IntroHome

IntroHome

Share

O biserică creștină, non-denominațională și internațională în București care este ca o familie iubitoare și inclusivistă ce trăiește pentru Iisus!.

14/07/2026

„De ce faceți asta?”

A fost întrebarea pe care am auzit-o cel mai des la Serve Day.
Oamenii au fost surprinși că un simplu gest de bunătate, făcut fără să așteptăm nimic în schimb, poate spune atât de multe. Am am spălat mașini și am oferit timp, zâmbete și încurajare. Totul din dragostea pe care Dumnezeu o are pentru oameni.
Poate cel mai puternic moment a fost atunci când am spus: „Dumnezeu te iubește.”Pentru unii, au fost cuvinte pe care nu le mai auziseră din copilărie. Pentru alții, a fost exact mesajul de care aveau nevoie în acea zi.
Și totuși, de ce facem asta?

Pentru că credem că fiecare om din orașul acesta merită să știe că este văzut, iubit și valoros. Credem că iubirea lui Dumnezeu nu este doar un mesaj rostit între zidurile unei biserici, ci o iubire care se vede în fapte. Iar prin gesturi mici de bunătate putem aduce lumină acolo unde pare să fie întuneric.
București, te iubim. Și credem că Dumnezeu te iubește și mai mult.

03/07/2026

Te invităm cu drag să fii alături de noi duminică, de la ora 11:00, la biserică!

Vino să petrecem un timp de închinare, părtășie și încurajare în prezența lui Dumnezeu. Indiferent dacă vii pentru prima dată sau faci deja parte din familia noastră, te așteptăm cu bucurie!

📍 Duminică | 🕚 11:00
Invită un prieten!

01/07/2026

☀️INTRO PARTY – SUMMER NIGHTS ☀️

Sâmbătă, 4 iulie, de la ora 17:00, te așteptăm la o seară de vară plină de voie bună!

Ne vedem la Coffee District(Calea Plevnei 82) pentru:
🎧 DJ set & muzică live
🍔 Mâncare bună
💬 Timp de calitate
⚡ Energie bună și oameni faini

Poate veni oricine, iar dacă aduci și un prieten, cu atât mai bine!

Hai să petrecem împreună o seară memorabilă! Ne vedem sâmbătă!

📍 Coffee District – Calea Plevnei 82
🗓️ Sâmbătă, 4 iulie
🕔 Ora 17:00

Want your place of worship to be the top-listed Place Of Worship in Colentina?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Calea Plevnei Nr. 61
Colentina

Opening Hours

04:30 - 06:30