Păzeşte familia noastră de cele rele ca, trăind totdeauna după legea lui Cristos şi credincioasă poruncilor Bisericii, să merite a se regăsi unită, spre a se bucura de răsplata celor drepţi în fericirea veşnică. Amin.

22/06/2026

"O, Sfântă Familie ISUSE, Marie, Iosife, vouă vii încredințez pe copii mei!
"O, Doamne ISUSE, ți-e ții încredințez pe toți cei dragi ai mei, te rog, o Doamne Sfinte, Tu săi păzești săi ocrotești săi întărești în credință dragoste și IUBIRE FAȚĂ DE TINE ISUSE, ca nimic și nimeni să nui poată îndepărta de TINE". Tu! "O, Doamne să le dăruiești sănătatea neîncetată a minții și a trupului să le dăruiești înțelepciune în toate faptele de fiecare zi. Săi ajuți prin puterea harului tău dumnezeiesc să îndeplinească voința Tatălui Ceresc, împreună Duhul Sfânt.
AMIN!👏👏👏🌹
În numele Tatălui, și a-l Fiului, și a-l Sfântului Duh...

03/06/2026

Pentru o moarte bună

Sfinte Iosife, care ai murit în braţele lui Isus şi ale Mariei, vino în ajutorul meu, mai cu seamă când moartea va pune capăt vieţii mele şi dobândeşte-mi mângâierea, pe care o doresc din toată inima, să-mi dau sufletul în preasfintele mâini ale lui Isus şi ale Mariei, iar după sfârşitul vieţii pământeşti să mă bucur de fericirea veşnică în cer. Amin.
Isuse, Marie, Iosife, vouă vă dăruiesc inima şi sufletul meu.
Isuse, Marie, Iosife, ajutaţi-mă în cea din urmă luptă cu moartea.
Isuse, Marie, Iosife, în pace cu voi să-mi dau sufletul meu

03/06/2026

Rugăciune către sfântul Iosif, ocrotitorul familiilor

Sfinte Iosife, tată purtător de grijă al lui Isus şi soţ preacurat al Mariei, care ţi-ai trăit viaţa împlinindu-ţi în mod desăvârşit chemarea, susţinând prin munca mâinilor tale sfânta Familie, ocroteşte-ne şi pe noi care, plini de încredere, alergăm la tine.

Tu cunoşti dorinţele, necazurile şi speranţele noastre. Venim la tine, căci ştim că vom afla în tine un puternic ocrotitor. Şi tu ai cunoscut încercările, oboseala, truda; dar sufletul tău, plin de cea mai adâncă pace, a tresăltat de bucurie avându-l aproape pe Fiul lui Dumnezeu, încredinţat ţie, şi pe Maria, preadulcea lui Mamă.

Ajută-ne să înţelegem că în munca noastră nu suntem singuri; să ştim să-l descoperim pe Isus alături de noi, să-l primim prin har şi să-l păstrăm cu fidelitate, aşa cm ai făcut tu.

02/06/2026

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos
Ziua a doua
Originea evlaviei către Inima lui Isus
Evlavia către Preasfânta Inimă a lui Isus este tot aşa de veche ca şi Biserica! Ea a început pe Calvar, unde această dumnezeiască Inimă, străpunsă de fierul lăncii, a deschis tuturor credincioşilor un locaş inviolabil şi un izvor nesecat de haruri.

