Predicare biblica

Un semn pe frunte (Ezl 9, 4)

Pentru că scrierea lui Ezechiel face parte din literatura apocaliptică, limbajul este unul pe măsură. Avem imaginea unui om cu haină albă și unelte de scris, slava Domnului, heruvimi, roți concentrice, făpturi vii, și altele.
Profetul Domnului, numit aici „Fiul omului”, se află în Babilon, de vorbă cu bătrânii iudei, când are parte de o răpire (probabil răpire sufletească) și este dus în Duhul la Ierusalim, ca să vadă apogeul păcatului în care trăiau cei rămași în țară. O parte dintre iudei erau duși în robie, în primele două etape, primii cu Ioiachim și alții cu Ioiachin. Dar Zedechia încă nu era dus în robie, și închinarea la Templu nu era înlăturată. Era al șaselea an al domniei lui Zedechia, și a mai domnit cinci ani după aceste vedenii ale lui Ezechiel. Profetul vorbește în primul capitol, despre al cincilea an al robiei lui Ioiachin, respectiv al șaselea an (în cap. 8), iar anii robiei lui Ioiachin se suprapun peste anii domniei lui Zedechia. Dacă profetul Ieremia se referea la anii de domnie ai lui Zedechia (caci Ieremia era în Ierusalim, unde domnea Zedechia), Ezechiel vorbește despre anii de captivitate babilonică ai lui Ioiachin, căci Ezechiel era în Babilon. Deci „al șaselea an” din cap 8 este al doilea an de când Ezechiel are chemarea profetică.
Ridicarea slavei Domnului de pe Heruvim și îndreptarea spre pargul ușii, apoi ieșirea afară, ridicarea și plecarea slavei Domnului, era o comunicare, prin imagini, că Domnul își retrage protecția din poporul iudeu, slava Domnului (Shekina) plecând din Templu, pe muntele de la Est de Ierusalim. Aceasta se va întâmpla, deci, peste cinci ani, când Zedechia va fi și el dus în robie, iar Templul va fi călcat de haldei (2 Cron 36, 17-19).
În vedenia în care este dus, Ezechiel vede păcatele diverse ale iudeilor rămași în țară, nu doar ale iudeilor din popor, ci și ale slujitorilor altarelor: idolatrie – chipuri de animale care reprezentau anumiți zei, inclusiv închinarea la soare. Zeul soare era unul dintre zeii venerați mai ales de egipteni. Ezechiel vede oameni cu spatele spre Templul Domnului, închinându-se soarelui. Femeile îl adorau pe Tamuz/Dumuz, un zeu sumerian, socotit amantul zeiței fertilității (Iștar/Astarteea). În afară de idolatrie, violența era un alt păcat grav, căci, zice profetul, „au umplut țara de silnicie”. Aceasta înseamnă că cei care aveau autoritate îi înjoseau și îi asupreau pe semenii lor. Cât de violenți erau? „Țara este plină cu omoruri, și cetatea este plină de nedreptate” (Ezl 9, 9).
Nu toți iudeii se complăceau în astfel de păcate. Era în țară o rămășiță de oameni credincioși. Întrebarea lui Avram pusă Domnului: „vei ucide pe cel bun împreună cu cel rău?” capătă răspuns și în vedeniile lui Ezechiel: „fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor, care se săvârșesc acolo” (Ezl 9, 4). Semnul pe frunte îl găsim și în Apocalipsa lui Ioan. Este semnul apartenenței. Cei ce sunt ai Domnului au semnul Domnului, în contrast cu cei din Apocalipsa care au semnul fiarei și aparțin fiarei. Fiecare primește semnul celui căruia îi aparține. Cei însemnați de Domnul au parte de protecția Domnului. Aceasta spune cuvântul profetic: „nu vă atingeți de nici unul din cei ce au semnul pe frunte” (Ezl 9, 7). La fel era și în Apocalipsa, o intervenție cu valențe cosmice: „nu vătămați pământul, nici marea, până vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru”.
Uneori se caută explicarea fatidicului 666 (semnul fiarei) prin tot felul de conspirații, că cineva ar putea, fără să-și dea seama, să primească semnul fiarei, și să fie pierdut pe veci. Nu! Dacă Dumnezeu oprește cataclismele cosmice, până îi pecetluiește pe ai Săi, nu va îngădui nici o confuzie. Cine este al Domnului va avea semnul Domnului, nu semnul fiarei. Căci semnul fiarei va fi acceptat de cei care acceptă compromisul cu păcatul, care păcătuiesc mereu ignorând sau chiar respingând voia Domnului. De aceea, grija mare a credinciosului nu este semnul, ci aparteneța. Dacă îi aparținem Domnului, El va zice: „nu vă atingeți de unșii mei”. În mod simbolic, veșmintele marelui preot cuprindeau o plachetă pusă pe frunte, pe care scria „sfânt Domnului”. Petru le spune credincioșilor: „voi sunteți... o preoție împărătească”. Iar orice credincios are această căutare: nu să scrie pe o plachetă: „sfânt Domnului”, ci să aibă mintea curată, după cm zice apostolul: „încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul care va fi adus la arătarea lui Isus Hristos” (1 Pet 1, 13).