Comunicare nonviolenta

(1/3) Ai preluat un rol nou. Vrei să fii un manager corect, uman, să construiești o echipă în care oamenii se simt bine. Și primul lucru care ți se întâmplă e asta.

Un coleg din echipă îți contestă deciziile în ședințe, în fața tuturor. Amenință că pleacă ori de câte ori lucrurile nu merg cm vrea el. Refuză să îți dea vizibilitate asupra muncii lui. Și, ironia situației: tocmai el e omul pe care te bazezi cel mai mult, pentru că deține cunoștințele de care ai nevoie ca să îți faci treaba.

Am lucrat cu un client aflat exact în situația asta.

Nou în funcție, dornic să construiască relații sănătoase în echipă, și prins între două nevoi care se băteau cap în cap: nevoia de autonomie a colaboratorului și propria nevoie de vizibilitate ca manager. Între ei, un raport de forțe tensionat și un sentiment tot mai apăsător că orice pas greșit poate da totul peste cap.

Disconfortul nu venea doar din comportamentul celuilalt. Venea din dependență. Din faptul că nu poți spune ce gândești, nu poți cere ce ai nevoie, nu poți conduce cu claritate pentru că ești legat de omul care îți face cele mai multe dificultăți.

Îți sună cunoscut?

Nu e o situație rară. E una dintre cele mai frecvente dinamici pe care le văd în coaching cu oameni aflați la primul sau al doilea rol de conducere. Și de obicei, cel mai greu nu e să gestionezi conflictul. Cel mai greu e să rămâi tu însuți în mijlocul lui, să nu renunți la felul tău de a comunica doar pentru că presiunea devine prea mare.

Știu că există tentația să iei pe scurtătură. Să zici: ”Gata, am încercat varianta cu frumosul; acum întoarcem foaia!”. Și uneori, în momente de epuizare, pare singura variantă logică.

Dar înainte de asta, merită să te oprești o clipă și să pui o altă întrebare. Nu „cum îl opresc?" Ci: „de ce face asta cu adevărat?"

Despre asta vorbim în postarea următoare.