Cu toate acestea, evlavia către Inima lui Isus, timp de veacuri îndelungate, a fost partea de moştenire a unor suflete de elită. Veacului al XVII-lea îi era hărăzit să vadă Inima lui Isus cinstită printr-un cult public şi solemn, iar Franţei să fie leagănul şi focarul acestui cult. Într-o mănăstire a Vizitaţiunii, la Paray-le-Monial din dieceza Autun (Franţa), trăia unul din acele mari suflete, cm numai mănăstirea e vrednică să posede. Purta numele de Margareta Alacoque, dar după ce şi-a luat de mire pe Isus, ea se numea Margareta Maria Alacoque. Trăia cu Dumnezeul său într-o unire nespus de dulce, ceea ce era pentru dânsa un izvor de haruri îmbelşugate. într-o vineri, după octava sărbătorii Trupului Domnului (Joia Verde), în anul 1675, îi apăru Cristos şi-i descoperi Inima sa, care avea şi acum via şi larga rană de pe Calvar: "Iată, - îi zise El - Inima care a iubit atât de mult pe oameni şi care este aşa de puţin iubită de ei!" El îi ceru apoi ca să fie stabilită o sărbătoare în cinstea Inimii sale şi să i se aducă un cult de iubire şi de ispăşire, făgăduind, în acelaşi timp, cele mai distinse binecuvântări tuturor acelora care vor îmbrăţişa şi vor răspândi preţioasa evlavie. Sfânta călugăriţă desfăşură toată râvna şi înflăcărata ei dragoste spre a câştiga inimi pentru Inima lui Isus. Mărinimoasele ei strădanii au fost încununate de succes. În curând, Biserica a aprobat oficiul şi sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus şi a îndemnat pe creştini să ia cu mâna plină din nepreţuitele comori pe care mila cea nemărginită a lui Dumnezeu le deschise pentru el. Acest apel a fost auzit. Focul iubirii dumnezeieşti se răspândi din om în om, din parohie în parohie, cuprinzând şi diecezele, iar astăzi evlavia la Preasfânta Inimă a lui Isus produce pretutindeni îmbelşugate roade de credinţă, de evlavie şi de iubire.

O, suflete creştin, amintindu-ne de începutul răspândirii acestei frumoase evlavii, să admirăm iscusinţa şi dragostea Inimii lui Isus, să o binecuvântăm pentru că ne copleşeşte cu favorurile sale şi să-i cerem harul de a ne folosi bine de ele. O, dacă neam da seama de darul lui Dumnezeu! Dacă am şti să apreciem valoarea ofrandei pe care ne-o face!

Să cinstim, de asemenea, cu o evlavie deosebită, pe smerita călugăriţă căreia Isus i-a descoperit planurile sale şi pe care El a numit-o ucenica preaiubită a Inimii Sale. Ea a fost declarată Fericită de Papa Pius al IX-lea, la 17 ianuarie 1864 şi Sfântă, de Papa Benedict al XV-lea, la 13 mai 1920.

Să binecuvântăm pe această fiică a Sfântul Francisc de Sales şi să o rugăm ca să ne dobândească harul de a iubi Preasfânta Inimă a lui Isus, cm a iubit-o ea.

Pildă
În anul 1722, în luna mai, izbucni ciuma în oraşul Marsilia. Moartea, această regină a groazei, după cm spune Scriptura, plecă să-şi aşeze tronu-i funebru în mijlocul acestui mare oraş, odinioară aşa de strălucitor, aşa de fericit.

Părăsit de cei ce mai puteau fugi, Marsilia se înfăţişa curând ca un vast câmp de măcel, plin de morţi şi de muribunzi. închipuiţi-vă acest oraş nenorocit în mijlocul grozăviilor ciumei, cu străzile şi pieţele lui presărate de victime, preoţi şi medici seceraţi de flagel şi 40.000 de oameni coborâţi în mormânt. Nu se mai auzeau decât strigăte sfâşietoare şi se părea că a sunat de acum ceasul distrugerii complete a vechiului oraş. Deodată, o luminată inspiraţie veni sfântului Prelat al Marsiliei, Belzunce, eroul iubirii de aproapele şi al zelului pastoral. îi veni în minte să recurgă la Preasfânta Inimă a lui Isus şi să-I consfinţească dieceza şi oraşul său nenorocit, să stabilească în cinstea acestei Inimi, pentru totdeauna, o procesiune solemnă şi generală. Magistraţii şi poporul au susţinut propunerea venerabilului Episcop, în care se vedea sclipind aurora apropiatei scăpări. Marsilia fu deci consacrată Preasfintei Inimi a lui Isus şi procesiunea se făcu cu cel mai mare fast. O, ce minune! Ciuma încetă, liniştea reveni la loc, oraşul începu să se populeze din nou şi părea că se renaşte pentru a doua oară. Timp de şase săptămâni nu s-au mai văzut nici morţi, nici bolnavi în marele oraş Marsilia.

"Voi, care străbateţi mările" - zise Mons. Belzunce celor din Marsilia - vestiţi la toate naţiunile, chiar şi celor mai barbare, slava, puterea şi îndurările nemărginite ale Preasfintei Inimi a lui Isus, care a făcut aşa de mari minuni în favoarea noastră şi care ne-a adus din nou bucuria, după lungile nenorociri pe care le-am îndurat".

Rugăciune
O, Isuse, cât eşti de milostiv în acordarea bunătăţii Tale! Fii binecuvântat pentru descoperirea pe care ne-o faci despre comorile Inimii Tale şi dă-ne harul ca să ne folosim bine de ele.

O, Margareta Maria Alacoque, prietena şi ucenica Inimii lui Isus, noi ne bucurăm că ai fost aleasă de dumnezeiescul învăţător pentru a duce la îndeplinire planurile îndurării sale! Cere ca această inima vrednică de închinare să fie totdeauna obiectul iubirii noastre şi aroma mântuirii noastre. Amin.

16/05/2026

RUGACIUNE CATRE MAMA BUNATATII,A IUBIRII SI A INDURARII
O Maica mea,
Mama a bunatatii,a iubirii si a indurarii
Te iubesc nespus de mult si ma ofer tie.
Prin bunatatea,prin iubirea si mila ta,
salveaza-ma.Doresc sa fiu al tau.
Te iubesc nesfirsit de mult
si doresc sa ma ocrotesti.
Mama a bunatatii,
te rog din toata inima,
da-mi bunatatea ta
pentru a castiga cu ea Cerul.
Te rog,pentru iubirea ta nemarginita,
da-mi harul de a putea iubi pe fiecare om
asa cm L-ai iubit Tu pe Isus Cristos.
Te mai rog sa-mi dai harul
de a putea fi indurator cu tine,
adica sa iubesc vointa ta
care este diferita de a mea.
Eu ma ofer cu totul tie si doresc
sa fii cu mine la fiecare pas al meu,
pentru ca Tu esti plina de har.
Si mai doresc sa nu uit niciodata acest har.
Dar daca odata il voi pierde,
te rog sa mi-l dai inapoi.Amin!
Rugaciune dictata de Sfinta Fecioara Jelenei Vasilij la 19 aprilie 1983

13/05/2026

"O, Floarea florilor, Dumnezeiesc, tu ești scăparea noastră.
"O, FLOAREA FLORILOR DUMNEZEIEȘTI, vin-o în ajutorul tuturor celor rătăciți și-n povara-ți de păcate, te, rog Maicuță Sfântă, vin-o și nu întârzia, dale sănătatea minții a înțelepciunii a iubirii și credințe-i. Vin-o Maicuță Fecioară Maria, revarsă harurile bucuriei parfumul tămăduirii, vindecării rănilor trecutului sufletului tuturor celor care sau îndepărtat de gingășia frumuseții inimii tale. Te, rog Maicuță Sfântă, nui lăsa în această luptă cu puterea întunericului făi să cunoască Maicuță Sfântă, bucuriile harurilor revărsate de tine.
AMIN!👏👏👏🌹
3. Bucură-te Marie...

13/05/2026

13 MAI- SFANTA FECIOARA MARIA DE LA FATIMA
RUGACIUNE CATRE FECIOARA MARIA DE LA FATIMA
O,Marie, Maica Preaonorata a lui Dumnezeu si Maica plina de iubire fata de oamenii ,ca raspuns la dorinta pe care ai exprimat- o la Fatima, noi ne consfintim Inimii Tale Imaculate. Iti consfintim trupul si sufletul nostru, tara noastra, casa, familia,si toate lucrurile noastre, tot ce exista in fiinta noastra si in jurul nostru. O,Inima Neprihanita a Mariei, iti fagaduim ca vom marturisi pe fata si intodeauna adevarul Sfintei noastre Credintei, ca vom pastra toate poruncile lui Dumnezeu si ale Bisericii, ca ne vom ruga pentru intoarcerea pacatosilor la Dumnezeu, ca vom ispasi pacatele si neglijentele altora.
Fecioara Rozariului de la Fatima, primeste aceasta consfintire ce o facem astazi Inimii Tale Neprihanite si da- ne harul sa ramanem credinciosi in ea pana la sfarsitul vietii noastre. Amin 🙏

Want your business to be the top-listed Beauty Salon in Buzau?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Website

Address


Buzau